Analize și opinii

Adrian Onciu: POLITICI CRIMINALE

După doi ani de război la granița României se cuvin unele observații, în contextul în care Europa se pregătește intens pentru o implicare și mai puternică în conflictul cu Rusia:
1. Deep State-ul globalist de la Washington care îi controlează atât pe democrați, cât și pe republicani, a dat de înțeles că efortul de război va fi desprins de pe umerii Statelor Unite și transferat în sarcina Europei. Marea Britanie, Franța, Germania și Polonia sunt decise să provoace cât mai multe pierderi în rândul armatei ruse, prin intermediul ucrainenilor.
2. Faptul că Europa se înarmează și își mobilizează trupele (prin mărirea efectivelor și, eventual, introducerea armatei obligatorii) exclude, din start, orice tentativă de ”evadare” din NATO. Interesul Casei Albe este ca UE să rămână la nivelul de vasalitate de dinainte de război, chiar dacă teoretic armata europeană ar deveni autosuficientă.
3. Cea mai mare problemă a războinicilor euroatlantiști: diminuarea ”forței de muncă” de pe frontul ucrainean. Dovadă și materialele de propagandă din mass-media, în care se sugerează în mod mincinos (și criminal) că mercenarii din UE luptă pentru propria țară și ”viitorul copiilor lor”.
4. În ultimii doi ani au murit în războiul cu rușii sute, poate chiar mii de români – etnici ucraineni și mercenari. Regimul Iohannis nu a suflat o vorbă, a fost subiect tabu. Palatul Cotroceni a clasat dosarul. L-a trecut la Top Secret la fel de ușor ca în cazul informațiilor despre vacanțele președintelui în Africa și America de Sud.
5. Faptul că Iohannis și-a manifestat interesul de a prelua funcția de secretar general al NATO arată cu prisosință prioritățile acestuia. România a fost pusă în ultimii doi ani în slujba generalilor de la Pentagon, nu a propriilor cetățeni.
6. Numeroasele valuri de sancțiuni impuse de administrația Biden au reușit doar dărâmarea economiilor din Europa. Iată titlul unui articol de astăzi, din revista globalistă Politico: ”Occidentul a încercat să zdrobească economia Rusiei. De ce nu a funcționat?”. Birocrații de la Bruxelles insistă în continuare în aceeași direcție, deși conștientizează pe deplin efectul de bumerang.
7. Liniile roșii enunțate de Kremlin au fost încălcate de nenumărate ori, fără ca Moscova să reacționeze. Președintele Putin a evitat până acum escaladarea în ideea că va lăsa o portiță deschisă pentru viitoarele negocieri. Totuși, ”make no mistake”, vorba lui Biden: prinși la colț într-o situație fără scăpare, rușii nu vor ezita să folosească arsenalul nuclear. E la mintea cocoșului, nu-ți trebuie stagii intense de pregătire la sediul NATO. Și nici cursuri de pilotare pe F-16.
8. Ursula von der Leyen se află chiar astăzi la Kiev pentru a-i asigura pe europeni că vom avea război în continuare ”atît timp cât va fi necesar”. Fără să ofere nicio perspectivă asupra modalității practice de a-i învinge pe ruși.
9. Continuarea conflictului cu Moscova prin intermediul ucrainenilor se încadrează la ”genocid cu premeditare”. Când se va trage linia, vor rămâne în spate milioanele de morți și dezrădăcinați, distrugerile incomensurabile și ridicarea din umeri a politicienilor-marionetă: Atât s-a putut! Cât despre profitori, îi cunoaștem bine încă din pandemie.