De bine ce ne obișnuisem cu ideea că (încă) președintele Klaus Iohannis și fostul premier al „guvernului său”,Dacian Cioloș vor fi candidații pe care opoziția îi va arunca în arenă la viitoarele alegeri prezidențiale și uite că vineri, la orele 14,55 fix trecute, Vladimir Tismăneanu lansează pe pagina sa de Facebook numele unui candidat-surpriză: Augustin Lazăr!
Ce-i drept, abil cunoscător al drumului spre înalta societate- că doar a lucrat și pentru Ion Iliescu și pentru Traian Băsescu- redutabilul politolog româno-american face mai întâi o tatonare a pieței, adică mimează că emite o ipoteză, în nume personal, pentru ca să vadă cine mușcă mai întâi momeala:cel pe care l-ar paște candidatura sau un anumit segment de electorat care ar dori să îl susțină.
De aceea,Vladimir Tismăneanu își ambalează oferta în niște formulări care, vezi Doamne, nu fac decât să exprime „o modestă propunere”.Citez:”Nu știu ce interese are Augustin Lazăr, dacă dorește să rămână activ în spațiul public”. După care, vine și propunerea:”Dar, mărturisesc, mi-ar face mare plăcere să candideze, sprijinit de opoziție și de societatea civilă, la funcția de președinte al României”.
Stop cadru! Ce avem noi aici?Aici avem formularea „sprijinit de opoziție și de societatea civilă”. Păi cum devine treaba asta, domnule profesor?Adică pe Klaus Iohannis, respectiv pe Dacian Cioloș, cine ar mai rămâne să îi sprijine, dacă opoziția și societatea civilă se vor mobiliza în slujba lui Augustin Lazăr? De-aici înainte încep să curgă semnele de întrebare.
Prima observație este aceea că până la alegerile prezidențiale este de trecut hopul europarlamentarelor. De ale căror rezultate depinde, pe de o parte, clasamentul partidelor politice din țară, în funcție de numărul de candidați aleși în viitorul Parlament European, de a cărui configurație depind, la rândul lor, și soluțiile pentru ca Uniunea să depășească prelungitul impas în care se află acum. Sunt de înțeles, atunci, motivele pentru care alte formațiuni politice, mai cu picioarele pe pământ, au ales să amâne discutarea acestui subiect- candidatul sau candidații la alegerile prezidențiale- până după cunoașterea rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul European.
Desigur, asta nu exclude ideea că, de pe acum, fiecare partid poate face studii de piață pentru a vedea care anume dintre variantele pe care le are la îndemână deține cele mai multe șanse de a deveni candidat cu care ar trebui să meargă la alegeri. Așa încât, până la un punct , forfoteala –dar nu și nu emulația!- care s-a încins în laboratoarele opoziției este de înțeles. Aș zice chiar că ea trebuie văzută ca un semnal cert că, undeva și niște cineva, și-au cam pierdut încrederea( sau, poate, și încrederea?!) în Klaus Iohannis și l-ar cam dori înlocuit la post. Asta însemnând fie că stilul său conflictual a ajuns să nemulțumească din ce în ce mai mulți viitori votanți, ceea ce însemnă practic pierderea alegerilor de către fostul primar de la Sibiu, fie că acesta nu a răspuns marilor așteptări, mai pe șleau spus că nu s-a achitat cu brio de niște directive pe care le-ar fi primit, cam după același model în care Victor Ponta, pe când era premier, le-a primit din mâna lui Jose Manuel Barroso. Așa că s-a pus deja problema unei alte variante. Sau a unor alte variante…
Nu putem omite, de asemenea, nici supoziția că varianta candidaturii lui Dacian Cioloș nu este considerată de către toți strategii de campanie ca fiind cea mai norocoasă. În primul rând, date fiind rezultatele dezastruoase ale cabinetului său de pseudo-tehnocrați, încropit, de fapt, și cu niște peroane care mai mult au plimbat hârtii pe la Bruxelles sau pe la Strasbourg, așa că numai despre expertiză europeană nu ar fi fost cazul la ei. De unde și foarte plauzibila soluție a căutării unui alt candidat. Așa încât, candidatura-surpriză a lui Augustin Lazăr pentru postul de președinte al României, propagată de către Vladimir Tismăneanu, aduce din ce în ce mai mult cu iepurașul scos din joben. Unde mai pui că, de-acum, se lucrează la confecționarea imaginii unui martir al luptei anticorupție în persoana fostului șef al comisiei de eliberări condiționate de la Penitenciarul din Aiud. De unde a ieșit și ideea că proaspătul pensionar confort ultra sporit „a fost obligat să iasă din joc”, pe care o aruncă pe piață Vladimir Tismăneanu.
Din nou stop cadru! Unde am mai citit noi niște asemenea lucruri? Le-am citit în biografia romanțată a Slujirii încropită special ca să fie piesă beton în mapa profesională pe baza căreia a fost admisă pe lista scurtă a candidaților la șefia Parchetului European. Șmecherie care, din păcate pentru Nefertiti, nu i-a adus și victoria, iar subiectul a fost închis,deocamdată, urmând să intre pe agenda de lucru a viitoarelor organisme de conducere ale UE rezultate după europarlamentare. Numai că posibila aruncare în arenă a lui Augustin Lazăr aduce în discuție ideea, intens discutată în ultima vreme, că, dacă Doamne ferește!, Laura Kovesi nu iese câștigătoare în competiția pentru Parchetul European, atunci, foarte posibil ar fi ca ea să fie candidatul-forte la prezidențiale. Și atunci, ce lucru teribil s-a întâmplat, așa încât, pe nepusă masă, a apărut, pe nepusă masă, ideea că Augustin Lazăr ar putea fi candidatul opoziției și al societății civile la alegerile prezidențiale?
S-au schimbat, deja, opțiunile sau este vorba doar despre o diversiune mascată într-o „modestă propunere”, așa cum ne asigură Vladimir Tismăneanu?Greu de spus!Un lucru devine din ce în ce mai clar și că deja se fac calcule și se caută variante. Variante în legătură cu care, de măcar câteva ori, se poate pomeni, nu chiar fără motiv, numele lui Georg Soros.
De unde și concluzia: mai dispersați băieți, mai dispersați!
Autor: Șerban Cionoff
Sursa: Jurnalul.ro
Adauga comentariu