Cultură și Familie

România, noul El Dorado american!

Reprezentantul diplomatic al Statului în care s-a abolit sclavia abia în anul 1862, adică la doi ani după înființarea primei Universități din România, cea de la Iași, unde rector este chiar Tudorel, are impresia că noi, sclavii lui moderni suntem toți niște idioți. Și ne tratează ca atare.

Cică ar fi zis că noi trebuie să achiziționăm ”gioarsele” lor de avioane second hand și rachetele de doi bani, scumpe și inutile (de două ori mai scumpe și mai proaste decât cele produse în alte state), pentru că ne-ar ataca cineva pe cale aeriană și, chipurile, probabil ne-ar trebui să-i ”bubuim” pe ăia. Da’ de licitații ați auzit, nea Klause? Că știu unii care putrezesc prin pușcării că ar fi fost cam neglijent organizate. Dar dacă nu făceau deloc? Nu mai ieșeau de la ”Mititica” niciodată.

Adică nu este clar de ce TREBUIE să ”cumpărăm” noi pușcoace inutile, în realitate să dăm mulți bani pentru nimic la Stăpânire? Ba da: că Nea Klăusică a fost bătut pe umăr de Taica Trump.

Foarte bine, am înțeles toți că trebuie să plătim peșcheș, că nu suntem proști făcuți grămadă ca în coloniile de unde vă aduceați voi sclavi în timp ce antecesorii noștri mergeau la facultăți la Paris și chiar își înființau propria Universitate. În timpul ăla, voi căutați aur, cotropeați și spoliați populațiile băștinașe și vă împușcați cu arme … da, de atunci aveți pasiunea pentru arme, de când noi încercam să ne educăm, știm, ca proștii și absolut inutil. Capitalismul vostru a învins, domnule Klemm, în timp ce Europa Educată a ajuns la faliment… dar noi putem recunoaște asta: noi, cei de pe bătrânul continent am fost mai degrabă meditativi decât mercantili și am pierdut.

Dar tocmai faptul că noi nu am cotropit și nici spoliat pe nimeni, că noi pe aici, prin Europa, ne-am preocupat de învățătură, cultură și alte cele cărturărești, care nu produc profit și nu conduc la deținerea de putere, ceea ce recunoaștem, vă obligă și pe dvs. să vă abțineți de la a ne trata ca pe niște proști și să ne aruncați așa ”gugumănii” în față, în speranța că ne vom preface toți că nu am înțeles ce vreți de la noi. Pentru că am înțeles: bani și resurse. Suntem resemnați, ați văzut!

Cam asta vreți și de la Kovesi, că de aia urlați din toți rărunchii ”anticorupției” să o mențineți acolo: ca să puteți acapara nestingheriți de la noi tot ce puteți, fără concurență internă și să nu răspundeți nici dvs. și nici neamul dvs … pentru NIMIC.

De asta zic: dacă poporul vă permite să îl jecmăniți pentru că l-ați transformat în noua pepinieră de sclavi și de îmbogățire ușoară, chiar personală (vezi cazul Gittenstein), măcar nu deveniți penibil desconsiderându-ne!

Nu suntem proști toți! Măcar atât merităm!

Sursa: ingridmocanu.ro

Despre autor

contributor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Raman la opinia ca S-400 e ieftin, eficient si de la vecinii fata de care trebuie sa ne comportam prietenos, normal , in termeni de siguranta si securitate la toate hotarele.

  • da nu-i ciudat ca de cate ori trebuie sa se faca cate-o achizitie de armament, infuzie de fonduri europene = in realitate, banii tarii, preluarea vreunei companii de interes strategic, preluari diverse marca “SA”, retrocedari, acordarea de despagubiri, in GENERAL ATRIBUIREA DE CONTRACTE DIN PARTEA STATULUI NATIONAL, SUVERAN, INDEPENDENT, UNITAR SI INDIVIZIBIL…se pune de o lovitura de stat, puci, remaniere …?!

  • Intr-o tara sanatoasa la cap, nu-i firesc ca reprezentantii cei mai de seama, presedintele si premierul sa mearga impreuna in vizite de lucru pentru crearea de locuri de munca, prosperitate, progres, in intelegere, cooperare, pace…daca si de la “Ford” iese discordie in tara, apoi sa FIM ATENTI CINE ANUME O CREEAZA si sa ne ferim ca personaju’ cu coarne de tamaie. Pace, mai, oameni buni!

  • Obrazul subtire cu gologani se tine. Acum ca si atunci… Atunci erau peschesurile catre IP, acum sunt achizitiile de tehnica militara ajunsa la reforma de la IP. Pe vremea bunicilor tot ce era reforma se arunca la privata. Astazi se cumpara pentru a le face unora, dar si IP, pe plac Astea sunt ghesefturile rumanilor de la 1859 incoace, vand ieftin si cumpara scump… STATUL NATIONAL, SUVERAN, INDEPENDENT, UNITAR SI INDIVIZIBIL este o amintire, un vis frumos. Ni se spune in fiecare dimineata Desteapta-te romane, dar dormim si visam cat e ziua de mare in Romania lui „Mircea fa-te ca lucrezi” de dupa 89.

  • Tehnica militara depasita, scumpa, ineficienta – “acoperire” pt achitarea diferentei de 20 miliarde euro din cei 40 miliarde de euro cu titlu de despagubire holocaust, conditie sine qua non de aderare la NATO, pretext pt puci in cooperare cu Bruxelles, onor intermediere Corina Cretu…asa, ca intre DOAMNE!
    Femeia
    Eterna femeie
    # Lilith

  • S-400 VS ONG-ISTI VS FUSTE VS LENJERIE INTIMA VS BUGET CONSOLIDAT VS PARADIS FISCAL PROSPERITATE/SOLIDARITATE/DEMNITATE