Gata, avem presedinte! Teoretic, intr-o tara normala la cap, de azi viata ar trebui sa reintre in normal si din mizeria acestei dramatice si stupefiant de veninoase campanii electorale sa nu mai ramana decat amintirea afiselor care, dupa obiceiul locului, vor urma sa putrezeasca in liniste pe toate gardurile. Teoretic doar, pentru ca e de vazut cum va fi gestionata tripleta de crize care au fost exacerbate in batalia electorala.
Fie prin exacerbare voita si adeseori marlaneasca, fie prin ocultare sireata, fie, la fel de primejdios, prin fortarea unori intersectari nefiresti, provocari inutile si cu consecinte grele pe termen lung.
Prima dintre crize este provocata de capitalul de ura care s-a acumulat si dezvoltat in mod exponential in ultimele saptamani. Polarizand dezbaterea electorala nu pe tematici politice, economice sau sociale, ci pe compunerea unei imagini negative a adversarului avand ca urmare solicitarea directa a unui vot de sanctionare. Nu un vot constructiv, ci, cum a devenit cutuma in viata politica de la noi, unul negativ si de sanctionare. Mijloacele folosite au dus confruntarea la niste extreme greu de inchipuit fie chiar si in urma cu cateva luni, efectul vizibil fiind impartirea brutala a romanilor in tabere fanatice pro si contra. Dar nu in favoarea sau defavoarea unei idei, ci, exclusiv, in sustinerea argumentelor de ura absoluta, definitiva, irevocabila si de cele mai multe ori irationala fata de persoana oponentului. Foarte grav pentru ca, incepand de azi, invingatorul va trebui sa dea cumva satisfactie sustinatorilor sai din teritoriu, acolo unde batalia a fost extrem de concreta si foarte clar motivata de spaima creata de mesajul “De ce le e frica nu scapa!”. Multora le-a fost frica, dar vor scapa oare?
Intrebare care prefigureaza nu numai cosmarul asteptat al epurarilor, dar si prezentarea notei reale de plata a actualei guvernari. Doar in ianuarie, oricare ar fi bunele intentii ale ocupantului fotoliului de la Cotroceni, vor trebui concediati aproape 200.000 de bugetari, iar pentru ca statul roman sa poata supravietui in 2010 va fi nevoie de aproximativ 40 de miliarde de euro. Foarte greu de obtinut, mai ales in conditiile in care deficitul bugetar pentru 2009 se va situa, in cel mai bun caz, undeva la 8%, adaugandu-se insa o iresponsabila crestere a cheltuielilor publice cu aproximativ alte 8%.
Toate acestea intr-un spatiu in care problematica sociala nu a incetat sa se deterioreze, atingand acum limite si substandarde proprii unei tari subdezvoltate. Despre asta insa, cu pudoare, nu vrem nici sa vorbim, dar nici nu ne asteptam ca cineva sa dea seama. Nu stiu care este explicatia, daca tine de gene, de istorie, de mostenirea duhorilor Fanarului, dar chiar nu ne pasa. Fundamental, la nivel de popor, stim de generatii ca “se poate si mai rau”. Ne si comportam ca atare, cu capul mereu in pamant si obsedati doar de supravietuirea individuala. Fara niciun fel de scrupule, politicienii profita de asta.
Daca nu asa ar sta lucrurile, fiti siguri ca in loc de casete, filmulete, intalniri de taina si acuzatii de toate felurile pentru deliciul galeriei maneliste, onorabilii candidati ar fi fost obligati sa prezinte planuri sectoriale si o viziune nationala pentru iesirea din criza. N-a fost sa fie, circul fiind de departe reteta preferata de electorat, chiar si in absenta actuala si previzibila a painii.
Poate, nu stiu daca chiar asa va sa fie, dar poate ca schimbarea de acum va fi gestionata corect si indiguita in sensul unei atat de mult asteptate intrari in normalitate a unei tari aflate acum in plin marasm politic, social si uman. Poate, dupa cinci ani de tulburari perpetue care au alterat grav nu numai sistemul de guvernare, dar si increderea romanilor in clasa politica, se va intampla si altceva. Dar, daca va fi ca vreodata sa se intample, mesajul de la Cotroceni va trebui sa fie complet diferit decat cel de pana acum, sa vina in sensul constructiei si viziunii pe termen lung pentru interesele reale ale unui popor si nu ale camarilelor politice care, cu siguranta, vor vrea sa profite la maximum de noile oportunitati, sarind la jugulara adversarilor si scotandu-i din jocurile profitabile. Daca va fi asa, vom avea o sansa. Daca nu, Romania va ramane o tara excentrica care nu stie decat lectia trecerii de la o criza la alta, indiferenta, cumplit de indiferenta fata de propriul sau destin national.
Cristian UNTEANU
sursa: ziua.net
Eu personal nu mai ştiu ce să mai cred.Sunt revoluţionar rănit în decembrie 1989, dar încep să mă îndoiesc de asta.Ceauşescu, ăla care a fost împuşcat, conducea toată ţara.Acum în democraţie, văd că se atribuie puteri ceauşiste, preşedintelui în exerciţiu! De când conduce preşedintele ţării, economia românească?! Eu ştiam că parlamentul dă legi, care duc la dezvoltarea economică a ţării! Iar guvernul execută ce zice parlamentul. Acum, asist năuc la bătălia din politica românească, unde am aflat că preşedintele îmi dă, sau îmi ia din bani. Eu din asta înţeleg un singur lucru. Dacă nu am avea preşedinte, românii ar muri instantaneu. Cine ia oprit pe parlamentarii majoritari, în a da legi, care să ridice nivelul de trai al românilor?!? Să fiu al naibii, dacă mai ştiu cine conduce pe cine, în România! Singura realitate efectivă, sunt “tolcşoaile” de la televiziuni, care bagă bani la greu în buzunarul proprietarilor acestora şi îmi măreşte mie preţul produsului la raft. Orice politician care apare la tv, face un singur lucru. Începe prin a descrie adversarii politici ca pe ceva rău, iar pe ei personal, ca pe zâna bună. Cred că e o boală cerebrală în capul multor politicieni. Căci altfel nu-mi explic, cum poţi spune că nu s-a făcut ceva anume în ţară, dar de fapt tu aveai datoria să faci asta?!? Eşti sănătos la cap, atunci când baţi monedă pe faptul că nu există o anumită lege, dar tu ai lipsit din parlament la votarea ei şi nu s-a putut vota!?!?! Este exact ca atunci, când în familia mea, tăiatul lemnelor este alegerea mea, anunţ acest lucru, şi când vine iarna eu nu am tăiat nimic, dar mă duc la vecini şi acuz faptul că nu sunt tăiate lemnele şi a venit iarna! Pot fi sănătos la cap?!? De aceia cred este imperios necesar un examen psihiatric, tuturor celor care candidează la funcţie publică.