Poziţia antiglobalistă a lui Donald Trump nu este nici excentrică şi nici singulară. Ea exprimă reacţia naţionalistă, inevitabilă după trei decenii de experiment globalist sub administraţiile Bush, Clinton şi Obama.
„Americanism, and not Globalism, is our creed” (Americanismul, şi nu globalismul, este credinţa noastră) a spus Donald Trump, candidatul republican la alegerile prezidenţiale în discursul său de la ceremonia de desemnare. Declaraţia lui Trump pune punctul pe i. SUA nu mai cred în valorile sale tradiţionale, ci în ideologiile şi practicile globalismului. Revenirea la americanism, la „America first” ar însemna o reîntoarcere la America profundă, o „revenire acasă” după multe aventuri perdante pe întreg mapamondul.
Globalismul este un termen arhifolosit, dar prea puţin înţeles. El nu are nici în clin nici în mânecă cu globalizarea, deşi cei doi termeni sunt deseori folosiţi într-un sens similar. Globalizarea se referă la inter-naţionalizarea crescândă a vieţii economice şi culturale datorită răspândirii rapide a tehnologiilor informaţionale. Globalizarea implică o lume multipolară de naţiuni suverane, pe când globalismul este un proiect unipolar al elitelor mondialiste. Globaliştii nu urmăresc decât să-şi sporească necontenit puterea transnaţională. O puterea nelimitată, ce-şi arogă dreptul să întroneze guvernanţa globală, „managerizând” întreaga planetă în numele „democraţiei”, „drepturilor omului” şi a altor ficţiuni manipulatoare.
Lumea globalistă este cea a capitalismului total şi totalitar ce încurajează deopotrivă libertarianismul economic (noua formă de laissez-faire promovat agresiv de „statul de piaţă”) şi pe cel cultural, manifestat prin multiculturalism, corectitudine politică etc. Un capitalism-malaxor deranjat de frontierele naţionale amalgamează popoarele, şterge identităţile colective organice şi le promovează pe cele artificiale (de exemplu „identitatea gay”). Globaliştii încearcă să înlocuiască statul naţional cu „statul de piaţă”(market state), o ficţiune neoliberală creată după chipul şi asemănarea corporaţiei transnaţionale: într-un astfel de stat imperativul pieţei este mai presus de interesul naţional şi de identitatea naţională.
Globaliştii acţionează printr-o imensă reţea de entităţi transnaţionale (FMI, Banca Mondială), de fundaţii, think-tank-uri, universităţi, bănci şi corporaţii. Cea mai mare parte a birocraţiei guvernamentale din ţările occidentale se află sub directul lor control. În aceste condiţii, lupta dintre „dreapta” şi „stânga” devine irelevantă. Dreapta neoconilor (neoconservatorilor) continuă în plan economic excesele din plan cultural ale stângii. Libertarianismul economic şi cel cultural au în comun aceeaşi agendă globalistă şi aceeaşi antropologie anticreştină. În locul persoanei, în sens creştin, care există numai în comuniune cu celelalte persoane, unice, libere şi responsabile, globalismul l-a pus pe homo oeconomicus, care nu este o persoană, ci un mijloc, o „resursă umană”, exploatat ca marfă şi sursă de profit. Adevăratul conflict de la sfârşitul Razboiului rece încoace este cel dintre globalişti şi naţional-suveranişti, dintre cei care promovează şi cei care resping agenda globalistă.
Astăzi globalismul îşi ascunde chipul sub masca Statelor Unite. America însăşi trăieşte sub jugul globalist. Prima putere a lumii nu mai este o naţiune suverană cu o economie autonomă şi o cultură distinctă. Urmărind să devină un „stat de piaţă” exemplar şi far călăuzitor pentru întreaga omenire, Statele Unite s-au afundat atât de mult în „economia globală”, încât au ajuns dependente de alte state pentru a-şi asigura accesul la resurse financiare, materii prime şi mână de lucru.
Libertarianismul economic a închis mii de fabrici în SUA, a sărăcit clasa de mijloc, fiind o bonanza pentru doar 1% din populaţie. Dar globaliştii nu s-au mulţumit doar să subjuge America economic. Au târât-o în tot felul de conflicte regionale, au înlănţuit-o prin pacte şi angajamente de securitate precum şi printr-o sumedenie de tratate comerciale, majoritatea păguboase pentru cetăţeanul de rând, dar ultraprofitabile pentru marile corporaţii. Odinioară ceea ce era bun pentru General Motors era bun şi pentru America. Astăzi, acest adevăr nu mai este valabil, întrucât „capitaliştii globali au devenit acoliţii guvernării globale”, cum bine remarca Patrick J. Buchanan în cartea O republică, nu un imperiu.
Poziţia antiglobalistă a lui Donald Trump nu este nici excentrică şi nici singulară. Ea exprimă reacţia naţionalistă, inevitabilă după trei decenii de experiment globalist sub administraţiile Bush, Clinton şi Obama. O reacţie populistă, într-adevăr, dar şi o mişcare bine gândită a „realiştilor” împotriva globaliştilor din birocraţia americană şi a modului lor postmodern de a privi realitatea. „Suntem un imperiu acum, şi când acţionăm creăm propria noastră realitate. Facem istoria, iar vouă tuturor vă rămâne doar să studiaţi ceea ce facem noi” (Karl Rove).
Donald Trump îşi propune să resuveranizeze SUA prin „trezirea la realitate”, o realitate dură, dureroasă, a establishment-ului american, şi prin înlocuirea agendei globaliste cu „America first”, un concept mult îndrăgit de forţele naţionaliste. Pentru a reuşi pe deplin, strategia unei viitoare administraţii Trump trebuie să depăşească însă cadrele unui naţionalism pragmatic şi a unei realpoltik în politica externă. Noul suveranism american va trebui să se întoarcă la rădăcinile Americii profunde. Statele Unite au nevoie de noi mituri naţionaliste care să unească poporul american prin altceva decât tehnologism şi consumerism perpetuu. Războiul împotriva globalismului va fi câştigat când va fi distrusă matricea culturală a acestuia. Şi nu numai în SUA, ci peste tot în lume.
Ovidiu Hurduzeu este scriitor şi critic social român, doctor în literatura franceză şi ştiinţe umaniste a Universităţii Stanford, SUA. Din 1990 este stabilit în California.
Autor: Ovidiu Hurduzeu
Sursa: Sputnik Moldova-Romania
Adauga comentariu