Analize și opinii

Bogdan Duca: ”Slujirea pură”

Liiceanu nu a greșit când a spus că doamna Kovesi este ”slujirea pură”.



Doamna Kovesi face parte dintr-o categorie aparte de oameni: cei mai periculoși. E vorba de oamenii care nu mai investesc în umanitatea lor pentru că au o misiune, o fișă a jobului, o vocație profesională și se dedică ei.

Doamna Kovesi este ”slujirea pură” în aceeași măsură în care Adolf Eichmann, Leon Troțki, Buharin, au fost slujirea pură.

Biografia doamnei Kovesi este de o tristețe deprimantă. Nu îi place nimic din ”frivolitățile” femeiești. Se îmbracă fără gust, nu se îngrijește, nu e pasionată de shopping. Nu strânge banii nici pentru copii, nici pentru mama bolnavă. Nu știm să locuiască într-o vilă și e probabil ca zvonul conform căruia stă într-un apartament să fie adevărate.

Nu avem imagini cu ea în vreo vacanță, nici măcar din Bulgaria, ce să mai vorbim de exotica Grecie, că nici nu îndrăznim să credem că doamna Kovesi ar putea merge în Caraibe din alt motiv decât arestarea unor oameni.

Viața ei sentimentală pare tot în interes de serviciu. Un amor la ordin (pentru Ghiță) cu un acoperit devenit apoi ținta ei predilectă.

Alte mondenități? O petrecere cu lăutari într-un obiectiv al SRI, un ignat într-un alt sediu secret al serviciilor, o duminică petrecută pentru a pune la cale niște alegeri în sufrageria spațioasă a unui general….

Mici bucurii ale vieții? Tot ce putem afla e că doamna Kovesi chiar trăiește o plăcere în munca ei și o satisfacție quasi-erotică în arestarea unor oameni. Iar perspectiva că și-ar putea pierde jobul e o dramă în sine…

Doamna Kovesi este un om nefericit. Cei care țin cu adevărat la ea ar trebui să îi dorească (cât mai are timp) să se bucure de frivolitate, de bani, să păcătuiască.

Da. Să păcătuiască.

În Rai intră păcătoșii convertiți. Dar sigur nu intră virtuoșii robotizați. Nu de alta, dar nu au cum să se bucure de Paradis pentru că….pur și simplu nu mai știu să se bucure. Și nici măcar nu pot conștientiza răul pe care îl fac…

Autor: Bogdan Duca

Sursa: Bogdan Duca Blog