Analize și opinii

Cazul celor în halate albe…

Într-un mod foarte curios- începând din perioada lui Boc se repetă- într-un mod sinistru- niște secvențe din ultimii ani ai stalinismului.



Clasa sau categoria medicilor este lovită cu o ”dedicație” care ni-l amintește pe simpaticul dl. Vishinsky și tribunalele staliniste. Ne aducem aminte că au început cu ”doctorii care dau certificate de handicapați conducătorilor de Mercedes-uri”- iar ceea ce a dat ”dragul” de DNA (apropo de legile care trebuie schimbate și pe care tfl-ii vor să le păstreze așa)conducea direct la concluzia că există o conspirație și că toți cei care sunt în comisiile respective fac așa ceva.

Anul trecut a fost cazul Burnei, acum e cazul Lucan. DNA-ul și DIICOT-ul trec evident cu tancul peste viețile acestor oameni- care sunt prezentați ca niște monștri. Domnul doctor Astăroaie- porcărit cel puțin 2 ani, cu probe prefabricate și cu tot jegul care se numește justiția din România rămas agățat de dumnealui- s-a dovedit a fi nevinovat- DAR domnul doctor Astăroaie a deranjat- fiind șeful unei organizații care nu se supunea litaniei ținute de forțe obscure. Așa cum supără și doctorii. Sunt culți, sunt independenți, reprezintă o adevărată forță în societate- pentru că fac ceva extrem de util- adică ne vindecă. Un funcționar de la un minister poate fi speriat de bau-bau-ul legilor mizerabile și blocat ”la mantinelă” cum sună zicala- pe un doctor nu-l poate opri nimeni să fie doctor.

De-aici și până la a căuta cu lumânarea cazuri nefericite (doctorii nu pot și probabil că nu vor putea să vindece pe toată lumea- niciodată) nu e decât un pas. Și pasul ăsta se pare că intră în atribuțiunile de serviciu ale DNA și DIICOT.

Îi mai lăsăm ? Ne mai lăsăm păcăliți cu povești despre ”monștri care nu vor decât organele” ?

Autor: Stefan Kovacs

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu