Alegerile din SUA reprezintă o perdea de fum în spatele căreia se ascund interese financiaro-corporatiste dirijate de pe Wall Street sau din cartierul financiar londonez. Se poate spune astfel că cei ajunși pentru o perioadă de patru ani la Casa Albă devin simple unelte manipulate de zecile de corporații și think-tank-uri care desenează viitorul Americii și nu numai. Nimeni nu mai crede astăzi că marile corporații financiare de peste Ocean, care au interese de miliarde de dolari, își lasă soarta pe mâna votanților din America, o dată la patru ani. În realitate, la fiecare patru ani se aplică același scenariu, gândit astfel încât să ofere americanilor de rând iluzia că dețin anumite mijloace de a răspunde la nemulțumirile lor, fără a schimba, măcar pentru o secundă, balanța puterii. După cum era de așteptat, și în cazul bătăliei electorale din 2012, politica financiară, economică și externă a lui Obama și Romney a fost dictată exact de aceleași corporații financiare care au schițat soarta Statelor Unite în ultimele decenii, indiferent că la Casa Albă s-au aflat Bush junior sau senior, Bill Clinton sau Obama.
Bush = Obama
În timp ce media corporatistă a bătut monedă pe probleme nesemnificative, iar comentatorii politici americani au perorat pe tema rivalităților dintre „stânga” și „dreapta”, o privire mai atentă asupra Cabinetelor prezidențiale arată cât de reală este „ecuația” potrivit căreia „Bush = Obama”. Pentru că multe dintre marile companii care s-au aflat în Administrația fostului președinte republican George W. Bush pot fi regăsite și în echipele candidaților din 2012. Cabinetul Bush era format, printre altele, din reprezentanți ai unor companii ca FedEx, Boeing, Goldman Sachs, RAND Corporation, Council on Foreign Relations (Consiliul pentru Relații Externe) și Center for Strategic and International Studies (Centrul pentru Studii Internaționale și Strategice – CSIS).
„Neoconservatorii” și politica externă
De asemenea, nu mai este un secret că politica externă americană, adoptată de administrația George W. Bush, care a declanșat războaiele din Afganistan și Irak, a fost trasată de o clică de consilieri „neoconservatori”, printre care s-au numărat vicepreședintele Dick Chaney, fostul șef al Pentagonului, Donald Rumsfeld, directorul Băncii Mondiale, Paul Wolfowitz, controversatul lobbist Richard Perle și James Woolsey, fostul șef al CIA, reprezentant al mai multor administrații, deopotrivă democrate și republicane, care conduc tot felul de think-tank-uri care și astăzi sunt implicate direct în politica externă a SUA. Venirea la Casa Albă, în 2008, a democratului Barack Obama nu a schimbat cu nimic schema oamenilor bine înfipți de companii în Cabinetul președintelui american. Și aici s-au regăsit reprezentanții companiilor JP Morgan, Goldman Sachs, Council on Foreign Relations, dar și cei ai Citi Group, Freddie Mac sau Honeywell, contractor din domeniul Apărării. Exact ca în timpul administrației Bush, politica externă a Washingtonului nu a fost gândită din Biroul Oval, ci tot de aceleași companii și think-tank-uri – Council on Foreign Relations, RAND Corporation sau Open Society Institute.
Consilierii lui Bush
Această stare de fapt explică de ce liderul democrat nu a închis centrul de detenție de la Guantanamo, i-a lăsat pe militarii americani pe fronturile din Irak și Afganistan, iar în 2011, a pus umărul la declanșarea intervenției NATO în Libia. De asemenea, în jurul lui Obama au pendulat în permanență grupuri mai mici, cele mai multe dintre ele fiind sponsorizate de aceleași corporații, specializate în alte domenii de activitate și având, desigur, alte interese. Intrarea în cursa pentru Casa Albă a republicanului Mitt Romney nu a adus nimic nou, consilierii de politică externă anunțați în campanie fiind nume cunoscute ca Michael Chertoff, Eliot Cohen, Paula Dobrainsky, Eric Edelman și Robert Kagan, reprezentând aceleași corporații care au furnizat strategii sub administrațiile președinților Bush junior și Obama. Concret, 17 dintre cei 24 de consileri pe politică externă ai lui George W. Bush, neoconservatori notorii. Concluzia este că, uitând de doctrine și promisiuni,Obama va continua linia predecesorului său. Așa a făcut Obama, când a continuat-o pe cea a fostului președinte George W. Bush.
„Vulturii” au ochit Iranul și Siria
În prezent, „vulturii”, cum mai sunt denumiți „neoconservatorii” americani, promovează așa-numitul „drept divin al intervențiilor militare preventive”, în special în cazul Iranului. O altă țintă a neoconservatorilor americani rămâne președintele sirian Bashar al-Assad, al cărui cap l-ar fi vrut căzut încă din timpul Primăverii Arabe, obiectiv pe care speră să îl atingă.
Siria lui Assad, inamicul comun
Washingtonul va rămâne angajat în campania de schimbare a regimului președintelui Bashar al-Assad, continuând până atunci să sprijine prin toate căile războiul civil din această țară, implicit pe insurgenții sirieni, pentru a-și atinge interesele strategice în regiune. Romney a vorbit despre conflictul din Siria ca despre o „oportunitate” pentru SUA, având în vedere rolul major pe care această țară îl joacă în Orientul Mijlociu, iar Obama s-a lăudat că Washingtonul a făcut tot ce trebuia „pentru a aduce o conducere moderată la Damasc și a-l debarca pe Assad”. Chiar dacă vin din tabere politice diferite, candidații au fost, de asemenea, de acord că atacurile cu drone americane, lansate asupra unor ținte din Pakistan, Somalia sau Yemen, și care s-au soldat cu zeci de victime, trebuie să continue. Obama nici nu se gândeste să renunțe, deși acțiunile unilaterale ale SUA pe teritorii străine.
Sursa: Bogdan Lucian
Adauga comentariu