Analize și opinii

Sorina Matei: ”Iat-o şi pe DUamna Dana, adevărata șefă a DNA!”

Pentru cine nu stie, DUamna Dana este oficial și formal consilier al procurorului sef DNA. La fel a fost și când L.C.Kovesi era Procuror General. DUAmna Dana era consilier al procurorului general. Din 2006 pana acum numai asta este. De 11 ani. Peste tot pe unde Kovesi a fost sef, a carat-o și pe DUamna Dana după dânsa. Pentru că fără DUamna Dana nu se poate. Și când spun nu se poate, chiar nu se poate. Adică nu se poate deloc, deloc. Nimic. Fără DUamna Dana nu poate exista nimeni şi fără viza DUamnei Dana nu se poate întâmpla nimic.



Dansa- adică DUamna Dana e Soarele și Luna, e întunericul și lumina, e binele și raul, este alfa și omega, este plus și minus infinit. DUamna Dana este totul și nimic. E libertatea și cătușele, e legea însăși. Este factotum în DNA. Bine, asta este problema lui Codruţei Kovesi ca, in lipsa științei de carte, mereu o întreabă pe DUamna Dana ce sa facă și cum sa faca. Așa s-a ajuns numai la “Dana a zis”, “Dana e de parere”, “Dana crede ca”, “Dana vorbește”, “Dana face”, “Dana a zis sa facem asa”, “Dana scrie”, “Dana e de acord”, “Dana nu e de acord”.

Așa s-a ajuns si ca Dana- niciodată nu se ştie în ce calitate- sa scrie rechizitorii, ordonanţe penale, sa coordoneze secții inclusiv teritoriale, sa insaileze pe post de fapte inventii, sa bage in actele de urmărire părerile dânsei personale, să facă comparaţii jurnalistice în rechizitorii, să creadă că intratul într-o clădire e infracţiune, așa s-a ajuns la multe mizerii şi aberaţii absolute.

Mereu am crezut ca DUamna Dana nu are ce sa caute in DNA iar un sef DNA nu poate avea un soi de bodyguard care să-i spună ce să gândească. DNA nu poate fi condusa prin tot felul de proxy, DUamna Dana nu are experiența investigativă, nu știe carte, experiența din instante a dânsei arătând ca este un judecator care a dat multe chixuri. Dar fără DUamna Dana, cealaltă DUamna Kovesi nu poate exista. Și nici nu poate conduce institutii. DUamna Dana este chiar totul pentru dânsa.

Așa se face ca ieri, DUamna Dana, care este mereu numai cu show-ul public și luminițele, alături de sindicalista ce pica pe bandă rulantă examenele- #Veve, au plecat de la serviciu -DNA și s-au cățărat pe scările unei instante- Curtea de Apel ca sa le vadă lumea și sa aibă vizibilitate la ceas de seara pentru televiziuni. Ghinionul lor s-a numit chiar conducerea instanței care le-a transmis public DUamnei Dana și lui #Veve ca încalcă legea, separația puterilor in stat iar magistratii au o ținuta și alte forme de exprimare conferite de reglementări interne ale breslei. Dar când i-a pasat DUamnei Dana de lege ca sa-i pese acum? DUamna Dana în România e însăși legea pe acest pământ.

Autor: Sorina Matei

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sursa: Sorina Matei

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu