A sosit momentul să spunem: ajunge cu mita, cu zaharicalele, făina şi uleiul împărţit de papagalii cu eşarfe colorate!

Treziți-vă, români!

După ce băncile i-au atras pe români în capcana „creditului cu buletinul”, criza fabricată şi-a arătat colţii. Sute de mii de salariaţi „disponibilizaţi” sau pur şi simplu concediaţi, n-au mai avut resurse nici pentru supravieţuire, cu atât mai puţin pentru a-şi achita datoriile şi ratele la bănci. Aşa cum am importat fel de fel de „sărbători” comerciale, gen Valentine Day sau Halloween, tot astfel a fost importat sistemul occidental „american”, prin care s-a înpuiat pe plaiurile mioritice – nici nu se putea altfel – o nouă specie de paraziţi – „recuperatorii”, un fel de vulturi devoratori de „cadavre”. Războiul psihologic purtat de aceşti interlopi aflaţi la limita legii are destui adepţi printre corupţii barourilor de avocaţi. Mulţi dintre ei, avizi de câştiguri facile s-au transformat în „recuperatori”, deşi s-au şcolit să respecte şi să apere legea.

Cum să nu dispară grija faţă de popor când, de mai bine de de douăzeci de ani, la conducerea României, pe care o consideră sat fără câini, se tot rotesc aceiaşi jefuitori la drumul mare, preocupaţi de înavuţire rapidă şi fără scrupule. Românii, lăsaţi pradă cămătarilor bancari, disperaţi şi dezorientaţi, abandonaţi de proprii conducători, caută soluţii, se sinucid sau părăsesc ţara.

Ajunşi victime ale sistemului social corupt, rămân datori la întreţinere, la achitarea serviciilor (energie electrică, gaze, telefon…) îşi pierd locuinţele, ajungând pe drumuri, îşi pierd demnitatea umană, respectul faţă de stat şi chiar faţă de propria persoană. Orice s-ar spune, cu toate neajunsurile ştiute, vechiul regim , „ceauşist”, avea mai multă grijă faţă de om. Absolvenţii liceelor, ai facultăţilor şi şcolilor profesionale (dispărute azi, de parcă de meseriaşi nu ar mai fi nevoie) aveau, după absolvire, locul de muncă asigurat. Mă poate contrazice cineva? Până în 1989, economia „cu picioare de lut”, cum o numea cineva, funcţiona la capacitate maximă. Acum, ultimele citadele ale economiei, ale industriei „comuniste”, sunt falimentate sistematic, chiar de către cei care, prin lege şi funcţie au obligaţia să apere avuţia ţării. Dacă până în 1989, pe râul Olt – pentru a da un exemplu – au fost construite şi puse în funcţiune 22 centrale, după 1990, pe parcursul a două decenii abia s-au mai terminat două (aflate la nivelul anului 1989 în stadiu de construcţie de peste 70 la sută). De precizat că cele două au fost finalizate şi puse în funcţiune cu „forcepsul”, adică mai mult prin voinţa salariaţilor, decât prin (ne)înţelepciunea decizionarilor. Nu trebuiesc studii economice pentru a putea distinge care dintre sisteme au acţionat în folosul sau în detrimentul cetăţeanului: sistemul „putred” socialist sau sistemul capitalismului sălbatic instalat după ’90? În acest context este inevitabil să amintim de siguranţa socială. Câte locuri de muncă şi câţi „şomeri” avea România în 1989, în comparaţie cu numărul de la nivelul anului 2012? În locul fabricilor s-au construit mall-uri, în locul terenurilor agricole au răsărit cartiere rezidenţiale. I-a întrebat cineva (Justiţia) de unde au avut banii pe care-i flutură sau pe care-i aruncă lăutarilor la nunţile opulente politicienii corupţi şi ţiganii sugrumaţi cu kilograme de lanţuri de aur ? Legea18 emisă de Ceauşescu n-a fost abrogată, ci ascunsă într-o firidă întunecată şi uitată a arhivelor. Poate dau de el U.D.M.R.-iştii doritori să desfiinţeze – cu încuviinţarea guvernanţilor – întreaga zestre seculară a Arhivelor Naţionale din România.

Contrariaţi de mai vechile sau actualele mele analize, unii m-au numit „nostalgic”, desigur, înşelându-se. Nu poate fi vorba de nostalgie, ci de comparaţia lucidă a unui om care a trăit în ambele sisteme economice. Din păcate, corbii, vulturii devoratori de cadavre ai sistemului capitalist au înşfăcat bucată cu bucată, trupul economic al Ţării.

„Acest popor înţelegător este ca o turmă de oi mânată de nişte ciobani tâmpiţi într-o prăpastie”.

„Naţia asta trebuie să înţeleagă că politicienii pe care-i votează trebuie să fie oameni de calitate care să înţeleagă interesele naţionale şi să apere ţara, pentru că suntem într-un moment de răscruce. Se vrea acum Moldova Mare a lui Ştefan, se vorbeşte că Transilvania este altceva decât România, însăşi stema ţării noastre nu reprezintă un simbol al unităţii naţionale. România nu este o aglomerare de provincii cum au arătat tâmpiţii ăştia-n stemă. Suntem un stat unitar, poate cel mai omogen din Europa. Există o unitate lingvistică de excepţie; limba română nu are dialecte ca în Franţa sau Italia, ci graiuri. Toţi românii din lumea asta se înţeleg, vorbesc aceeaşi limbă, în pofida faptului că ne-au separat şi ne-au distrus de-atâţia ani. Şi nu mai ştiu de ce acest popor înţelegător şi răbdător este certat ba că n-a ieşit la vot, ba că n-a făcut nu-ştiu-ce… Este scârbit de ticăloşii ăştia care-şi bat joc de el. Este ca o turmă de oi mânată de nişte ciobani tâmpiţi într-o prăpastie.”

Ca o concluzie, ironică, bineînţeles, la sfârşitul acestei veri, aşa, pocnind din degete, ne-am mai căpătuit cu un partid, de parcă nu era suficientă droaia celor existente. Când oare or fi adunat semnăturile necesare, sau poate le-au copiat după cărţile de imobil ale blocurilor de locuinţe. Le-a verificat cineva autenticitatea? Categoric, NU! Nici n-ar fi avut vreme. Un Pinochio – mare amator de cosmetice – are tupeul să afirme că „România este o ţară în suferinţă, o ţară strâmbată”… dar cine a adus-o în situaţia asta? Nu tot ei? Nu trebuie să pierdem din vedere că, venind de nicăieri, nu se ştie niciodată unde pot ajunge aceşti viitori-foşti-profitori ai veşnicei noastre tranziţii. Ţara condusă de o mâna unor jefuitori, merge spre prăpastie, iar ei, atunci când vor simţi că li se apropie funia de par, vor urca în avioane şi vor zbura spre paradisurile fiscale de ei ştiute, unde vor toca, nestânjeniţi, miliardele furate. În douăzeci de ani nu am învăţat, să fim uniţi pentru a elimina răul. Singura speranţă de stopare a avalanşei demolatoare a rămas votul lucid de la finele acestui an.

A sosit momentul să spunem: ajunge cu mita, cu zaharicalele, făina şi uleiul împărţit de papagalii cu eşarfe colorate! Treziţi-vă, Români!

sursa: ziarulnatiunea.ro