Politică

În 2012, BNR va primi 300 de tiruri pline cu euro pentru a renunţa la leu

GREECE-FARMERS-PROTESTÎn 2014-2015, românii ar putea renunţa la leu în favoarea monedei unice europene. România se pregăteşte din timp pentru adoptarea monedei europene în 2015. Nu prin declaraţiile optimiste ale oficialilor, care să le contracareze pe cele pesimiste ale unor analişti financiari străini, ci prin aducerea în ţară a noii monede, într-o cantitate mai mare, peste doi ani.

“În 2012-2013 vor fi aduse în ţară 300 de trailere cu bancnote euro şi nu mai puţine trailere cu monede. Angajaţii de la Casieria Băncii Naţionale a României se pregătesc încă de pe acum pentru adoptarea monedei europene în 2015”, au declarat surse bancare apropiate BNR.

Aducerea din timp a banilor este necesară pentru a evita problemele în momentul retragerii de pe piaţă a unei cantităţi mari din vechea monedă. Sursele citate au explicat că procesul va fi foarte dificil, de aceea este necesară luarea acestor măsuri din timp. Înainte de a putea folosit moneda unică europeană în loc de leu, România trebuie să respecte o serie de condiţii, printre care o variaţie a monedei naţionale mai mică de 15%, o inflaţie cu cel mult 1,5% mai mare decât media celor mai mici trei inflaţii din UE, un deficit bugetar de cel mult 3% din PIB şi o datorie publică de cel mult 60% din PIB.

Riscuri şi beneficii

Conform calendarului oficial asumat de BNR, România ar trebui să intre în ERM2 (exchange rate mechanism), anticamera trecerii la euro, în 2012, unde va trebui să stea cel puţin doi ani. Dacă printre avantajele adoptării euro se numără eliminarea riscului valutar, de exemplu, printre dezavantaje se numără posibila scumpire generalizată a preţurilor, prin rotunjirea preţurilor în urma conversiei din lei în euro în favoarea comercianţilor. Această scumpire a declanşat de altfel proteste de stradă în state precum Franţa, Germania sau Italia.

România este în urmă cu respectarea criteriilor de trecere la euro prin comparaţie cu celelalte state care se pregătesc de adoptarea monedei unice, cel puţin la nivelul indicatorilor din 2008.

În timp ce inflaţia maximă permisă candidatelor la euro anul trecut a fost de 4,1%, în România aceasta a fost de 7,85%, în Cehia de 6,3%, în Ungaria de 6,1% iar în Polonia de 4,2%. În ceea ce priveşte datoria publică însă, România avea în 2008 cel mai bun, respectiv scăzut, nivel, de numai 13,8% din PIB, în timp ce în Ungaria indicatorul era de 71,9% din PIB, în Polonia de 45,5% iar în Cehia de 27,9%, limita maximă fiind de 60%. Anul acesta, datoria publică a României ar putea depăşi 30% din PIB.

Simona SIMIONESCU
sursa: gandul.info

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Mă gândesc cu satisfacţie, la trecerea la euro, la afacerile celor care trăiesc de pe urma şmecheriilor cu rata de schimb.Începe să se aleagă grâul de neghină. Adică bişniţarii cu costume, vor dispare din peisajul “oamenilor de afaceri”!Arabii care au împânzit ţara cu casele lor de schimb valutar, sub protecţia autorităţilor, vom scăpa de ei.În 1990 când am fost în Italia, am văzut pentru prima dată case de schimb valutar. Erau peste tot. Dar acolo exista o regulă simplă. Puteai schimba oricâţi dolari aveai. Dar când era vorba de cumpărat dolari, nici o casă de schimb nu vindea.Puteai cumpăra NUMAI DE LA BANCĂ!La noi în ţară, cu ajutorul guvernanţilor care au primit şpaga dată de arabi, au lăsat casele de schimb să cumpere şi să vândă valută.Ce denotă asta?! Că cei ce au condus ţara şi unii dintre ei şi acum, fiind scursori româneşti, majoritatea din neam de sărăntoci şi puturoşi, aduşi de comunişti la oraş, fără o minimă educaţie familială, pentru că nici părinţii lor nu au avut, îi doare în cot de această ţară şi de locuitorii ei.Norocul nostru al românilor, este că ne-a anexat Europa între graniţele ei, că dacă nu se întâmpla asta, România ar fi fost aruncată înapoi, din punct de vedere economic, undeva pe la anii 1920.Târziu şi-au dat seama europenii, că România este o ţară atipică şi acum încearcă prin toate metodele, ca să-i scoată pe aceşti troglodiţi de la ciolanul puterii, cu ajutorul poipulaţiei.Pentru că ce s-a întâmplat în 1989, se va întâmpla iarăşi, şi atunci va putea veni UE cu măsuri de îndreptare, dar cu condiţia să dispară din politică, toţi escrocii şi corupţii din cadrul partidelor.Urmează marea manipulare, care va fi dată ca exemplu celorlalţi conducători, cum pot fi alungaţi de masele populare de la ciolan.Ce se poate întâmplă, dacă nu vor executa ordinele de la cine trebuie.În orice caz, pentru noi românii, va fi mult mai bine sub tutela europenilor, decât sub tutela haitei de acum.Chiar şi pentru faptul că a fi slugă la europeni, este mai bine decât slugă la nişte foste slugi, cum au fost cei din actuala clasă politică.Au fost slugile comuniştilor.Şi se ştie ce se întâmplă, atunci când sluga stă la masa boierului.