Butoiul cu pulbere din Balcani

Protestele împotriva președintelui Serbiei,  au atins cea mai mare intensitate de la izbucnirea lor, în noiembrie 2018. Mai mult, relatările presei internaționale despre protestele de la Belgrad și asaltul asupra televiziunii publice par să sugereze că în țara vecină se va reedita revoluția colorată ce l-a dat jos de la putere pe Slobodan Milosevic, în 2000.



 „Rezist” la Belgrad

Într-adevăr, sloganul „Gotov je – E terminat” scandat acum împotriva lui Vucic este preluat din repetoriul protestelor din 2000 ale mișcării Otpor (Rezistența), puternic finanțată de SUA (41 milioane de dolari). Într-adevăr, președintele Vucic poate fi o rămășiță a regimului Milosevic, în care a fost ministru al Informațiilor, la doar 27 de ani, iar acum Vucic păstrează, ca și Milosevic, o relație mai mult decât apropiată cu Rusia. Însă asemănările se opresc aici, pentru că Vucic cochetează și cu Occidentul, își dorește aderarea la UE și are legături Alexander Soros, fiul lui George Soros, cel care a contribuit la îndepărtarea regimului Milosevic.

Dincolo de tendințele autoritare și de actele de corupție de care este acuzat Vucic, furia „Rezistenței” din Serbia trebuie căutată într-o zonă sensibilă pentru întreaga regiune, pentru UE și chiar pentru SUA. Este vorba despre planul ca Serbia și Kosvo să facă schimb de teritorii în vederea reglementării disputei dintre Belgrad și Pristina. Vucic își dorește partea de nord a Kosovo, unde se află orașul Mitrovița, dominat de sârbi, fiind dispus să cedeze Valea Preșevo, locuită majoritar de albanezi.

Precedentul periculos al schimbului de teritorii

În Serbia, opoziția față de acest schimb de teritorii este evidentă, de la partidele moderate, pro-europene, până la cele de extremă dreapta. Schimbul de teritorii ar duce în mod implicit la recunoașterea statalității kosovare. Pentru statele din Balcanii de Vest, ca și pentru restul Europei, un asemenea schimb de teritorii pe criterii etnice ar marca un precedent periculos. „Premiul cel mare” pentru regimul Vucic ar fi ruperea Republicii Srpska de Bosnia și Herțegovina și alăturarea la Serbia, într-o confederație.

Însă aceasta ar deschide cutia Pandorei în regiune și nu numai. Presa vestică arată că premierul Albaniei, Edi Rama, păstrează o tăcere neobișnuită în privința potențialului schimb de teritorii, o tăcere ce devine periculoasă având în vedere relansarea temei „Albaniei Mari” la reuniunile cu omologul din Kosovo și cu liderii politici ai albanezilor din Macedonia. Posibilele scenarii de evoluție sunt destul de tulburi și pentru Federația croato-musulmană din Bosnia si Herțegovina, unde se discută tot mai mult despre un Acord Dayton 2, care să rescrie organizarea și chiar granițele statului ce s-a născut în urma Acordului de la Dayton din 1995.

 „Macedonia nu este o țară”

De unde a început dezbaterea pe marginea schimbului de teritorii între Serbia si Kosovo? La nivel public, totul a plecat de la o scrisoare a congresmanului american Dana Rohrabacher care propunea această retrasare de frontiere ca soluție pentru reglementarea disputei. Amintitul congresman din Camera Reprezentanților dădea măsura diplomației sale când declara, în 2017: „Asta o să înfurie pe toată lumea, dar la naiba. Macedonia nu este o țară. Îmi pare rău, nu este o țară”.

Reeditarea scenariului Milosevic-Tudjman?

Vuk Jeremic, fost ministru de Externe al Serbiei (2007-2012) și acum rival politic al regimului Vucic, a declarat însă, în ianuarie 2019, pentru publicația austriaca Der Standard, că schimbul de teritorii a fost adus în discutie de fostul premier britanic Tony Blair, care a încercat să obțină acceptul cancelarei Angela Merkel. Germania rămâne însă singura putere europeană care se opune ferm creării unui asemenea precedent.

Jeremic a mers mai departe, spunând că partiția teritorială este plănuită în spatele ușilor închise de președintele Serbiei, premierul Albaniei și președintele kosovar Hashim Thaci, ca o modalitate prin care fiecare se va putea menține la putere. „Și-au dat seama că până la aderarea la UE este cale lungă și și-au stabilit alte obiective”, spune Jeremic. „În ciuda atacurilor verbale, acești naționaliști se înțeleg bine în spatele ușilor închise. Nu este rău că trei sau patru oameni sunt prieteni. Însă când restul lumii se ceartă, lucrurile pot scăpa de sub control. Așa a fost la începutul anilor 1990, când Slobodan Milosevic și Franjo Tudjman (președintele Croației) aveau relații cordiale și vorbeau despre împărțirea Bosniei în spatele ușilor închise. Totul s-a terminat cu o catastrofă”.

Rețeaua Soros-Blair-Petritsch

În rețeaua care susține la nivel internațional schimbul de teritorii se află Tony Blair, Corey Lewandowski (fostul manager de campanie al lui Donald Trump), austriacul Wolfgang Petritsch (fost Înalt Reprezentant în Bosnia și Herțegovina, acum implicat în puternice firme de lobby). Li se adaugă Alexander Soros, cu care premierul Vucic s-a întâlnit de mai multe ori și i-a promis că va susține activitățile Fundației pentru o Societate Deschisă în Serbia. Lewandowski are sarcina de a face lobby la Washington pentru partiția teritorială. Soros jr, spune Jeremic, are rolul de a-i convinge pe democrații din Congres să fie pentru retrasarea granițelor in Balcani.

 „Americanii îi conving pe albanezi să semneze orice”

Fostul ministru de Externe Jeremic este surprins și dezamăgit de poziția UE, care, „în lipsa altor succese de politică externa, prefera un triumf pe termen scurt”. Jeremic suspectează că acrtuala Comisie și italianca Federica Mogherini, șefa diplomației UE, își doresc un minim succes cu încheierea disputei sârbo-kosovare, fie și prin schimb de teritorii pe principii etnice. „Reprezentanții UE nu au apetit pentru extinderea Uniunii și de aceea nu le pasă”, spune Jeremic.

Cât despre SUA, Jeremic arată că „americanii sunt singurii care îi pot convinge pe albanezi să semneze orice”. Administrația de la Washington este de acord cu planul schimbului de teritorii pe criterii etnice. S-a exprimat în acest sens consilierul pentru securitate al președintelui SUA, John Bolton. El este cel care, la momentul declarării independenței kosovare, în 2008, arata ca SUA comit o greșeală susținând această decizie unilaterală. Ulterior, invocarea precedentului Kosovo de către Moscova, pentru recunoașterea independenței Osetiei de Sud și a Abhaziei (republici separatiste georgiene), avea să-i dea dreptate într-o oarecare măsură actualului consilier de la Casa Alba.

O alianță contra naturii la Belgrad

Cu un asemenea plan de schimb de teritorii pus la cale în secret cu liderii din Albania și Kosovo, nu este de mirare că premierul Vucic și-a făcut dușmani în toate taberele politice din Serbia. Protestele împotriva regimului sau sunt organizate de un ONG numit „Unul din cele 5 milioane”, sprijinit și coordonat de coaliția politică Alianța pentru Serbia și alte partide mai mărunte. Protestele au început având în prim-plan personaje puțin cunoscute și puțin controversate, însă apoi au început să fie dominate de politicieni cunoscuți.

În Alianța pentru Serbia se află amintitul Vuk Jeremic și fostul primar al Belgradului Dragan Djilas, ambii niște politicieni moderati și pro-europeni. Însă în aceeași alianță se află și Bosko Obradovic, liderul partidului extremist Dveri (Portile). El a fost în prim-planul atacării sediului televiziunii publice din Belgrad, de unde a fost scos de forțele de ordine. Analiștii sârbi consideră că asocierea lui Jeremeic sau Djilas cu Obradovic este una toxică și periculoasă, putând să transfere capital politic însemnat catre extrema dreaptă. Catalizatorul acestei alianțe contra naturii si al riscurilor la adresa stabilitatii din Balcanii de Vest pare a fi președintele Vucic și ambiția sa de intra în cărțile de istorie cu un precedent periculos, acceptat însă de diplomația mioapă a UE, de administrația Trump și susținut de lobby-ul lui Alexander Soros și Corey Lewandowski.

Autor: Călin MARCHIEVICI

Sursa: Justițiarul, preluare după Cotidianul