C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cristian Pătrașcu: ”Suveranismul românesc își cere dreptul la existență”

În această perioadă, plăcile tectonice ale politicii mondiale se reașează: după ce valul globalismului, cu a sa dezmățată „corectitudine politică”, a răvășit viețile oamenilor, în special din Europa și America, gândirea și concepțiile lor despre lume și ei înșiși, eșuând în aberant și absurd (redenumind, spre exemplu, însăși noțiunile de „mamă” și „tată” drept „părinte 1” și „părinte 2” și așezându-se, astfel, împotriva sa însăși în materie de discriminare…), păturile profunde ale societăților occidentale, tot mai ignorate de către promotorii așa zisului „progres” (cu orice preț!), le-au dat răspunsul lor.



Recenta victorie a conservatorilor în Marea Britanie s-a constituit într-o astfel de replică, ca și alegerea lui Donald Trump ca președinte în America. Globalismul a organizat o reprezentație artistică în Franța, reușind impunerea unui „actoraș” modest și infantil al trrusturilor bancare în detrimentul naționalistei și suveranistei Marine Le Pen. De altfel, acesteia îi revine și meritul de a fi redefinit explicit miza supremă a luptelor politice din occidentul contemporan: „stânga” și „drepta” au devenit irelevante și desuete, iar bătălia se poartă între „patriotism” și „globalism”. După alegerea lui Macron, francezii s-au deșteptat la realitate și au luat cu asalt străzile, protestând împotriva măsurilor globaliste ale penibilului embrion al bancherilor. Media corporatistă refuză să înfățișeze aceste proteste la dimensiunile lor reale, exercitând o nerușinată cenzură, pe lângă manipularea cu care a obișnuit.

Germania se dezmeticește și ea, iar partidul Alternativa pentru Germania se constituie tot mai mult în ceea ce și-a propus să fie, dar în plus într-o opoziție și față de politiciaismul unui partid creștin-democrat numai cu numele, care, prin vocea liderului său, Angela Merkel, s-a dezis formal și electoral de „multiculturalism” doar pentru a continua să fie, după alegeri, unul dintre principalii săi promotori.

În Italia, cuvântul „suveranism”, împrumutat din franceză, a fost deja adoptat în limbajul mediatic și politic pentru a denumi noua tendință contra curentului europenist și globalist al ultimilor decenii. „Souveraniste”, conform Larousse, denumește ideea de politici naționale gândite să recâștige controlul asupra tendințelor socio-economice generate de politicile internaționale sau ale organizațiilor transnaționale, neavând conotații de dreaptă sau de stânga explicite. Matteo Salvini, liderul Lega, fost Lega Nord, s-a aflat la guvernare, pierzând puterea după ce „partidele tradiționale” s-au unit împotriva noului curent politic și din cauza propriilor erori de apreciere.

Însuși cei care au dat tonul politicii mondiale în ultimele decenii, rămași unica supraputere, SUA, și-au schimbat foaia și parcursul. În primul său mandat, președintele american, al Americii profunde, a vorbit despre „naționalism”, „patriotism” sau „datorie sfântă a statelor de a-și apăra suveranitatea”. Ceea ce ne întoarce în istorie la „doctrina Willson”, după numele președintelui american de la începutul secolului trecut al cărui „drept al națiunilor la autodeterminare” a făcut posibilă și unirea Principatelor Române. Creștinismul fondator al civilizației europene este repus în drepturi, după ce a fost minimalizat și batjocorit de stângiștii seculari: Crăciunul redevine o sărbătoare publică creștină pentru republicanul Trump în America sau conservatorul Boris Johnson în Marea Britanie.

România e doar o gaură neagră…

Realitatea cea mai adâncă a perioadei pe care o traversăm este lupta dintre globalism și patriotism. A spus-o însuși președintele SUA și asta chiar de la tribuna ONU. Pe când credeau că toată lumea este a lor, reprezentanții globalismului și multiculturalismului nivelator, cu al lor Soros în frunte, au suferit în ultimii ani un puternic recul. Popoarele refuză să mai fie tratate ca niște pachete de acțiuni și mase de manevră, au înțeles că politicienii lor liberali sunt finanțați de corporații și transnaționale pentru a le promova interesele, au înțeles că politicienii proeminenți devin ceea ce sunt, mari lideri politici, în primul rând datorită celor care îi finanțează și abia apoi datorită votului lor, manipulat și dirijat prin campanii de presă în care le sunt exploatate și valorificate interesele și emoțiile.

Au înțeles, în final, că au fost manipulați de presa principală corporatistă pentru a se preda cu totul, țara și comunitatea lor, la dispoziția băncilor și transnaționalelor într-o calitate umană decăzută la nivelul de producători-consumator confuzi și supuși, derutați și apatici. Acum își cer țările înapoi și decizia politică din mâinile birocrației europene suprastatale nealeasă de nimeni, a cercurilor oculte care fac și desfac politici de stat și a politicienilor de carton desemnați indirect de către elita economică și financiară.

Unde se găsește România pe această hartă a țărilor în mișcare către independență și suveranitate? România nu face parte nici din Grupul de la Vișegrad al țărilor central-europene (Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria) care doresc echitate în distribuirea beneficiilor integrării europene între statele Uniunii, iar recent a respins propunerea de asociere lansată de premierul Ungariei Viktor Orban „împotriva dorinței Uniunii Europene de a trata fostele țări comuniste ca membre de rangul doi”. România e doar o gaură neagră, pentru că, pe când în modul cel mai clar resursele țării sunt predate cu maximă bunăvoință companiilor străine de către probabil cei mai modești politicieni pe care acest popor a fost capabil să-i producă în istoria sa, politica țării noastre este dominată de globaliști supuși „politicilor europene” ale birocraților de la Bruxelles și elitelor economice și financiare internaționale. României îi lipsește o mișcare a patriotismului care să revendice dreptul fundamental al țării de a decide asupra propriilor bogății cu care a fost înzestrată de Dumnezeu și a propriului viitor!

Din punct de vedere politic, România este defazată și încurcată în politicianismul cel mai zgomotos al unor marionete montate de interesele economice și politice ale Occidentului să se joace de-a politica în acest spațiu.

Astfel stând lucrurile, fără un singur partid parlamentar care să-și fi asumat doctrina naționalistă sau antiglobalismul, trebuie să ia naștere mișcarea suveranistă românească, asumată și reprezentată în ultimul an de către un singur politician cu notorietate, Liviu Pleșoianu. Aceasta apare ca o necesitate și un imperativ istoric și își cere dreptul la existență. Întrebarea, extrem de importantă, este cine și cum o va reprezenta în viitorul apropiat pentru ca România să se racordeze în acest fel la politica mondială cu ale sale mișcări și mutații ale prezentului.

Autor: Cristian Pătrașcu

Sursa: Anonimus.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss