Este tragi-comic cum globaliștii din Europa au îmbrățișat, peste noapte, suveranismul. Mai ales după fulminantul discurs al lui JD Vance.
Potlogarii lui Soros spun că Statele Unite reprezintă, mai nou, inamicul Europei. Și că blocul comunitar ar trebui să se desprindă decisiv de Washington, după 80 de ani de dependență directă și extrem de păguboasă în momentele critice (gen pandemie și război). În sprijinul propunerii vin o serie întreagă de argumente, la fel de valabile și în perioada administrației Biden. Doar că până la venirea noului șerif de la Casa Albă suveranitatea europeană ar fi însemnat decuplarea benevolă de fondurile USAID și de mega-afacerile transatlantice cu medicamente, energie și armament – toate extrem de profitabile pentru elitele de stânga. Adică o adevărată catastrofă.
Acum, după ce Elon Musk a închis robinetul conductei cu dolari, europenii dedicați imperiului Soros se gândesc cum ar putea să pună bețe-n roate administrației Trump. O idee ar viza înjghebarea unei armate comune, ca alternativă la NATO. Aici avem o mare problemă: cel puțin Polonia și Ungaria se opun vehement. Pe urmă mai intervine și problema fondurilor. În 2024, bugetul de apărare însumat al statelor membre UE a fost de 457 miliarde dolari. Spre comparație, Pentagonul beneficiază în 2025 de un buget aproape dublu, de 850 miliarde dolari.
Așadar, europenii ar putea avea o armată comparabilă cu cea a Statelor Unite doar dacă ar investi de două ori mai mult în achiziția de armament vreme de ani buni. Cu sacrificiile de rigoare. Cât despre descurajarea nucleară, termenii sunt incomparabili: 3.748 de focoase nucleare dețin Statele Unite, față de doar 515 Europa (290 Franța și 225 Marea Britanie). La acest capitol, doar SUA, Rusia și, în curând, China, vor rămâne marii jucători.
O armată foarte puternică reprezintă pilonul central al suveranității unei țări. Dacă ne referim la UE ca la un stat federal (deși nu este), Washington-ul nu va dori niciodată ca europenii să fie o forță militară comparabilă cu Rusia sau China. Casa Albă, indiferent de numele președintelui SUA, va insista permanent ca Europa să rămână sub tutelă americană. Și să cotizeze corespunzător în cadrul NATO. Iar cât timp Uniunea Europeană își păstrează statutul de bloc economic (și mai puțin politic), nu va reprezenta nici o secundă un rival pentru marile puteri.
Securitatea energetică a Europei, dependentă fie de SUA, fie de Rusia, este un alt călcâi al lui Ahile. O vulnerabilitate majoră, ce nu poate fi înlăturată prin investiții în surse alternative de energie. Doar centralele atomice ar putea constitui o soluție pe termen lung, însă și aici decalajele sunt evidente între țările membre (vezi comparația între Franța și Germania).
Cât despre afaceri, Europa a pierdut startul în domeniul inteligenței artificiale, și-a tăiat craca de sub fund cu Green Deal-ul, iar agricultura și industria au fost puse pe butuci după sancțiunile împotriva Rusiei. Nimic nu mai funcționează ca înainte de război. De subliniat aici că principalele trei monede din topul rezervelor valutare mondiale sunt dolarul american (63%), euro (21%) și yenul japonez (6%).
Așadar, ideea că Uniunea Europeană ar putea ieși complet de sub tutela Statelor Unite ca să acționeze independent pe scena internațională (și să fluture stindardul liberalismului/globalismului în lume) este la fel de fantezistă ca propunerea României de a participa la negocierile de pace alături de marile puteri.
Întrunirea de la Paris convocată de Macron ca urmare a ofensivei Trump-Vance în Europa rămâne doar un joc de glezne infantil. Globaliștii lui pește prăjit vor mânca în continuare din mâna stăpânului de la Washington, momentan aflat în tabăra opusă din punct de vedere ideologic. Pentru că toate elitele din Europa sunt fie profund îndatorate Americii, fie puternic șantajabile. Și nu au de ales.
Așa că rămâne cum s-a stabilit: europenii vor face exclusiv figurație și show de prost gust la negocierile de pace ruso-americane.
Autor: Adrian Onciu
Adauga comentariu