Sunt oameni pe care-i simţi aproape instantaneu că sunt români şi în care ştii că poţi avea încredere. Oameni care respiră româneşte într-un mod atât de natural, fără pic de falsitate şi fără a încerca să amplifice cumva acest lucru. Îi găseşti pe unde te aştepţi mai puţin, atât pe vârful unui multe cu turma de oi cât şi la conducerea unei companii sofisticate.
Adevăraţii români sunt distribuiţi uniform pe toată suprafaţa acestei ţări. Şi, repet, absolut totul e natural în comportamentul lor, fără urmă de falsitate sau îngâmfare. Aceşti oameni formează ceea ce numesc eu poporul român.
Există însă şi un balast masiv format din elemente degenerate. Îi recunoşti fără efort. Sunt uşor de isterizat, rudimentari indiferent de studii, reacţionând violent, încruntaţi tot timpul şi negativi. N-au mare lucru în cap deoarece nu gândesc niciodată cu propriul cap, ci cu al altora. Indiferent de limbajul pe care-l utilizează sunt nişte carcase. A încerca să-i provoci la o discuţie logică e pierdere de timp. Când li se termină argumentele livrate de propaganda care-i manipulează, o dau pe muie, încep să urle isteric, se tăvălesc pe jos şi fac circ. Ţi-e jenă că te afli în proximitatea lor şi ţi-e ruşine că şi ei sunt români. De altfel, văzându-i aşa, fără nicio rădăcină, te şi întrebi dacă într-adevăr sunt români. Ei îşi clamează găunos patriotismul, sunt vocali şi caută să te acopere. Din nou, când le spui că ceea ce susţin s-ar putea să prăbuşească ţara şi că tocmai ei vor suferi, dau indiferenţi din umeri şi-ţi spun pe un ton nonconformist că „asta e, dacă se duce totul de râpă plecăm în altă parte”. Aceşti dezrădăcinaţi, încruntaţi, degeneraţi, într-o majoritate covârşitoare isterici, fac parte din ceea ce numesc populaţia românească.
Reţineţi vă rog diferenţa covârşitoare dintre popor şi populaţie. Din popor face parte cel care se uneşte, se coagulează, îl caută pe celălalt pentru plăcerea de a fi împreună, de a-şi împărtăşi trăirile. Din populaţie face parte individul rudimentar, lipsit de complexitate, haoticul, schizoidul, degeneratul. Omul cu bun simţ, care-şi ştie limitele şi care are o aplecare către a-l asculta pe celălalt face parte din popor. Dimpotrivă, cel care bate cu pumnul în masă, cel care în loc de argumente vine cu urlete pentru a-l acoperi pe celălalt face parte din populaţie.
Mai este un instrument care poate fi folosit pentru a identifica grupul din care face parte un individ: liderul pe care şi-l alege. Cei care intră în categoria populaţiei sunt fascinaţi de alogeni. Nu-i niciun rasism aici, e doar o chestiune care ţine de logică. Populaţia nu are (sau şi-a inhibat) rădăcina. Alogenul, genetic are un comportament de venetic, de „pasăre călătoare”, simţindu-se la fel oriunde. El n-are rădăcină şi din această cauză devine element aspiraţional pentru degeneratul din corpul populaţiei. Astfel, într-un mod aproape natural, populaţia împinge în faţă un alogen deoarece visul celui care face parte din corpul amorf al populaţiei este libertatea de mişcare a alogenului. De partea cealaltă, poporul se simte bine în proximitatea unuia care sugerează stabilitatea, trăinicia. Dacă un râu iese din matcă şi inundă o localitate, cel care face parte din popor caută să construiască un dig, în timp ce reprezentantul populaţiei caută să fugă.
Din păcate, educaţia care le este impusă copiilor noştri e una ticăloasă, având ca unic scop tăierea rădăcinilor şi transformarea lor în unelte aruncate în maldărul populaţiei. De-aceea generaţia tânără e atât de lipsită de sens şi degenerată. Este, desigur, în primul rând vina familiilor din care provin acei copii. Părinţii, care nu şi-au dat seama de crima care se face sub ochii lor, stau acum şi se uită cruciţi la copiii cu care nu mai găsesc un limbaj comun. Îi privesc cu îngrijorare simţindu-i ca aparţinând populaţiei, dar se liniştesc gândindu-se că celor mici le e bine acolo unde sunt. E fals, nu le e bine! Le e rău, dar ei nu mai conştientizează asta. De-aia sunt atât de încruntaţi, de-aia nu le mai convine nimic şi devin violenţi.
Părerea şi credinţa mea este aceea că, indiferent de vicisitudini, de încercările ticăloase şi de vremuri, poporul nu moare, găsindu-se destui oameni care să prefere să nu îngroaşe masa grobiană a populaţiei. De altfel, pare că nici nu e o alegere conştientă, poate că e vorba de o genetică specifică sau de altceva. E o adevărată plăcere să constaţi că mai sunt oameni ca tine şi de-aceea vă spun că lupta nu va fi pierdută niciodată. Poporul acesta din care simţim că facem parte rămâne, indiferent de vremuri şi duşmani. Până la urmă aici e marele nostru câştig şi ceea ce ne face să ştim că pentru noi va exista întotdeauna speranţă. Rămâneţi în rândul poporului şi separaţi-vă de populaţie!
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice
Adauga comentariu