C O N T R A P R O P A G A N D Ă

O parte a Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, retrocedată unor ”escroci cu acte în regulă, conectaţi la mafia imobiliară”

Sub numele de „restitutio”, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca se ascunde „o falsă problemă”, afirmă directorul general al instituţiei de cultură, Lucian Nastasă-Kovacs.



„Nu este posibil ca România să se rupă de tot ceea ce este de facto patrimoniu naţional. Alte ţări din Europa de Est, din fostul sistem comunist, au rezolvat diferit de România situaţiile retrocedărilor. La noi, cea mai mare parte a restituirilor a ajuns acolo unde nu trebuia. Pe de altă parte, statul român nu şi-a exercitat în niciun fel dreptul de preemţiune, invocându-se sărăcia, iar portiţa deschisă pentru cumpărarea drepturilor litigioase din instanţă ale proprietarilor, de către speculanţi de rea-credinţă, a fost catastrofală. Cei care au cumpărat drepturile litigioase au fost conectaţi la mafia imobiliară. Sunt escroci cu acte în regulă”, afirmă, cu indignare, managerul muzeului. O cotă parte din clădirea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, Palatul baroc Banffy, a fost retrocedată, printr-o decizie judecătorească, şi nu edificiul în întregime, asigură Lucian Nastasă-Kovacs.

Potrivit acestuia, „Palatul Banffy, fostă reşedinţă guvernamentală, este alcătuit din corpul în care se află acum Muzeul de Artă şi din corpul din spate, de unde, eventual, se putea revendica ceva. Palatul nu a fost niciodată împărţit pe apartamente, nu există nicăieri menţiuni de acest fel. Persoana căreia i s-a retrocedat parte din Palat putea obţine spaţii doar din corpul din spate, unde era găzduit, pe vremuri, personalul administrativ al reşedinţei guvernamentale. Ultimul Banffy, un scorţos elegant, nu a fost niciodată căsătorit, nu a avut urmaşi, iar după 1950 a locuit undeva pe strada Donath. Nu a avut de pătimit din punct de vedere politic. Testamentul său olograf, din 1958, este făcut pe un petec de hârtie, cu creionul ! Nu cred că s-a făcut vreo expertiză grafologică. Testamentul nu a fost prezentat la un notar. Palatul fusese naţionalizat în 1948, deci ultimul Banffy nu putea să lase moştenire ceva ce nu îi aparţinea. Retrocedarea este cusută cu aţă albă. Universitatea „Babeş-Bolyai” a avut un proces identic în cererea de restituire a unui imobil Banffy de pe strada Brătianu, lăsat moştenire prin testament mult după naţionalizarea din 1948, şi a câştigat irevocabil acţiunea din instanţă”.

Totuşi, Consiliul Judeţean a recunoscut situaţia impusă Muzeului de Artă, fostul Palat Banffy, prin sentinţa judecătorească : o cotă parte din Palat a fost retrocedată unei persoane ce a revendicat-o; altă cotă parte aparţine Consiliului Judeţean. „Subliniez că este vorba de o clădire-monument ce aparţine patrimoniului naţional, în care nu se poate face nicio modificare de structură, nu se poate nici măcar bate un cui în perete. Apoi, persoana care a revendicat şi câştigat în instanţă o cota parte din Palat nu este înstărită, nu poate participa la întreţinerea curentă a clădirii. Vă pot pune la dispoziţie facturile pe care le plăteşte Muzeul cu întreţinerea, care sunt de ordinul miilor de euro pe lună. Revendicatorii ar trebui, în mod firesc, să participe la cheltuieli. Important pentru situaţia actuală a instituţiei este că revendicatorii cotei parte din clădire sunt obligaţi, conform legii, să o lase în folosinţă Muzeului pentru o perioadă de zece ani, începând din 2017”, afirmă directorul general al instituţiei de cultură clujene.

El a explicat, pentru cotidianul Făclia, în ce condiţii a ajuns Consiliul Judeţean să recunoscă situaţia impusă de justiţie: „Prelungirea unei stări litigioase ar fi produs un blocaj general, fără nicio investiţie cu bani de la buget, respectiv de la Consiliul Judeţean”. Directorul muzeului subliniază că toată lumea din Cluj-Napoca – mediul academic, prestigioşi intelectuali, publicul avizat şi fidel instituţiei de artă – a fost contrariată de decizia că un muzeu de tradiţie, de notorietate naţională, ajunge să fie retrocedat unui revendicator anonim, care, pe deasupra, vine în instanţă cu acte ce ridică nenumărate semne de întrebare, pentru că nu există absolut nicio legătură de rudenie cu familia contelui Banffy.

„Nu e corect că un foarte valoros monument în stil baroc a ajuns într-o astfel de situaţie. Deocamdată, noi recunoaştem starea de coproprietari. Consiliul Judeţean poate debloca bani pentru a renova clădirea. În 2017 s-au votat 2 milioane de euro pentru refacerea faţadelor. În cei zece ani pe care îi avem la dispoziţie, se pot face multe alte lucrări menite să confere aspectul pe care îl merită o casă a artei europene. Dacă moştenitorii cotei parte vor dori să intre în posesie, va trebui ca ei să participe la cheltuielile pentru lucrările de întreţinere care s-au realizat aici”, a specificat managerul general al Muzeului.

Totodată, acesta a precizat că problemele juridice ale instituţiei ţin exclusiv de Consiliul Judeţean. Lucian Nastasă-Kovacs este convins că fondurile care se alocă de la buget pentru lucrări menite să stopeze degradările clădirii sunt justificate prin documente absolut legale.

„Intenţia preşedintelui Consiliului Judeţean, Alin Tişe, este de a salva monumentul, de a-l pune pe picioare, de a-i da aspectul corespunzător unui muzeu de artă. Consiliului Judeţean a făcut investiţii apreciabile. Ştiu că se convenise, la un moment dat, ca Fondul Proprietatea sau Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să despăgubească revendicatorii pentru cota lor parte, iar Palatul să rămână în proprietatea Consiliului Judeţean. Fiind vorba de un muzeu de importanţă naţională, restituirea în natură nu ar fi trebuit să fie posibilă. Între timp, demersurile au fost sistate din cauza neregulilor de la Fondul Proprietatea, cu binecunoscutele despăgubiri exorbitante pentru terenuri virane supraevaluate, sau pentru speculanţii care au cumpărat drepturi de proprietate litigioase, devenind milionari în euro peste noapte”, spune directorul Lucian Nastasă-Kovacs.

Fondul Proprietatea (FP), singurul de acest gen din Europa de Est, a fost înfiinţat de Guvernul României în decembrie 2005, pentru despăgubirea persoanelor ale căror bunuri au fost expropriate de regimul comunist iar restituirea în natură nu era posibilă. La scurt timp, s-a creat o bresă inexplicabilă în acest sistem de despăgubiri: cumpărarea drepturilor litigioase de la proprietarii cu procese în instanţă. Speculatorii care au ţintit profituri uriaşe au fost cu sutele. În paralel, Fondul s-a transformat într-un organism cu control extern, iar Elliott Asociates a devenit cel mai mare acţionar al Fondului şi a aprobat listarea la Bursa din Varşovia a Fondului, şi nu la Bursa de la Bucureşti. Elliottt Associates a iniţiat vânzarea unor pachete din activele Fondului Proprietatea şi distribuirea sumelor astfel obţinute către acţionari. În paralel cu FP a funcţionat Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), care a gestionat, tot din 2005, procesul de despăgubire a persoanelor ale căror proprietăţi au fost naţionalizate. La ANRP s-au constatat mari nereguli.

Mai multe interioare ale Palatului Banffy au fost revendicate, în instanţă, de Maria Gomboş. Magistraţii nu i-au dat câştig de cauză. Gomboş s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului. Acţiuni în revendicare au fost formulate şi de Silvia Letiţia Miclea şi Paraschiva Roşca, cauze în care judecătorii s-au pronunţat pentru acordarea de despăgubiri. Paraschiva Roşca, nonagenară din Săliştea Sibiului, a motivat în instanţă că este legatară universală a cumnatului său, Nicolae Roşca, negustor care ar fi cumpărat o parte din Palatul din Cluj de la Dionisie Banffy, fiul lui Albert Banffy. În prima instanţă, Paraschiva Roşca a optat pentru despăgubiri, dar ulterior a cerut restituirea în natură a cotei parte a imobilului.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean consideră că în instanţa nu s-a dispus punerea în posesie a Paraschivei Roşca. Pe de altă parte, negustorul Nicolae Roşca nu a întăbulat părţile din Palat posibil cumpărate de la Dionisie Banffy în 1947 şi 1948. Ciudat este faptul că în anul 1958, Dionisie Banffy, care i-ar fi vândut lui Nicolae Roşca părţi din Palatul Banffy, a redactat un testament în care îl desemna pe Nicolae Roşca unic moştenitor al unor cote părţi din Palatul Banffy. Palatul din Cluj fusese naţionalizat în anul 1948, aşadar, în 1958 Dionisie Banffy îi lasă moştenire lui Nicolae Roşca un imobil care nu îi aparţinea în mod legal.

***

Din 1951, Palatul Banffy adăposteşte Muzeul de Artă. Edificiul baroc din Cluj-Napoca, construit între anii 1774 şi 1785, după planurile arhitectului german Johann Eberhard Blaumann, pentru guvernatorul Györg Banffy, are nevoie de o restaurare a faţadelor. În epocă, Palatul îmbina interesul public cu cel privat : aici au venit mari personalităţi ale vremii, aici a concertat Franz Liszt.

În 2017, încasările din acţiunile culturale organizate de colectivul muzeului au fost cele mai mari din istoria instituţiei. Din banii astfel obţinuţi, au fost realizate reparaţiile curente la Expoziţia permanentă, igienizarea spaţiilor şi zugrăvirea interioarelor – operaţie care nu se mai efectuase de 30 de ani. A fost reparat, raşchetat şi lăcuit parchetul, de asemena, a fost modernizat sistemul de iluminare în Galeriile muzeului.

„Totul s-a făcut din fonduri proprii, într-o lună şi jumătate. Şi totul arată acum impecabil. În interior, muzeul este acum bine pus la punct. Amintesc că în urmă cu doi ani am igienizat subsolul clădirii. Şi subsolul este la fel de interesant ca şi Palatul în sine. Regizori de renume din Japonia au fost interesaţi de atmosfera în oglindă din subsolul Palatului şi au venit să filmeze aici. A fost o sursă de venit pentru muzeu”, evidenţiază directorul Muzeului.

„Mulţumesc echipei mele din muzeu pentru tot ce am realizat până acum împreună în instituţie”, afirmă Lucian Nastasă-Kovacs.

Autor: Carmen Fărcașiu

Sursa: Ziarul Făclia

 

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss