Analize și opinii

Adrian Onciu: “Dan Puric a dat de înțeles că ar putea candida la prezidențiale în calitate de independent”

Dacă sunteți membri sau simpatizanți ai unui partid suveranist, încercați pentru următoarele trei minute să faceți abstracție de afinitățile pentru un anumit lider. Și să gândiți pragmatic.
Alegerile din toamnă pentru Palatul Cotroceni sunt cruciale. Viitorul președinte va avea șansa unică de a reda demnitatea poporului român și de a păstra speranța în sufletul a milioane de concetățeni care s-au săturat de minciunile globaliștilor. S-au săturat de încercările acestora de a construi o Nouă Ordine Mondială fără niciun Dumnezeu, lipsită de minime valori morale și unde libertățile fundamentale sunt considerate desuete.
Actorul, scriitorul și regizorul Dan Puric a dat de înțeles ieri, în emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena3, că ar putea candida la prezidențiale în calitate de independent. Ar fi, de departe, cea mai mare lovitură pentru partidele mainstream PSD și PNL. Pentru establishmentul autohton, incluzându-i aici și pe generalii din serviciile secrete aflați la butoanele puterii.
În comparație cu Geoană, Ciolacu sau Ciucă, favoriții mass-media mainstream, independentul Puric pare un elefant. Este cu câteva clase deasupra, iar într-o confruntare directă i-ar zdrobi fără nicio problemă.
S-a văzut pe fața lui Gâdea efortul de a rămâne echilibrat în dialogul cu Dan Puric, dar în același timp și perspectiva înspăimântătoare de a-l avea la Cotroceni. De altfel, pe burtieră colegii lui Gâdea au titrat în mod insidios ”Dan Puric le dă fiori lui Simion și Șoșoacă. Se fac praf partidele pro-ruse?”, știind că în realitate amenințarea este de a le anula șansele celor trei marionete: globaliștii Ciolacu, Geoană și Ciucă.
Chiar dacă ar ajunge în turul doi, Simion sau Șoșoacă ar fi lipsiți de perspective reale de a câștiga. Mass-media și influensării guvernamentali ar crea o atmosferă irespirabilă, iar votul negativ (identic votului pentru Iliescu în competiția cu Vadim) ar anula aspirațiile celor doi suveraniști.
Situația se prezintă complet diferit în cazul independentului Dan Puric, venit din afara scenei politice. Într-un eventual tur doi, Puric ar avea voturi nu doar din partea suveraniștilor, a simpatizanților AUR și SOS, dar chiar și de la PNL, PSD și Alianța Dreapta Unită. Plus că ar mobiliza milioane de români care în alte condiții ar fi rămas acasă în duminica respectivă.
Dan Purin, în dialog cu Gâdea: ”Eu de 25, de 30 de ani merg prin sate, prin orașe, mă întâlnesc cu oamenii, cu România profundă, de care cei de sus habar n-au. Nici nu știu. E o Românie excepțională, dar suferindă. Au sunat din Irlanda, din America, de peste tot spunând că sunt bucuroși de posibila candidatură. Ce mă fac eu cu disperarea acestor oameni? (…) Nu un președinte salvează România astăzi, ci o stare de spirit. România trebuie să iasă din degradare, din cădere, să nu mai fie nici un coparticipativ la mizeria aceasta. Nu poți să stai nepăsător într-o Românie care este crucificată aproape deliberat. Se distruge matca acestui popor. Se dă în biserică, în credința neamului. Se dă în familie. Se dă în conștiința de român. Aici sunt problemele.”
Deep State-ul de la București, așa amărât cum este, a intrat în trepidații. Există un pericol real ca puterea în România să fie împărțită cu un neavenit. Un indezirabil. Un suveranist autentic, de talia lui Viktor Orban.
Dacă AUR va decide să-l sprijine pe independentul Dan Puric, atunci jocurile vor fi ca și făcute. Dacă nu, vom avea alți 5 ani lipsiți de speranță.

Autor: Adrian Onciu