„Acum vreo câțiva ani erau la modă criticile aduse stângii marxiste și a întregii sale ideologii, pe un motiv foarte simplu și, în fond, foarte cuminte: stânga marxistă și comunismul în speță, reprezintă o ideologie împrumutată, calchiată după modele străine (apusene sau rusești). Ca urmare este o maimuțăreală de copii bine intenționați, care au citit până la surmenare pe Marx și Lenin, alături de o propagandă subversivă a Marelui Sanctuar de la Moscova, și de o luptă de clasă de ridicolă importanță socială, a unui grup de marxiști autohtoni semidocți și fără nici o înțelegere pentru realitățile de aici. Așa se spunea acum câțiva ani, când se încerca înfiriparea unei ideologii străine, marxiste, la noi în țară.
De vreun an încoace, se încearcă introducerea altei ideologii străine, poate mai primejdioasă ca cea dintâi: ideologia fascisto – hitleristă, bazată pe lupta de rasă și de religie, pe șovinism fără omenie și pe un patriotism ridicol.
Istoria acestei ideologii de dreapta se cunoaște. Ce a încercat ea și cum a rătăcit ea mințile cu maimuțăreala hitleristă, nu mai e nevoie să repetăm; o știe toată lumea, și în gazeta acesta s-a vorbit adesea de ea.
Românii au avut acest destin funest al împrumuturilor străine cu orice preț. Nu e vorba de cultură, aici, pentru că valorile culturale, oricât ar fi ele de etnice, au întotdeauna o esență universală. Nu e vorba, de asemenea, de împrumuturi materiale; pentru că progresul nu poate începe fără bani, și o țară bogată nu este întotdeauna în lipsă de bani. Mă gândesc însă la împrumuturile de doctrină politică, la copia ideologiei politice a altor țări. Doctrina noastră politicã trebuie să iasă din chiar realitățile noastre românești.
Totuși, după cum se știe, de la originile statului nostru modern, doctrina politică a fost întotdeauna împrumutată. Ce să mai vorbim de groaznicele doctrine băgate cu de-a sila în mintea șurtucarilor noștri, de la bonjurism și liberalism până la sindicalism și “Cultul Patriei”? Să ne oprim numai la ultima dintre aceste bâlbâieli în stil mare; la “dreapta” și la “stânga” noastră.
Am văzut că există “dreaptă” și “stângă” în Apus – am inventat și noi una. Să avem și noi “dreapta” noastră! Să avem și noi “stânga” noastră! În fond, ce avem noi de-a face – cu nevoile neamului nostru – cu asemenea scheme apusene?! Pentru noi, pentru istoria și realitățile noastre de azi, există numai două drumuri: înainte și înapoi, revoluție sau reacțiune. Să nu se confunde “stânga” cu revoluția și “dreapta” cu reacțiunea, să nu se confunde realități cu formule, fenomene organice cu ideologii abstracte. Stânga poate fi tot atât de reacționară ca și dreapta – și vice-versa.
Ce căutăm noi la dreapta sau la stânga, n-am înțeles niciodată. Cum putem noi imita hitlerismul care persecută creștinătatea sau comunismul care incendiază catedralele (vezi telegramele de la Paris de acum două zile) – îmi stă mintea în loc, dar nu înțeleg. Huligani și barbari sunt și comuniștii incendiatori de biserici – ca și fasciștii prigonitori ai evreilor. Și unii și alții calcă în picioare omenia, credința intimă pe care e liber s-o aibă fiecare individ. Și unii și alții se răscoală teluric contra sâmburelui dumnezeiesc din fiecare om, contra credinței și omeniei lui.
Priviți dreapta: oameni decapitați în Germania, gânditori prigoniți în Italia, preoți creștini schingiuiți în Germania, evrei expulzați. Priviți stânga: preoți creștini puși la zid în Rusia, libertatea de gândire pedepsită cu moartea, huliganismul comuniștilor de la Paris, acei bravi comuniști francezi, care militează pentru un înalt ideal umanitar și-și inaugureazã Evul incendiind catedralele. Frumos ideal! Frumoase perspective!
Amintiți-vă cazul Spaniei. După odioasa dictatură a imbecilului Primo de Rivera – autor al atâtor crime politice, care a expulzat pe Miguel de Unamuno – vine revoluția “de stânga”, cu catedrale incendiate, cu preoți schingiuiți, cu călugărițe violate. Parcă n-ar mai exista omenie. Parcă o mahala de bieți ovrei copleșită de necazuri – sau o mănăstire de maici ar fi capul răutăților.
Și totuși, oameni inteligenți se încăpățânează să introducă această țară blândă în Codul Bunului Călău hitlerist sau Codul Bestiei Roșii marxist. Nu, domnilor, nu vă lăsați păcăliți de vorbe. Tot atâta sânge nevinovat se va vărsa pe străzi, fie că “puterea” va fi cucerită de “stânga”, fie de “dreapta”. Vom vedea bătrâni cu capetele sparte, oameni puși la zid și femei necinstite – și într-un caz, și în celălalt. Și ne vom trezi mai păcătoși, mai îngreunați de viața aceasta tristă – și în dimineața steagului roșu, ca și în dimineața cămășilor verzi. Este aceeași barbarie în amândouă părțile. Aceeași dictatură a brutei, a imbecilului, și a incompetentului – și în Rusia, și în Germania.
Cine simte înapoia lui Istoria, cine simte Dacii loiali și modestia voievozilor și dârzenia răzeșilor, cine simte că pe acest pământ românesc s-a vărsat atâta sânge numai pentru a păstra neștirbită omenia – și în care cauză am pierdut cultura și civilizația, în veacuri de luptă – acela nu-și poate uita mintea nici la stânga, nici la dreapta. Pentru acela, există numai un drum: înainte.
Mircea Eliade, în «Credința», An II, 14 Februarie 1934, nr.59, p.2
Sursa: Anonimus.ro
Adauga comentariu