Jocul de glezne al lui Trump în legătură cu războiul din Iran arată că vom avea escaladări, nicidecum negocieri de pace.
Ultimatumul de 5 zile dat Teheranului pentru a depune armele a fost tratat cu ironii (”Hei, Trump, ești concediat!”). Nu există semne că amenințările și bombardamentele masive vor schimba ceva în determinarea iranienilor de a-și apăra țara și interesele.
Pe de altă parte, SUA și Israel merg pe varianta ”totul sau nimic”. Un control iranian chiar și parțial al strâmtorii Ormuz este văzut ca inacceptabil. Mai ales că România și-a manifestat disponibilitatea de a pune umărul la deminare, domeniu în care avem o serie de specialiști bine rodați în Marea Neagră. Da, pare de râs, dar nu e. Efectele războiului se văd deja în economie, iar escaladarea plănuită de Trump & Netanyahu ne va lovi cumplit.
Pe principiul ”suferim puțin, dar pe urmă va fi foarte bine”, americanii și israelienii pregătesc o invazie cu trupe la sol. Pentagonul are deja în zonă circa 50.000 de soldați, iar în următoarele 5 zile (ca să vezi coincidență!) vor ajunge în golf alți 2.500 de pușcași marini, nave amfibii și crucișătorul USS Tripoli. O a doua grupare de 5.000 de soldați americani și alte nave gen USS New Orleans sau USS Rushmore pleacă de pe coasta Californiei și urmează să ajungă în Golf în 2-3 săptămâni. Astfel de desfășurări de forțe nu se fac pentru intimidare (de parcă iranienii s-ar speria de 10 mii de soldați în plus!), ci pentru escaladare și trimitere de trupe la sol.
Da, pare nebunie curată, vor zice unii, dar când a luat Trump vreo decizie ”normală” în ultimul an?
Ca-n bancul ăla cu ”ține-mă că-l omor!”, Trump oscilează între declarații despre victoria absolută a SUA & Israel, amenințări cu distrugerea centralelor electrice ale Iranului, ultimatumuri de 48 de ore și amânări cu 5 zile, în funcție de reacțiile inamicului și de posibilele presiuni ale țărilor aliate din Golf.
Spre deosebire de liderii din Europa, arabii care adăpostesc baze militare americane sunt singurii în măsură să mai influențeze, cât de cât, deciziile Casei Albe. Și asta pentru că sunt primii vizați în eventualitatea unor noi escaladări. Iar distrugerea capacității lor de extracție și export de țiței și gaze naturale ar însemna un dezastru la nivel global (în pofida faptului că, aparent, Statele Unite ar profita de cotațiile speculative la energie).
Greu de crezut, totuși, că americanii vizează o invazie de amploare, ca în Irak. Mai degrabă ar putea fi vorba de încercarea disperată de preluare a controlului asupra strâmtorii Ormuz și ”sigilarea” zonei pentru reluarea traficului de către țările arabe partenere ale Washingtonului. De aici și apelul disperat al lui Trump către europeni, chemați să trimită nave și militari în Golf.
Expunerea trupelor americane și a aliaților la doar câteva mile de țărmul iranian va fi la limita jocului cu focul într-o magazie plină cu butoaie de benzină. Va putea avea un eventual succes doar în condițiile în care iranienii vor fi lipsiți de stocurile de rachete ascunse în munți.
Altfel, Teheranul neagă orice negocieri și dorește să răzbune asasinarea lui Khamenei și a celorlalți lideri ai regimului islamist. De asemenea, va încerca să provoace cât mai multe daune Israelului, țărilor aliate cu Pentagonul și economiei globale. Ideea de a solicita o taxă de traversare a strâmtorii pentru navele ”neprietene” probabil că l-a scos din minți pe Trump.
În vreme ce SUA și Israel își văd de treabă în Golf, europenii s-au legat singuri de mâini și de picioare, devenind dependeți de energia scumpă livrată de Trump. Așa că disperarea se vede lesne pe fețele unor lideri ca Ursula von der Leyen, care în mod ipocrit a făcut apel la soluții negociate și ”încetarea atacurilor Iranului asupra infrastructurii civile și a navelor din Golf”. ”Cu toții resimțim efectele în lanț asupra prețurilor la gaz și petrol, asupra afacerilor și societăților noastre”, a punctat șefa CE în cadrul unei conferințe de presă.
Bineînțeles, Ursula von der Leyen nu s-a referit chiar la toți europenii. Cu un pachet salarial de peste 35 de mii de euro lunar plus alte beneficii, regina de la Bruxelles cu greu ar putea fi considerată ”victimă” a războiului din Iran. Iar ca ea sunt majoritatea politicienilor aflați în tranșee alături de Statele Unite.
Autor: Adrian Onciu
Adauga comentariu