Analize și opinii

Guvernarea a început printr-o miniciună ordinară. Cu puternic impact.

S-au dat de gol. În numai câteva zile, au fost prinși cu minciuna. Nu putem uita. În 26 noiembrie, Klaus Iohannis a declarat: „Pentru pensii, în ultimele două luni ale anului nu au fost prevăzuți bani”. Și, așa cum pe bun dreptate remarcă ziaristul Cristi Șelaru, banii erau. Pentru că plățile pensiilor pentru luna noiembrie, de exemplu, s-au făcut începând la de 1.



Dar culmea este că și premierul Ludovic Orban, împreună cu ministrul Finanțelor, Florin Cîțu au făcut aceeași afirmație. Nu sunt bani de pensii. Și, după cum s-a dovedit, bani erau. Guvernarea a început printr-o miniciună ordinară. Cu puternic impact.

Pentru cei aproape cinci milioane de pensionari, anunțul repetat, făcut de la cel mai înalt nivel al statului, a reprezentat o teribilă traumă. În prag de Sărbători. Dar și în prag de iarnă. Niciodată o minciună atât de mare nu a avut picioare atât de scurte. Dar, între timp, Klaus Iohannis e cu sacii în căruță. A fost reales. Și la un scor umilitor pentru PSD.

Rectifcarea bugetară, ultima din acest an și prima făcută de Guvernul Orban, a fost o operațiune care a excelat prin discreție. Rectificarea s-a făcut în 28 noiembrie. Și, așa cum am mai explicat de mai multe ori, ca la orice rectificare făcută de oricare Guvern, s-au luat fonduri rămase necheltuite de unele ministere și s-au alocat acolo unde era nevoie de bani. În „România educată”, proiect major al lui Klaus Iohannis, pe care s-a jurat să-l ducă la bun sfârșit în cel de-al doilea mandat, cu ocazia primei rectificări bugetare în care președintele a avut un cuvânt de spus, Educația a pierdut sume consistente de bani. Se va spune, poate pe bună dreptate, că Guvernul Dăncilă nu s-a priceput să consume acești bani și că de aceea mai multe sute de milioane și-au luat zborul. În schimb, serviciile secrete s-au priceput să consume în acest an de două ori electoral. Și, ca atare, cu ocazia rectificării de acum câteva zile, au primit sume suplimentare. Firește, Ludovic Orban s-a dovedit a fi cel mai generos cu Serviciul Român de Informații. În legătură cu care președintele Klaus Iohannis declarase anterior că e pe butuci. Și, în consecință, neapărat trebuie să primească un buget sporit.

Niciodată până acum o rectificare bugetară nu s-a făcut atât de discret. Cu atât de puțină transparență. Iar explicația nu poate fi alta decât dorința lui Klaus Iohannis, a premierului și a ministrului Finanțelor de a-și ascunde minciuna. Iar rectificarea, tocmai din acest motiv, este o rectificare a minciunii.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu