Ce caută femeia în avion?

Analiza pasagerilor băștinași într-un hol de ambarcare dintr-un aeroport din România – o țară care nu prea trimite turiști în lume – ne oferă ocazia să analizăm sociologic sub-societatea auxiliarilor imperiali din colonia RO. Cohorta cea mai masivă este bineînțeles cea a căpșunarilor, în majoritate bărbați înzestrați cu competențe tehnice specifice (de la zidit la neurochirurgie, trecând și prin furtul de buzunar) pe care le pot rentabiliza mai eficient „dincolo„.



Al doilea grup – mult mai mic – ca efectiv este, dimpotrivă, format aproape excluziv din femei, în majoritate relativ tinere: predominant crescute în mediul rural, multe „de etnie rromă„ și cu un nivel mediu de studii foarte rudimentar; sunt „lucrătoare sexuale„ de clasă medie spre lux, așteptate pentru șederi mai lungi sau mai scurte în vreun bordel din Elveția, sau în vila provențală a unui bogătaș suedez. Despre ambele grupe există o literatură sociologică, para-sociologică, jurnalistică și victimară abundentă.

Al treilea grup, în schimb, este foarte rar menționat și aproape nedescris; și mai mic ca efectiv, prezintă asemănări stranii cu grupul nr. 2: include aproape excluziv femei tinere, care zboară relativ des în străinătate pentru șederi relativ scurte (comparate cu sesiunea de lucru a căpșunarului de bază). Diferențele apar pe planul originii sociale (sunt în general urbane, și – deși de multe ori implicate în forme de activism „pro-rrom„ – aproape sistematic nerrome) și al nivelului de studii, în general mai ridicat decât în cazul nr. 2, și chiar decât cel din grupul 1, dacă considerăm doar numărul anilor de facultate. Față de competențele (aproape excluziv tehnice) larg reprezentate în grupul căpșunarilor, apare însă o diferență calitativă: tinerele călătoare din grupul 3, în general, nu au meserie, nu se pricep la niciun fel de tehnică sau știință aplicată sau teoretică; luând în calcul profilul lor sociologic și ideologic, se poate în mod rezonabil presupune că acest deficit de know-how se extinde și domeniului tehnicilor sexuale.

Bagajul lor „intelectual„ este constituit, înainte de toate, de stăpânirea limbii imperiale (dobândită, în general, cu ocazia unor vizionări prelungite de filme și seriale americane) și, secundar, de memorizarea mai mult sau mai puțin perfectă a unor „elemente de limbaj„, adică sloganuri ideologice în vogă, precum discursul pseudo-juridic aferent „drepturilor omenești„, niște păreri ale lui Walter Benjamin despre estetică, tratate de gender studies traduse din engleza americană în limba de lemn, câteva clișee orientaliste despre budism și alte fetișuri New Age, și acest digest al culturii universale rescris spre înțelegerea țațelor pe care îl propun drept curriculum școlile daco-euroatlantice de dans și de bune maniere cunoscute și sub numele de „Facultăți de Studii Europene„ – o parodie de humanitas și o maimuțăreală de paideia pe care, la nevoie, instituțiile academice fanariote n-au scrupule să le împodobească cu titluri doctorale.

Cu toții probabil o cunoașteți pe fata respectivă: crescută de o familie de dascăli într-un oraș de provincie, trăiește singură – de obicei, cu o pisică – într-o garsonieră, pe banii unui ONG unde „lucrează în calitate de manager de proiecte„. Spre deosebire de dealerii isteți, care nu consumă din marfa proprie, fraiera participă și ca public recunoscător la agitația socio-culturală (bine numita cultură a „zilelor„ cutare) desfășurată în piețele centrale ale orașelor țării de angajatorii ei: forțele euroatlantice de ocupație mintală. Și fata zboară, zboară, zboară. Zboară aproape lunar. Mai ales spre Budapesta (Central Europe University, Belgrad (HQ Otpor), Tbilisi și alte focare majore de ciumă portocalie în Europa de Est, dar și spre Grecia, Turcia, Italia, Suedia… Scopul călătoriei este de obicei un „workshop„, unde se face „schimb de experiențe„ – adică alăturarea anglofonă a mai multor variante regionale ale goliciunii intelectuale, și adunări general-regionale ale internaționalei feministe.

Pasivitatea taberei patriot-creștine față de acest cal troian al Imperiului ține, pe de o parte, de faptul că este infiltrată de elemente feministe „de dreaptă„, dar, și mai esențial, de neînțelegerea fundamentală a mecanismelor de dominație imperială. Totalitarismul liberal nu îndoctrinează, sau doar la margine. Nu speculează niciodată (sau doar la margine) pe idealismul oamenilor, ci dimpotrivă, pe instinctele lor cele mai josnice. Degeaba ne închipuim conspirații felurite, cu programe top secret și adunări conspirative, care nu există. Adunările, în general internaționale, sunt publice, programul lor poate fi consultat în prealabil de oricine pe Internet, și în marea majoritate a cazurilor nu conține elemente explicit ideologice: se promovează, într-adevăr, o grămadă de activități „culturale„ desfășurate de femei (unele chiar „cu iz patriarhal-retrograd„, în special cele care leagă feminitatea de binefacere și activități caritative). Numitorul comun cel mai larg nu este ideologia LGBT, ci nemărginita mediocritate a proiectelor promovate – mediocritate care, la rândul ei, nu apare din întâmplare sau ca o consecință a cine știe ce inferiorități intelectuale feminine, ci în mod voit, pentru că participarea la socializarea mercenară feministă trebuie să fie accesibilă și idioatelor – de fapt: prioritar idioatelor. Femeile respective nu sunt plătite pentru a răspândi doctrinar-verbal vreun ideal (tip de activitate pe care și Imperiul occidental îl rezervă majoritar… unor bărbați), ci pentru a întruchipa idealul idioatei feministe de succes.

Bunăstarea dobândită de aceste imbecile cu studii (în cel mai bun caz) de psihologie sau „europene„ creează în sine un model social, cu atât mai ușor de adoptat de către restul femeilor, cu cât nu se adresează unor năzuințe (de fapt foarte rare în rândul femeilor) de luptă competitivă de la egal la egal cu bărbații (de pildă, pe terenul ingineriei mecanice sau al chirurgiei cardiace…), ci tocmai străvechiului instinct care împinge femeia (din motive, de altfel, biologic respectabile) spre protectori înstăriți. Societatea civilă ONG-istă mijlocește în calitate de pește între prostituatele generice ale feminismului instituțional și clientul global alcătuit de rețeaua Soros, fundația ERSTE, fondul suveran din Norvegia și alte canale de perfuzie ale ciubucului fanariot spre comisarițele politice ale Imperiului, prin fabrici de pensule, institute franceze și felurite capitalități „europene„ (românește: campanii de americanizare intensivă) și „culturale„ (adică: prin promovarea neo-analfabetismului tehno).

Așa procedase în trecut și un totalitarism cu mult mai rudimentar metodologic: comunismul pro-sovietic din anii 50, cu ocazia colectivizării în agricultură. Cu excepția zonelor latifundiare, unde colectivizarea s-a soldat cu înlocuirea boierimii de sânge cu boierimea de stat (aducând chiar uneori niște progrese), colectivizarea a fost înainte de toate o campanie de distrugere, scopul ei nefiind prioritar îmbunătățirea randamentelor agrare, ci reeducare socială. În ambele cazuri, regimul demonstrează societății (în cazul regimului fanariot: societății feminine) prin practică faptul că, pe termen lung, independența economică e o opțiune menită pierderii, că lucrul cel mai recomandat este să fii birocrat, angajat la stat (sau la echivalentul lui postmodern-cosmopolit: „societatea civilă„), femeie întreținută – nu de un singur bărbat (o situație păcătoasă pentru religia feministă), ci de o sumedenie de finanțiști occidentali fără nume (deși nu întotdeauna fără sex…).Zborul internațional, o experiență obositoare și depreciată în Vest, dar care, după decenii de semi-recluziune, își conservă farmecul de privilegiu în România post-ceaușistă, este apoteoza acestei ascensiunii sociale în slujba partidului atlantist cel polimorf și invizibil, și orgasmul pornografic prin care aceste lucrătoare sexuale de tip nou își merită chiria la garsonieră, abonamentul la smartphone și banii de buzunar: așa cum gemetele amplificate ale Angelikăi Black trudite la greu de trei senegalezi potenți afirmă dezirabilitatea sânilor siliconați și a sexului cu anal beads, zburarea curvelor imperiale, trimise în aer („qui s’envoient en l’air„ cum ar spune în acest caz, și de această dată foarte adecvat situației, francezul) pe impozitele voastre directe sau spălate prin Bruxelles, imortalizată prin selfie pe Facebook, proclamă superioritatea stilului de viață al occidentalelor nemăritate care trăiesc visul „independenței„ în salariatul terțiar și al „libertății„ în dating – local înlocuite și reprezentate de o clasă hors sol de angajate Potemkine într-o țară economic sinistrată de jaful FMI.

 Autor: Modeste Schwartz