Analize și opinii

Adrian Câciu: „Trăim vremuri în care totul se face ad-labam”

Certificatul verde european este total inutil atâta timp cât datele privind rezultatele testării sau al trecerii prin boală nu sunt introduse într-un sistem informatic integrat la nivel european.
Toate datele (daca sunt vaccinat sau daca am test PCR sau self test) ar trebui să fie disponibile la simpla citire a codului QR.
În realitate, doar datele cu privire la vaccinare sunt cuprinse în acel cod QR.
Daca esti într-o țară care este în zona roșie și faci self-test sau test PCR, acele date nu sunt introduse în dreptul tău în baza de date. Te plimbi cu hârtia sau mail-ul pe la autoritățile din țara în care intri.
De aceea vedem ce se întâmplă la vămile din România sau chiar și prin alte părți.
Trăim vremuri în care totul se face ad-labam, vorba lui Gheorghiță și la acest ad-labam european, adăugăm și noi din superba inteligență a Doreilor de la guvernare, adică birocrație fără cap.
Deși prezinți rezultatul testul PCR la intrare în vamă, angajatul DSP trebuie să facă un formular să treacă date să facă și să dreagă….și uite așa ajungi să stai în vamă cu orele în plin sezon de tranzit.
Pentru că pentru DSP-iștii noștri nu e de ajuns doar să vadă rezultatul testului, mai trebuie să și scrie o hârtie (hârtie care folosește la statistica lor învechită pe principiul au trecut trei oi negative).
Să nu mai spun ce se întâmplă dacă, doamne ferește, se întoarce vreun român din afara granițelor dintr-o zonă roșie și nu are vaccin sau test.
Aici începe dezastrul. Că trebuie dată decizie de carantinare, declarație pe proprie răpundere ca intri în carantină și etc.
Adică se blochează vama. Adică toți ceilalți.
Nervi, sudălmi, consternare.
În lupta cu prostia oricât de zen ai fi nu ai cum să reziști!
Lui Arafat i se fâlfâie, lui madam Mihăilă i se flutură….îi doare în cot!
Pe toți îi doare în cot că doar leafa merge timpul trece.
Nervii românilor…trec și ăia că așa e românul. S-a născut în umilință și trăiește cu ea zi de zi fără să își dea seama, pe principiul merge și așa…
Revenim:
Vă apucați și voi să faceți treabă?
Să stabiliți o procedura clara cu privire la sistemul informatic european privind certificatul verde?
Să stabiliți o procedură clară la granița că vameșul dacă vede QR-codu lsau dovada testului te lasă să treci și nu mai e nevoie să dea aprobare vreun DSP-ist?
Sunteți și voi în stare să faceți ceva?