C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Alexandru Petria: ”Nu merităm nici milă, numai o scârbă lungă”

Dacă nu suntem în stare să ne alegem nici măcar un logo serios pentru un eveniment important, cum e aniversarea Centenarului Unirii, înseamnă că ocupăm degeaba un loc pe harta lumii, ca țară.



N-am stat de demult în față cu atâta superficialitate, prostie și acceptarea fără raționament a unor baliverne, cum am observat de când am descoperit neregulile din logo-ul pentru Centenar, culorile de la cifra 1 inversate și asemănarea cu emblema unei firme indiene.

Chiar ne-am chiuretat de repere, de simțul măsurii, de capacitatea de-a discerne adevărul de falsitate, creația originală de prostia și furtișagul livrat ca produs artistic inedit.

Pe bune, și mă doare teribil, mă întreb dacă mai merită să scriu într-o țară năpădită de spălați pe creier, care, oricum, nu mai pricep nici măcar sensul unui articol de presă, nicidecum al unui poem sau al unei povestiri.

Nu ne respectăm pe noi înșine, e bine oricum, mergem înainte, burțile să fie rotunjite, să putem râgâi și să tragem bășini. Și ne mai mirăm că nu ne respectă străinii, că ni se pișă în cap, precum ambasadorii acreditați la București, care se amestecă în mod nerușinat în politica internă a României. Ar fi greșit, pentru interesele lor, să procedeze altfel, cu interlocutori de soiul nostru.

Păcat de eroii care s-au jertfit pentru asemenea stârpituri de urmași.

Nici măcar de compătimit nu suntem, ne-am idiotizat cu mâinile noastre. Și cred că procesul este ireversibil.

Nu merităm nici milă, numai o scârbă lungă, cât sforăitul intelectului în care am intrat.

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria

Related Posts

One Response “Alexandru Petria: ”Nu merităm nici milă, numai o scârbă lungă””

  1. s. says:

    Romania-un infinit………..

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss