Indiferent dacă suferim sau nu de patriotism local, nu putem să nu observăm că în ultimii ani mass-media a inserat în mentalul colectiv ideea că sunt locuri în România în care totul este perfect, de la infrastructură la oameni și natură și alte locuri, în care totul este groaznic.
La Sibiu și la Cluj este elita, acolo sunt hub-urile tehnologice, de acolo ne alegem liderii (cât s-o mai putea să-i alegem) pe când la Vaslui și Teleorman se termină România, acolo nu există nimic bun, doar sărăcie și corupție.
Acest tip de propagandă nu face decât să scindeze România. Așa aflăm că pensionarii primesc bani pentru nimic, că bugetarii nu-și merită salariile, că nu avem spitale dar vrem catedrale.
În aceste alegeri prezidențiale se întâlnesc reprezentanții celor două Românii. Viorica Dăncilă reprezintă România tăcută, care nu organizează nici proteste nici nu se organizează în ONG-uri, dar care iese la vot. În fiecare discurs, Viorica Dăncilă vorbește de realizările guvernamentalele pentru că pe ea o legitimează poporul. Klaus Iohannis reprezintă elita, mai vocală dar mult mai puțin numeroasă. Pe el nu-l legitimează poporul, pe el îl legitimează Bruxellesul, Washingtonul și mai ales Berlinul și are grijă să spună asta în fiecare ieșire publică.
Poate pentru prima dată în ultimii 30 de ani, locul de naștere al candidaților este important pentru public. Acum vedem ce au făcut 30 de ani de propagandă, am fost învățați să credem că esența se află în Transilvania pe când în vechiul regat lucrurile se duc de râpă.
Propaganda ne spune că duminică, la vot, vom avea de ales între Teleorman și Sibiu. Adică Iohannis este un exemplu, unul perfect sau după caz, răul cel mai mic, iar Viorica Dăncilă este scursura societății, reprezintă tot ce e mai rău în România.
Ce nu înțeleg cei care merg la vot în această logică este că, de fapt, toți suntem la fel și la Teleorman și la Sibiu. Toți ne simțim nedreptățiți, toți vrem autostrăzi și spitale, țoți vrem salarii mai mari, toți vrem să trăim mai bine.
Să crezi că Iohannis reprezintă România decentă, educată și corectă este o glumă proastă. El este realmente exponentul animalului politic. A fost inspector de școală, apoi primar, a făcut înțelegeri și cu PNL și cu PSD și cu PDL. L-a susținut pe Geoană, l-a trădat pe Crin Antonescu. A pierdut în fața instanței o casă și nu vrea să returneze banii de chirie obținuți ilicit.
Iohannis nu este o lumină, la fel cum nici Dăncilă nu este. Votul trebuie să fie o acțiune în cunoștință de cauză nu ceva cauzat de o propagandă în logica Sibiu vs. Teleorman.
Autor: Alexandru David
Adauga comentariu