Analize și opinii

100 de ani de la lovitura de stat bolșevică

10 întrebări pentru cei care gândesc din partea www.flux.md



Cu prilejul centenarului de la Revoluția din Octombrie 1917 ne-am propus să adresăm  aceleași întrebări unor personalități din Republica Moldova, România, Rusia și țările occidentale. Aceste interviuri urmăresc să reprezinte o modestă contribuție la reevaluarea evenimentelor care au marcat întregul secol XX. Deși s-au scurs 100 de ani, în conștiința publică din spațiul ex-comunist și din întreaga lume mai persistă multiple prejudecăți asupra cauzelor profunde ale acelei răsturnări majore, dar și asupra felului în care este tratată „revoluția proletară” de către elitele politice, mediul academic și ierarhia bisericească. A găsi răspunsurile potrivite la niște întrebări de o asemenea complexitate ni se pare absolut vital.

Iurie Roșca

  1. Care sunt originile spirituale, intelectuale și ideologice ale Revoluției din Octombrie?

Nu este sigur că am putea vorbi despre originile spirituale ale Revoluției din Octombrie, în orice caz, nu în sensul tradițional al termenului ”spiritual”, care presupune, de fapt, o înălțare a sufletului deasupra materiei; Prin urmare, Revoluția din Octombrie, care s-a bazat pe lupta de clasă, mi se pare a fi mai curând de ordin materialist. Ideea proclamată în mod oficial consta în realizarea egalității materiale și politice între oameni; într-adevăr, se încearcă căutarea unei idei transcendentale într-un astfel de tip de preocupări. Și totuși, spiritualitatea se sprijină pe o anumită moralitate, pe care nu sunt sigură că am putea-o percepe în cazul Revoluției din Octombrie 1917.

În ceea ce privește rădăcinile și o ideologie de tip religios ce ar sta în spatele preocupărilor pur materialiste, afișate de către revoluționarii din Octombrie, anumiți autori, și nu dintre cei mai puțin importanți, le califică anume astfel, avansând în acest sens argumente cu adevărat convingătoare. Însă personal nu sunt atât de familiară cu problematica respectivă pentru a mă pronunța. Oricum ar fi, este vorba de o formă de anti-religie.

Dar a vorbi despre originile intelectuale și ideologice ale Revoluției din Octombrie mi se pare pe deplin întemeiat. Eșafodajul intelectual și ideologic al marxismului, axat în jurul revendicărilor proletariatului, a permis justificarea și perenizarea noii ordini politice ce a rezultat din respectiva Revoluție.

Am putea stabili o paralelă între Revoluția din Octombrie și Revoluția pretins franceză din 1789. În ambele cazuri era vorba de invocarea unor pretexte populare și revendicări egalitariste, în scopul răsturnării vechii ordini politice și substituirii acesteia printr-o ordine politică nouă. În aceste două tipuri de Revoluții, disfuncțiile sociale și nemulțumirile reale, dar rezolvabile (care au existat și vor exista pretutindeni și în orice timp, întrucât acestea reies din diversitatea umană), au fost exarcebate și instrumentalizate în așa fel încât să producă o agitație populară propice haosului. Cele două regimuri în devenire au beneficiat de o anumită inerție și incapacitate de a reacționa a regimurilor politice monarhice aflate la putere; dar însăși această incapacitate a avut parțial sau integral cauze exterioare, adică subversiunea politică a subminat în prealabil instituțiile acestora. În ceea ce privește Revoluția din Octombrie din 1917, este cazul să ne amintim că Rusia lui Nicolai al II-lea a mai fost slăbită și de către un război costisitor cu Japonia, război care s-a produs, într-o mare măsură, ca urmare a uneltirilor instrumentate de anumiți bancheri internaționali (în special Jacob Schiff), care erau ostili față de regimul țarist.

Revoluțiile din 1789 și 1917, prin uneltiri directe și indirecte, au fost în ambele cazuri finanțate copios de către elemente dinafară, care au avut interesul să pună la cale dispariția regimurilor politice întemeiate pe Ordinea creștină. Ca rezultat, atât în 1789, cât și în 1917, avem de a face cu abuzuri pe plan intern (dictatură), precum și cu manifestări de agresivitate pe plan extern (adică, în relațiile externe și internaționale ale acestor noi regimuri).

Avem de a face, atât într-un caz cât și în celălalt, cu o ordinară preluare a puterii, deghizată în revendicări populare: aspectul popular fiind doar un paravan util pentru un astfel de tip de răsturnări de regimuri prin violență.

  1. De ce această lovitură de stat s-a produs anume în Rusia și în ce măsură este vorba despre ”un proiect de import”?

 Răspunsul la această întrebare a fost dat parțial mai sus.

Printre motivele care au determinat ca această ”lovitură de stat” să se producă anume în Rusia, se pare că a fost și faptul că țarul Rusiei, Nicolai al II-lea, se opusese cu puțin timp înainte, într-o manieră radicală, creării pe teritoriul Rusiei a unei ”Bănci Centrale”, un organism supus unui control privat, dar care este prezentat în mod fals ca având aparențele unei instituții de stat.

Or, acest tip de acțiuni de creare a unor bănci centrale reprezintă o constantă, care a precedat sau a însoțit de-a lungul istoriei schimbarea naturii regimurilor politice occidentale, adică niște răsturnări ale unor orânduiri politice întemeiate pe religia creștină.

Apariția băncilor centrale a reprezentat un mijloc prin intermediul căruia bancherii și principalii proprietari, deținători de capitaluri, îmbogățiți prin intermediul comerțului internațional – rezultat ca urmare a marilor descoperiri geografice, care s-au produs între secolele XV și XVII –și-au însușit dreptul de a bate moneda, reușind de fapt să smulgă această prerogativă suverană din mâinile conducătorilor politici.

Și deoarece controlul asupra monedei a trecut în alte mâini, puterea politică, rezultată din organizarea spontană a popoarelor, a fost condamnată de acum încolo să se transforme într-o cochilie vidă, ca de altfel și conceptul asupra statului în ansamblu. Îi invit pe cititori să găsească articolul meu despre geopolitica băncilor centrale, publicată în franceză pe www.lesakerfrancophone.fr și în engleză pe www.katehon.com; cred că există și versiunea rusă pe internet.

  1. Regimul sovietic a produs o ideologie specifică, numită și religia civilizației sovietice. Care ar fi cauzele și trăsăturile definitorii ale sovietolatriei? Cum ați explica faptul că la distanța de mai bine de un sfert de veac virusul comunismului sovietic mai persistă în Rusia și în alte țări din fostul lagăr socialist?

Aș remarca, pentru început, că personal nu cred că am putea spune că sistemul politic sovietic, care n-a durat decât ceva mai mult de 70 de ani, a generat o ”civilizație” aparte.

Cu referire la sistemele de credință, care au fost impuse în Uniunea Sovietică, o paralelă între cele două evenimente, 1789 (Revoluția zis franceză) și 1917, se impune din nou. Asta întrucât se pare că nu există diferențe substanțiale între ceea ce dumneavoastră numiți ”religie sovietică” și ”cultul marelui arhitect”, care s-a impus în Franța în urma Revoluției din 1789. În ambele cazuri este vorba (pentru noua ordine politică) de umplerea vidului lăsat de către religie în calitatea ei de structură integrată pe deplin în ordinea socială și politică printr-un nou ”cult” de natură laică.

Nu știu ce aveți în vedere prin ”sovietolatrie”. În schimb, înțeleg că rușii și locuitorii din țările aflate sub dominația sovietică au avut multiple ocazii să regrete ordinea sovietică după ce au suportat șocul cultural al privatizării statului ca urmare a căderii regimului sovietic.

Sistemul de sănătate, educația și produsele alimentare de bază fiind la îndemâna oricui, locuitorii acestor țări s-au pomenit peste noapte într-o sărăcie totală tocmai în perioada când bogățiile din țările lor erau însușite de către rechinii din sfera privată.

Dintr-un punct de vedere mai general, comunismul este o ideologie ce creează aparența a ceea ce ar fi un paradis terestru: un regim politic unde nu vor mai exista nici inegalități, nici nedreptăți. Această aparență (înșelătoare) a generat o utopie politică ce poate servi drept sursă de speranță și chiar o renaștere a speranței pentru anumite persoane, mai ales în fața exceselor ideologiei liberale.

În opinia mea, singura modalitate de a lupta contra unei utopii este de a o confrunta cu realitatea. Natura umană este în același timp imperfectă și variată, de aici rezultând niște antagonisme ireconciliabile. Oricât de mult ne-am întoarce în negura vremurilor, vom vedea că oamenii n-au fost niciodată egali: unii sunt înalți, alții sunt scunzi, unii sunt puternici, alții sunt mai slabi, diversitatea acestora extinzându-se la infinit. Toate acestea au consecințe incalculabile în cadrul organizării societăților umane: cei slabi fizic își dezvoltă, probabil, capacități suplimentare de inteligență sau de viclenie pentru a supraviețui. Astfel încât anumite capacități sunt extrem de eficiente într-un anume context, iar altele devin primordiale într-un alt context, întrunind ansamblul calităților potențialmente utile (într-un caz sau altul) pentru supraviețuirea speciei. Este vorba, de fapt, despre ”forța vieții”, sau, dacă vreți, despre ”instinctul de supraviețuire”, acestea reprezentând elementul central: el determină condițiile în care oamenii evoluează și se organizează pentru a trăi împreună pe un anumit teritoriu.

Consider că înțelepciunea politică pe care ar trebui s-o reflecte o organizație politică sănătoasă constă în observarea și luarea în considerație a realității acestor antagonisme ireductibile în scopul de a oferi mijloacele structurale de corectare a dezechilibrelor ce ar putea pune în pericol diversitatea ce reprezintă o condiție esențială pentru menținerea vieții.

Organizarea politică a societăților umane nu trebuie să tindă decât la asigurarea, în măsura în care e posibil, a unui echilibru ce ar proteja diversitatea. Aici ne aflăm în punctul diametral opus în raport cu ideologiile, oricare ar fi acestea (inclusiv, bineînțeles, ideologia comunistă, dar, în egală măsură, și ideologia liberală), deoarece obiectivul lor este de a impune cu forța o ordine nefirească, ce ar permite asigurarea dominației perene a unui grup care a preluat puterea. Caracteristicile acestui grup sunt mai puțin importante (acestea variind în timp și spațiu), în detrimentul tuturor celorlalte grupuri. Consecința inevitabilă a oricărei ideologii este punerea în pericol a tot ce este viu.

Bineînțeles, o ordine socială ce ar răspunde criteriilor de normalitate, adică lipsită de orice ideologie, reclamă persoane devotate pentru care misiunea politică este mult mai importantă decât interesul personal; aici este vorba despre niște oameni integri, pentru că anume integritatea reprezintă elementul asupra căruia ar trebui să insiste o astfel de ordine socială: voiam să spun prin asta că societățile umane ar trebui să ofere garanții ce ar permite încadrarea structurală a funcțiilor politice în scopul asigurării unui minim de integritate al actorilor respectivi. În acest sens, a substitui ”mandatul reprezentativ” printr-un mandat ”imperativ” mi se pare o chestiune de primă importanță, una vitală pentru popoare. O altă necesitate vitală constă în reprezentarea politică reală a tuturor păturilor sociale, adică a tuturor activităților umane, cu precizarea că activitățile economice nu trebuie să acapareze în totalitate reprezentarea politică. Rolul fundamental al unei guvernări este de a asigura respectarea echilibrului între toate componentele societății, aceasta având posibilitatea să dispună de toate informațiile necesare asupra dificultăților și constrângerilor pe care le resimte orice grup social, astfel încât relațiile respective să poată fi arbitrate în mod corect.

Oricare ar fi structurile puterii și garanțiile instituționale, orice tip de organizare a societăților umane se sprijină în definitiv pe integritatea și buna credință a oamenilor care o alcătuiesc… În pofida a orice, este bine să se insiste asupra garanțiilor ce trebuie integrate într-o ordine socială și politică, fără a scăpa din vedere că nimic nu se obține pentru întotdeauna și că niște condiții prielnice pentru dezvoltare depind și vor depinde întotdeauna de vigilența fiecăruia.

  1. Criticii experimentului sovietic se referă de cele mai multe ori la efectele politice și economice ale acelei perioade, operând cu sistemul de referință al democrației occidentale. De ce aspectele de ordin religios, spiritual, metafizic rămân de cele mai multe ori pe plan secund?

În opinia mea, principala forță a ideologiilor rezidă în conceptul ”opoziției controlate”, o ideologie definindu-se din punct de vedere pozitiv sau negativ mereu în raport cu o altă ideologie. Astfel, dacă nu sunteți comunist, sunteți liberal. Dacă nu sunteți un integrist religios (salafism, wahhabism și alte jihadisme), atunci sunteți adeptul laicității etc.

Pentru a ieși din această schemă vicioasă este necesar să fie repartizate necesitățile pragmatice și rațiunea de a fi a întregului sistem, oricare ar fi acesta, în funcție de utilitatea sa socială, și nu în funcție de utilitatea pentru un anume grup de indivizi concreți.

Astfel, am putea constata în mod pragmatic faptul că omul a avut mereu nevoie de un sistem de referință transcendental pentru a reuși sublimarea propriilor limite, acestea reprezentând starea firească a limitelor umane. Căutarea binelui este strâns legată de instinctul autoconservării. Aici este vorba despre o realitate pe care orice persoană cu un minim simț al observației și rațiune o poate percepe.

Ideologiile ce domină la ora actuală terenul politic pretutindeni în lume iau toate măsurile pentru a împiedica oamenii să înțeleagă niște realități simple.

Așa, de exemplu, sistemului educativ și celui mediatic îi este rezervată funcția de a lipsi persoanele de instrumentele conceptuale ce le-ar permite să perceapă de o manieră naturală și sănătoasă realitățile din jur, împiedicându-i să facă distincția dintre constrângerile înnăscute ale omului și cele induse în mod artificial în scopul menținerii nelimitate a puterii de către un anumit grup de indivizi.

Fiind vorba despre niște aspecte spirituale și metafizice, ultimele nu pot fi privite de o manieră senină decât în momentul când acestea ar putea fi abordate într-un mod natural și pașnic. Am în vedere faptul că religiile, în special toate monoteismele, într-un moment sau altul al dezvoltării lor, au fost obiectul unor acțiuni subversive. Atâta timp cât subversiunea va persista, fenomenul religios nu va mai reprezenta nimic bun pentru viitorul umanității; la ora actuală, această realitate este evidentă în cadrul fundamentalismului musulman; am putea vorbi în egală măsură și despre existența unui fundamentalism ”catolic”, ce constă în impunerea popoarelor europene a fluxului de migranți, unul de-a dreptul enorm și ieșit de sub orice control. În general, este evident faptul că aspirația naturală a omului spre transcendental reprezintă un pericol pentru casta dominantă. Ideologia politică și subversiunea religioasă reprezintă niște instrumente deosebit de eficiente în mâinile celor care au preluat puterea, acestea permițându-le să și-o conserve.

În concluzie, singurul și adevăratul inamic al actualei caste economic dominante este reprezentat de tot ce este ”natural”: natura umană în toată diversitatea ei, aspirația omului spre transcendent, ”dreptul  natural” etc.

  1. În mod curent se consideră că liberalismul și comunismul ar reprezenta două ideologii diametral opuse. Însă la o privire mai atentă putem identifica o serie de coincidențe și complementarități izbitoare. Dumneavoastră cum ați descrie deosebirile și similitudinile dintre cele două teorii politice?

Toate ideologiile au drept punct comun asigurarea dominației unui grup de indivizi asupra celorlalți. În ceea ce privește cele două ideologii, comunismul și liberalismul, constatăm mai multe similitudini.

Pe de o parte, cele două ideologii se caracterizează prin concentrarea asupra conceptului economic: economia le servește drept cadru normativ, drept sistem de referință insurmontabil.

Pe de altă parte, cele două ideologii au nevoie una de alta pentru a se autodefini și, în consecință, a-și asigura perenitatea.

În definitiv, cele două ideologii sunt de natură materialistă: ele se definesc – spre deosebire de fundamentalismele religioase – printr-un conținut ce se rezumă la resurse, umane sau naturale. Această viziune are drept consecință faptul că cele două ideologii ajung să privească omul ca pe un lucru, o materie perisabilă, interșanjabilă și dispensabilă, la fel cum sunt, de exemplu, ”energiile fosile” (ca să dăm doar un singur exemplu).

Observăm aici limitele acestui exercițiu: acest sistem ideologic este limitat de către cantitatea disponibilă de materii prime, categorie în care este inclus și omul. Însă aceste limite contează mai puțin pentru cei care instrumentalizează respectivele ideologii, deoarece ele nu sunt decât o unealtă de care aceștia se pot debarasa în momentul când ea devine inutilă, adică, la modul  concret, atunci când puterea lor politică va fi confirmată definitiv la nivel internațional.

Rezumând, cele două ideologii, comunismul și liberalismul au în definitiv aceleași fundamente, se sprijină pe aceeași piloni, au același punct de ancorare economică. Iată de ce nu trebuie să mire câtuși de puțin faptul că cele două ideologii au fost impuse de către același grup de indivizi, grupul de bancheri și comercianți care s-au îmbogățit prin comerțul internațional.

  1. Unii cercetători susțin precum că proiectul comunist și-a găsit o continuare logică în proiectul globalist. În ce măsură găsiți întemeiată această opinie?

Răspunsul la această întrebare rezultă din analiza făcută mai sus: cele două ideologii, comunismul și liberalismul, au aceleași fundamente și au fost impuse de către același grup de indivizi, astfel încât este perfect logic ca acestea să culmineze prin fuzionarea în ceea ce se obișnuiește a fi numit proiectul globalist, al cărui obiectiv este instaurarea unei puteri centrale la nivel mondial, pe care ar deține-o respectivii bancheri și comercianți îmbogățiți. Aici toată lumea recunoaște obscurul proiect al ”Noii Ordini Mondiale”, care nu e altceva decât materializarea politică a dominației lumii de către această castă de bancheri.

  1. În spațiul ex-comunist, dar și în Occident rusofobia este alimentată de confuzia menținută în mod artificial între Uniunea Sovietică și Rusia (de până la 1917 sau de după 1991), crimele fostului regim comunist fiind atribuite poporului rus. E ca și cum nazismul ar fi atribuit poporului german, ceea ce ar trebui să stârnească în mod automat germanofobia. Cui servește menținerea acestei confuzii și cum ar putea fi depășită?

Așa cum am mai spus, o ideologie nu poate supraviețui decât prin a se defini printr-o altă ideologie. Dar ideologia are drept funcție distrugerea sistemului de referință natural, folosită în mod spontan de către spiritul uman, adică de a bruia percepția naturală pe care o au oamenii despre mediul ce-i înconjoară.

Această cheie de raționare trebuie asociată faptului că ideologiile totalitare apărute în secolul XX sunt de natură esențialmente economică – cu precizarea că ideologia nazistă îmbina latura economică cu supremația rasială, ele având nevoie una de alta pentru a supraviețui. După cum ați înțeles, aici se recurge la menținerea în ochii populației a ficțiunii despre un ”ticălos”, care trebuie să fie apreciat în conformitate cu același sistem de referință ce permite determinarea celui ”virtuos”.

Într-adevăr, ruperea acestei scheme vicioase poate trece prin punerea în evidență în fața publicului a esenței acestui sistem. Mi se pare destul de concludent faptul că a confunda sovietismul cu poporul rus este la fel de absurd ca și confundarea nazismului cu poporul german. În ambele cazuri, popoarele s-au pomenit ostatice ale unor ideologii folosite în mod mai mult sau mai puțin conștient de către conducătorii lor care pot dispune de pioni benevoli și corupți sau idioți utili, aflați în solda castei dominante economic, ce se ascunde în spatele anonimatului capitalurilor (de o calitate extrem de proastă, în treacăt fie spus).

  1. O altă confuzie frecventă în Rusia și în spațiul ex-comunist în ansamblu este atașamentul concomitent al unei părți a populației atât față de Biserică, cât și față de civilizația sovietică prin definiție anticreștină. Ce ar trebui să se întreprindă pentru a se depăși această abordare cel puțin incoerentă? Oare însăși ierarhia bisericească n-ar putea contribui în mod substanțial la depășirea acestor rătăciri?

Atașamentul simultan al populației față de Biserică și față de sovietism provine dintr-o confuzie: popoarele, și în particular poporul rus, sunt prinse în următoarea strânsoare: nevoia firească de transcendență și agresiunea ideologică pe care a suportat-o pe parcursul întregii erei sovietice. Această situație a generat o dificultate de ordin conceptual: cea care ține de dificultatea de a distinge constrângerile naturale (ireductibile deoarece sunt legate de firea omului) și constrângerile artificiale, impuse de către promotorii acestor ideologii (ultimile având drept singur obiectiv perpetuarea puterii castei dominante).

În acest context, oamenii au nevoie de timp pentru a face distincție între constrângerile ireductibile și cele de care se pot debarasa. Ideologiile acționează asupra creierului uman la fel ca și consumul de droguri sau de alcool; e nevoie de timp pentru dezintoxicare și recăpătarea capacității de a înțelege realitatea.

De altfel, personal nu cred că este binevenită ideea de a lăsa munca de dezintoxicare a spiritelor doar pe seama unui grup anume; noi am trăit în Occident experiența subversiunii totale a Bisericii Catolice și această experiență istorică se pare că poate fi repetată în raport cu orice religie sau curent religios (așa cum se întâmplă, de exemplu, la ora actuală, când se produce subminarea religiilor musulmane).

Astfel, mi se pare preferabil ca discursul de dezintoxicare a oamenilor să fie realizat de către toate părțile interesate de binele comun: clericii (aparținând tuturor religiilor), dar și mediile intelectuale, oamenii ce dețin demnități în cadrul puterii politice; chiar dacă este un loc comun faptul de a zice că ”puterea stă în unire”, această expresie este revelatoare prin realitatea socială pe care o reflectă. Un mesaj are mai multe șanse de a fi înțeles și auzit dacă acesta vine dinspre diferite orizonturi decât dacă provine doar dintr-o singură sursă.

  1. Cum se explică faptul că la distanță de peste un sfert de veac de la căderea comunismului și prăbușirea URSS mausoleul lui Lenin rămâne intact, iar rămășițele pământești ale acestuia nu sunt înhumate? Explicațiile care țin de menajarea sensibilităților unei părți a persoanelor în etate, care nutresc anumite nostalgii, ca și cele de oportunitate politică nu rezistă criticii. Care ar fi cauzele de ordin spiritual ce determină această paralizie volitivă și ce ar trebui să întreprindă elita rusă, Biserica, vârfurile intelectuale, administrația de stat pentru a ieși din mrejele acestui blestem istoric?

Poporul rus încă este confuz în ceea ce privește perceperea ordinii naturale a lucrurilor. Nu mă îndoiesc de faptul că sub regimul sovietic au existat oameni cu profunde sentimente patriotice, ei rămânând total neștiutori asupra naturii și sursei ideologiei din jurul lor. Aici, în Occident, noi avem aceeași problemă cu capacitatea de a face distincție între partidele politice de dreapta și de stânga. În ambele tabere au fost, sunt – și dacă nu vom fi vigilenți – vor mai fi oameni integri, care luptă pentru binele comun și care sunt niște patrioți adevărați: acești oameni au fost sacrificați fără nici un rost pe altarul ideologiei; ei au servit drept piese într-un joc ce nu era al lor.

Un regim politic care țintește conviețuirea armonioasă a oamenilor și pacea socială nu-și poate asuma alimentarea urii bazate pe o impostură provenită dintr-o ideologie. În acest sens, fiind perfect conștientă de ticăloșia celui care a fost Lenin (foarte performant în problematica economică văzută ca un element esențial al angrenajului ideologic), îmi dau foarte bine seama că actualii conducători ruși refuză să forțeze destinul prin efectuarea unei epurări ”leniniste”.  După părerea mea, această purificare se va produce mult mai sigur într-un mod natural decât dacă se va face prin forță. Desigur, cu condiția ca toate părțile preocupate de binele comun să-și conjuge eforturile pentru a dezintoxica spiritele de efectul ideologiilor. Dacă nu e cazul de a face uz de forță, atunci în mod sigur e nevoie să se recurgă la coeziunea socială a unor diverse grupuri pentru a-i reda realității naturale drepturile sale, ceea ce va determina în mod firesc căderea ideologiilor în absurditatea care le aparține. Prin urmare, rămășițele lui Lenin vor avea soarta pe care o merită, cea a uitării și a insignifianței totale.

10.În ultimii ani tot mai multă lume privește spre Rusia ca spre bastionul mondial al valorilor tradiționale. Ar putea oare curentul de opinie antiliberal din Rusia să avanseze la dimensiunile unei Revoluții Conservatoare cu impact global și care sunt, în opinia dumneavoastră, șansele unei resurecții religioase de anvergură, ce ar putea elimina din scena istoriei paradigma liberală dominantă?

Personal, nu mă simt în largul meu în raport cu terminologia ideologică, în care includ și termeni precum ”anti-liberal”, ”revoluție conservatoare”, ”paradigmă liberală” etc. Înțelegeți ce am în vedere, dacă ați urmărit cu atenție gândurile mele de mai sus.

Pentru ca să aibă loc o reînnoire, este nevoie de o detașare de toate atributele unei ideologii, care face uz de limbaj ca de o armă. Tot ce ține de termeni precum ”Revoluție”, ”liberalism”, ”antiliberalism”, după părerea mea, trebuie evitat (cel puțin pentru un timp), deoarece aceste noțiuni conțin puternice conotații ideologice. Acestea ar putea fi reabilitate în limbajul comun doar după ce își va face efectul un proces de dezintoxicare ideologică cu efecte profunde și de o manieră durabilă în sufletele oamenilor.

Decât să recurgem la aceste noțiuni (foarte discutabile), găsesc mult mai judicios de a scoate la lumină toate procesele tehnice, care sunt utilizate de către cei care controlează economia în scopul preluării controlului și asupra fenomenului politic; iar instalarea ideologiilor reprezintă un element ce face parte din aceste tehnici.

Astfel, preocupările mele sunt următoarele:

  • a stabili cum bancherii au preluat puterea, cum aceștia au jefuit popoarele și au corupt spiritele, impunându-le ideologii fatale și un limbaj orwelian în care cuvintele ce nu mai au un sens comun nu mai servesc comunicării;
  • a decripta cum a fost folosită economia în scopuri politice și geopolitice prin intermediul pretinsei mișcări de liber-schimb (care e în realitate unul de investiții libere ale multinaționalelor) și al diverselor organisme internaționale.

Consider că din punct de vedere metodologic este preferabil să se revină la stricta realitate politică, ce presupune dominație (foarte simplu de înțeles de către toată lumea) în scopul de a ajuta oamenii să fie conștieți de cele ce se întâmplă în jur, decât a tinde de a organiza o revoluție, conservatoare sau nu.

Pe parcursul istoriei revoluțiile au fost apanajul castei bancherilor, de aceea cred că este preferabil să luăm o altă cale și să utilizăm alte mijloace pentru a reveni la Ordinea Naturală a lucrurilor. După o rătăcire colectivă îndelungată pe drumul școlii ideologice buissoniere (de la numele lui Ferdinand Buisson – n. trad.), am putea regăsi calea spre civilizație.

La ora actuală, Rusia pare a fi singurul stat ai cărui conducători lasă impresia că doresc restaurarea unei Ordini Naturale. Conducătorii ruși par a fi determinați să realizeze restaurarea bunului simț politic; viitorul va arăta dacă aceștia dispun de forța, perspicacitatea și inteligența pentru a lupta împotriva inamicilor interni și a-și îndeplini cu succes misiunea, una de natură civilizațională, căreia par a-i fi dedicați. Ne dorim cu toții ca așa să se întâmple…

Sursa: Estica.eu