PE FATA, FARA PERDEA SI FARA ATACURI LA PERSOANA SAU INJURII despre: legile justiției, statul de drept, USR (Uniunea Suntem Ridicoli), Ciolos, PSD + ALDE, Guru, USB/HDMI….. O analiza ampla DIRECTA, ABRUPTA si FARA ASCUNZISURI dar cu bun simt si decenta:
Am fost rugat în ultima lună să comentez despre ce se întâmplă cu “legile justiției” devenite termen general și propagandistic de ambele parți, unii pentru “apărarea statului de drept”, iar ceilalți pentru “apărarea cetățeanului de abuzuri”.
Cam la fel cu așa zisele “legi big brother” pe care nimeni nu le citise, dar aveau opinii și erai “crucificat” public dacă îndrăzneai să susții bunul simț și normalitatea doar pentru că există un scop general de amputare a atribuțiilor SRI, DNA, DIICOT. În fapt acele legi au fost promovate la puțin timp fără prea mare tămbălău și ca un act necesar și chiar de normalitate. Mai puțin cea mai importantă lege a acelui pachet, în viziunea mea: Legea Cartelelor PrePay care la presiunea uriașă a companiilor de telefonie și a bandiților și escrocilor din politică, economie și crimă organizată, a rămas nepromovată. Aceasta presupunând pur și simplu înregistrarea ca la abonamente a persoanelor care cumpără cartele…dar este un alt subiect. Nu voi explica acum de ce au fost rele la un moment dat și bune peste 2 luni….
Din aceleași motive a politizării excesive și a mimării de către ambele parți a adevărului și dreptății universale am refuzat cu obstinație până acum să am puncte de vedere tranșante despre “legile justiției”. În realitate un pachet de mai multe legi ce merită analizate separat, lucru pe care îl voi face într-o altă zi când dubla manipulare va înceta.
Până atunci nu am cum să nu mă revolt în fața ipocriziei fără margini a unui pseudo partid apărut din “spuma marii” cu personaje rupte parcă din opera lui Caragiale, ce aleargă precum găina fără cap în speranța ca vor reuși să se identifice cu CEVA. Nu de alta dar viața de parlamentar nu-i chiar rea.
Nu am cum să nu mă revolt în fata unui grup de personaje care fără ideologie, valori sau viziune s-au văzut parașutate în Parlament la “ordin” și acum se agață cu disperare de greșelile actualei majorității parlamentare.
Mă întreb unde erau bravii apărători ai statului de drept atunci când colega lor de ideologie Raluca Prună anunța că o schimba pe Kovesi…vă spun eu NICĂIERI. Și vă mai spun unde era CNMR: era singura structură care a protestat public față de această intenție. La scurt timp, Prună a revenit asupra declarației și a schimbat macazul. În rest toți voyeuriștii de la USB-HDMI-USR probabil încă stăteau în lichidul de găzduire a construirii noilor “terminatori”…
Mai mult, am cerut întâlnire cu Prună și am cerut explicații despre întreruperea mandatului șefei DNA în anul de grație 2016, ANUL TEHNOCRAȚIEI MASCATE.
În fapt o guvernare atât de politică precum oricare alta. Unde erau cei de la USR – HDMI atunci????? Va spun eu aveau treabă, SALVAU BUCUREȘTIUL. Fără ideologie sau doctrină. (Dacă veți vrea vă trimit linkul de la o emisiune în care l-am întrebat pe președintele USR de atunci 2 puncte din programul ideologic al partidului. Dând în bâlbâială, m-am limitat la unul…șoc și groază, NIMIC. Omul nu știa politică externă, internă, economie, NIMIC. Și nici despre justiție nu a scos un cuvânt. L-a precedat un soi de șef de campanie care dintr-o onestitate brutală, dar ticăloasă a spus ca nu e treaba lui să știe masuri din programul politic, ci doar să organizeze partidul. Să-l organizeze în jurul a ce, Doamne ferește????!!!!).
Ei bine, după ce cu Ordonanța 13 ne-am opus vehement unor aberații din text, am observat cum oastea de strânsură mesianică a descoperit apa caldă: protejarea justiției și voyeurismul parlamentar sau Greenpeace-ul politic. Nici gând de vreo inițiativă concretă care să vină de la marii specialiști aduși din “laborator”, doar învățatul scrisului de mână în format A4, descoperirea toaletelor din Parlament și a circului politic prin spectacol marxist – leninist. De fapt doar spectacol, Doamne ferește să-i suspectez de mai mult.
Dar ASTĂZI apară statul de drept. Și-au găsit cauza…ideologia. În fapt se agață disperați de ceva care să-i scoată din 0 la sută. Până și “fondatorul” lor râde de vechii discipoli pe holurile Parlamentului, nu de alta, dar ca noi toți…nu se poate abține!…n-o fi știind el de ce a înființat USB – HDMI – WI FI, dar are o limită a bunului simț ce merită apreciată.
Cu un sprijin bizar primit din multe locuri, USR (ambele aripi) a reușit să distrugă și ideea de societate civilă și pe cea de specialiști în guvernare și acum până și pe cea de neo-extremism de orice tip o fi el.
Ce m-a scos din minți a fost declarația unuia dintre liderii USR care aprecia o scâncitură recentă a lui Hunor ca fiind un gest normal ce “îmbie” la toleranță….nu mă voi porni acum despre Hunor și UDMR, dar tot aștept să se formalizeze retragerea decorației lui Hunor “Steaua României” față de care Consiliul de Onoare, la sesizarea noastră, s-a pronunțat deja…speranța moare ultima.
Și acum despre legile justiției…
Sunt multe de spus și le-am transmis instituțional inclusiv Președintelui Comisiei Speciale, dar am câteva comentarii clare:
1. Care este necesitatea înființării unei secții specializate pentru Cercetarea procurorilor și judecătorilor?!. Atâta timp cât Codul Penal spune foarte clar, fără discriminare, că orice persoană, magistrat sau nu, poate fi cercetat de către orice procuror din România și judecat de orice judecător la care cade dosarul? Despre conflictul de competențe putem discuta și da, nu este normal ca un procuror DNA, DIICOT sau de la alte parchete să fie cercetat de aceeași instituție de unde provine, dar în cazul asta nu era normal să modifice doar competența de cercetare și să lase posibilitatea ca 3000 de procurori să-i poată cerceta pe oricare dintre ei, în locul înființării unei structuri micuțe cu 20 de oameni în Parchetul General? De ce în loc de 3000 de posibili anchetatori ai abuzurilor unor magistrați (care din păcate au existat și există) ne limităm la o mână de oameni??
Aici intervine bătălia pentru controlul “biciului”…și presupunerea legitimă că actuala majoritate înființează o structură prin care să controleze restul justiției….
2. De ce este atâta supărare pentru ca există o Lege a Răspunderii Magistraților? Oare pentru carierele distruse sau viețile nenorocite a zeci de mii de oameni pe nedrept, nu trebuie să plătească cineva? Cați nu au fost acuzați sau judecați pe nedrept și nu este vorba doar de corupție, ci de foarte multe alte fapte și NIMENI nu a plătit în afară de victimă și familia sa… numărul uriaș de condamnări la CEDO nu ne spune nimic? Vina de a fi primar, politician, om de afaceri și de a fi reclamat de un oponent și fără NICIUN instrument de protejare a dus la sfârșitul unei cariere sau chiar a unei familii, unde se contabilizează? Și asta pentru că CSM nu a sancționat aproape niciun caz de magistrat fie el judecător sau procuror, pentru vreun om cercetat pe nedrept, dar distrus public.
3. Nu înțeleg de ce din momentul 2007 până astăzi și pe mai departe se păstrează controlul politic asupra justiției…în actualul text, ministrul și președintele au rolul decisiv în numirea șefilor parchetelor și instanței supreme!!!. Oare de ce? De ce numirea în funcțiile de justiție să fie subiect de troc politic? Așa cum a fost în 2012 și va continua să fie. Și dacă tot s-a mers pe ideea aceasta în noul pachet de legi, de ce noul șef al super secției cu mai mult personal administrativ decât de cercetare nu merge pe același parcurs dacă majoritatea parlamentara consideră că pentru restul funcțiilor așa este normal??!
Acestea sunt câteva păreri personale despre acest subiect în care este vorba de cine ține hățul cui și nicidecum de principii și adevăruri. Le las spre lectură bravilor HDMI-iști/USR-iști aceste gânduri, poate poate își modelează acțiunile mai spre substanță și mai puțin spre gesturi de “salvat balena”…
Și încă ceva, am 4 întrebări: 2 pentru USR și 2 pentru PSD – ALDE:
– Cât vă mai rugați de neprihănitul discipol de la distanță al lui Guru? Cum care? Știți voi…
Aproape a distrus PNL și a adus România în cea mai netransparentă guvernare din istorie…dacă vreți vă dau cifre. Să nu fiu răutăcios: s-au mai “rătăcit” și pe la USR oameni normali și decenți…dar nu se prea vad de marea de voyeuriști…
– V-ați schimbat șeful de campanie și orientarea sa pro – Moscova? Caci mie nu a putut să-mi explice cum făcea business în Belarus, Ucraina, Rusia fără știrea KGB, FSB, GRU….
– Când ne spuneți pentru CINE și DE CE creați secția specială din Parchetul General?..
– Când ne hotărâm cum ne poziționăm până la urmă față de uriașul conflict din Orient: Ne abținem cum a făcut Ambasadorul României la ONU sau ne mutam Ambasada la Ierusalim, cum a declarat Președintele Camerei Deputaților? Nu de alta dar aici chiar nu merge pe două voci. Schijele ne vor lovi puternic dacă nu suntem atenți.
În final, dragi digitalizați în frunte cu fostul Comisar al Franței pentru Agricultura lăsați falsa grijă pentru DNA, DIICOT sau JUDECĂTORI. Lăsați-i să fie îngrijorați pe cetățenii de bună credință din România…și pe cei care în momente critice nu prin vorbe sau operațiuni de genul “salvăm balena” au salvat justiția, ci prin acțiuni curajoase care nu vor fi cunoscute niciodată…
Autor: Alexandru Cumpănașu
Sursa: Alexandru Cumpănașu
Adauga comentariu