O vorbă de duh spune că o poză face cât (sau mai mult decât) o mie de cuvinte! Doar cu referire la ultimul timp să fim drepți că o poză, de pildă de la rușinoasa dezbatere – forțată de stăpânii externi ai țării în parlamentul european, pentru a nu se schimba cumva legile justiției din România –, a spus mai mult decât tratate întregi despre statutul de colonie al României în sistemul centru-periferie pe care îl reprezintă UE.
La fel, o altă poză, cea a probelor măsluite de unii procurori în așa-numita luptă anticorupție, dusă de DNA și mult cântată în structurile europene: a grăit mai clar decât orice altceva despre realități, făcând pur și simplu ridicolă, caraghioasă și vomantă dezbaterea de la Bruxelles-Strasbourg! Deși calificativul vomant ar fi de rezervat lipsei de reacție a așa-numitelor „oficialități“ române (nu mai are sens să le enumerăm), ceea ce le-a demascat, mai degrabă decât orice alte dovezi, ca marionete ale stăpânilor dinafară.
Pentru că o reacție firească ar fi trebuit să fie scoaterea din joc imediată a celor care, prin montaje, măsluiri, falsificări și șantaje au împroșcat cu noroi tocmai justiția, dar și suspendarea țării, la fel de imediată, din structurile europene, dacă reprezentanții oficiali ai acestora nu și-ar fi cerut scuze oficial că au parohiat prin tolerare aceste ilegalități, pentru că au lăudat ce nu era de lăudat și au stigmatizat ce nu era de stigmatizat. Să fim serioși însă, nu era nimic de așteptat în aceste privințe, în condițiile înghesuielii de la București la pupat funduri pe la Bruxelles.
Să mai vedem două poze care ne spun mai mult decât o mie de tratate despre statutul de colonie al României în sistemul centru-periferie pe care-l reprezintă UE și exact în legătură cu care se află de fapt și presiunile pe justiție ale Bruxelles-ului și nesancționarea practicilor incorecte și ilegale ale unor procurori și, evident, coada la pupat funduri bruxelleze. Să vezi drăcia dracului: la infuzii în majorări de capital ale unor companii din România, evident subsidiare ale unor mame vestice, banii au venit nu cumva de la cartierele generale ale acestora de prin capitalele occidentale, ci din paradisuri fiscale: Cipru, Luxemburg, Elveția, Insulele Cayman. Stupoare: și zisele „investiții directe“ tot din paradisuri fiscale au venit, și nu din țările de origine ale companiilor, țări din care fluxurile către România au stagnat (precum din Austria ori Germania) sau chiar s-au redus (precum din Franța ori Spania)! Dacă nu ai cumva rucsăcel în spate și smartphone în mână, înțelegi clar că România nu face parte din angrenajul productiv occidental, că nu este nici măcar vreun atelier al acestuia (cum sunt Cehia sau Slovacia), ci o biată anexă de consum sau maximum o hală (demontabilă) pentru fabricații în lohn. Și că banul obținut în România nici nu pleacă direct în țările „mântuitoare“ (unde ajunge doar în final), ci se duce de fapt în paradisuri fiscale, spre a fi dirijat abia apoi potrivit intereselor pe termen scurt și lung ale stăpânilor. Este, în aceste condiții, o pură prostie să pui impozite mici pe profit, întrucât nivelul procentual nu are nicio importanță, deoarece impozitarea profitului oricum este eludată de către multinaționale. Dacă profiturile ar migra către țările cu impozitele mici pe profit, atunci impozitarea lor din țările UE ar avea loc chiar în România sau, și mai și, în Bulgaria (unde impozitul pe profit este și mai mic). Dar nu este așa! Profiturile realizate oriunde, inclusiv în România, sunt externalizate fără fiscalizare în paradisuri fiscale, unde are loc „albirea“ lor, spre batjocorirea proștilor de toate felurile și de pe toate meridianele. Dacă nu ar exista paradisurile fiscale, externalizările de profituri nefiscalizate ori n-ar avea loc, ori ar avea loc în favoarea țărilor cu impozitele pe profit mai mici. Ceea ce nu se întâmplă nicidecum! Dacă s-ar dori într-adevăr ceea ce pretinde Comisia de la Bruxelles că vrea să se impoziteze profiturile în țările în care se obțin, ar trebui să se desființeze paradisurile fiscale! Or, acest lucru nici prin gând să fie avut în vedere!
Și acum o altă fotografie, luată la puțin timp după ce multinaționale de vază pătrunseseră pe piețele din România prin franciză. Un fel de rentierat: îți împrumuți numele și, în timp ce francizatul muncește, tu tai frunze la câini pe bani buni, fără să faci nimic, doar, eventual, să monitorizezi. Și acum, fotografia: mai mulți mari francizori, în frunte cu IKEA, Sephora, Zara și Y. Rocher, au scos bani din buzunar, i-au plătit ei pe francizați, și-au răscumpărat franciza ca să intre să opereze direct pe piață. Vă dați seama ce chilipir este pe piața românească, profit pur fără efort, de au ales acești giganți să-i scoată din schemă pe francizații pe care ei îi aleseseră, doar pentru a nu mai împărți cu nimeni profiturile pe care le pot obține. Acces ieftin la resurse, acces ieftin la utilități, acces ieftin la forță de muncă și mai ales guverne, care se dau de stânga și care nu numai că nu-ți fac nimic dacă nu plătești impozite pe profit, dar îți mai dau și cadouri, denumite imbecil „relaxare fiscală“! Trai, nineacă, pe banii proștilor! Justiția din România face parte din tacâm! Este justiția care nu descoperă decât corupți și hoți români, dar niciun străin! E clar, nu?!
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: Cotidianul
Inca nu v-ati prins? Niciun strain vinovat. Niste sfinti! Genial PLAN de colonizare!