Din anumite puncte de vedere, România pare a fi în război. De exemplu, analizând emigraţia, numărul celor care au plecat din ţară în căutarea unei vieţi mai bune – atât de banal, atât de clişeistică exprimare, dar atât de important pentru individ!
Organizaţia Naţiunilor Unite a publicat studiul anual privind migraţia, conform căruia în ultimii 15 ani România a fost statul cu a doua cea mai rapidă creştere a numărului de emigranţi, după Siria. Dar Siria este un stat marcat de război, pe când România, nu; de aceea plasarea în top este cu atât mai îngrijorătoare.
În acelaşi studiu, ne situăm, cu 3,4 milioane de oameni plecaţi, pe locul 17 în topul 20 mondial al naţiilor cu cei mai mulţi emigranţi.
Clasamentul este condus de India, cu peste 15 milioane de oameni plecaţi.
Pe plan european, înaintea României la numărul de cetăţeni plecaţi se situează Marea Britanie, Polonia şi Germania, dar numerele în sine se pot dovedi înşelătoare, pentru că dacă ne raportăm la populaţie, ponderile schimbă datele. Concret, 4,4 milioane de polonezi au plecat din ţară, dar asta înseamnă 11%, pe când în cazul românilor vorbim de 17% din total.
Adică un român din cinci.
Un alt calcul simplu relevă că în ultimii 25 de ani, dacă e să credem datele ONU, România a pierdut 16 oameni pe oră, adică 3 avioane pline sau mai bine de 7 autocare în fiecare zi. Spun dacă e să credem, pentru că sunt convins că în realitate sunt plecaţi mult mai mulţi români, poate undeva spre cinci milioane.
Ştiţi, cred că aceia pe care emigraţia îi îngrijorează nu se uită în direcţia potrivită. Poate că nu e atât de important să ne îngrijorăm în legătură cu cei câţiva care folosesc România drept poartă spre Europa, ci să ne îngrijorăm în legătură cu cei ce au plecat, cu cei care nu se întorc sau spre cei ce vor să plece.
Am făcut la un moment dat un soi de cercetare, conform căreia unul din zece români care au plecat legal în Marea Britanie a pornit o afacere proprie, aşadar plăteşte taxe şi creează locuri de muncă şi valoare adăugată. Trăim într-o lume în război, nu din acela cu arme şi soldaţi şi tunuri şi avioane, ci din acelea pentru resurse, pentru banii investitorilor şi, nu în ultimul rând, pentru competenţe. România nu excelează la niciun astfel de capitol, nici la gestionarea resurselor, nici la atragerea investitorilor şi cu atât mai puţin la atragerea sau păstrarea sau crearea de competenţe. Iar despre sprijinirea antreprenorilor, să spunem că există intenţii, dar stăm prost la finalizare.
La Londra oamenii ne-au istorisit că şi-au înfiinţat companiile în zece minute, chiar şi noaptea, pe internet, foarte simplu. Raportează la fisc o dată pe an, şi doar TVA se raportează trimestrial.
„Acasă, autorităţile vor să te prindă cu mâţa în sac, funcţionarii publici se simt frustraţi când trebuie să facă ceva pentru privat, îi fac pe oameni să se simtă datori şi obligaţi atunci când izbutesc să-şi rezolve problemele cu autorităţile statului. În Marea Britanie, autorităţile tratează cetăţenii şi firmele ca pe clienţi şi se străduiesc să facă sistemul cât mai prietenos, ca să fie cât mai uşor şi comod pentru firme”, spunea un român devenit antreprenor londonez.
Economia românească are nevoie de investiţii, de locuri de muncă, de productivitate sporită şi de un mediu de afaceri prietenos, din care să dispară, printre altele, frustrarea de care vorbea tânărul de mai sus. Iată un subiect tocmai bun de abordat în campania electorală.
Am scris acest text într-o oră, adică în intervalul în care încă 16 oameni tocmai au plecat din România.
Preluare: Mediafax
Autor: Dorin Oancea
Adauga comentariu