Politică

Klaus Iohannis continuă restauraţia Puterii PDL cu oamenii lui Traian Băsescu

klaus-iohannis-vrea-sa-castige-prezidentialele-cu-oamenii-lui-traian-basescu-110203Două evenimente confirmă, dacă mai era nevoie, faptul că preşedintele Klaus Iohannis, în ciuda ostilităţii opiniei publice faţă de tot ceea ce reprezintă regimul Băsescu, face toate eforturile pentru o restauraţie PDL, în care îi aduce la Cotroceni pe cei mai extremişti susţinători ai fostului preşedinte, cei care au tunat şi fulgerat ani de zile împotriva PNL!

Primul dintre evenimentele la care facem referire este declaraţia lui Vasile Blaga, pe care a făcut-o duminică la Suceava. Mulţi analişti politici au comentat pe larg doar acel fragment în care Vasile Blaga a spus pe şleau că actualul PNL vrea să răstoarne Guvernul Ponta pentru ca alegerile de la anul să fie organizate de PNL: ”Trebuie să ne prindă alegerile la guvernare. Niciodată nu a organizat alegerile PNL”! Sigur, în spatele acestei declaraţii inconştiente este de presuspus că noul PNL vrea să fie la butoane, astfel încît să influenţeze votul cu mijloacele devenite deja tradiţionale: atragerea primarilor prin fondurile acordate de la buget, o ordonanţă de guvern pentru favorizarea traseiştilor, folosirea instituţiilor publice şi a mijloacelor deţinute de acestea etc. Dacă nu s-ar gîndi la toate acestea, atunci care ar fi diferenţa dacă un partid s-ar afla la Putere sau în Opoziţie?

Totuşi, în declaraţia lui Vasile Blaga este ceva mult mai grav, trecut aproape neobservat, care ar trebui să fie un adevărat semnal de alarmă ce ar trebui să-i pună serios pe gînduri pe cei din vechiul PNL: „Va trebui să îi facem să plece cât mai repede [pe cei din PSD, n.n.], dar să ne gândim şi să aducem oameni tari, care să nu înveţe să fie miniştri cu calificare la locul de muncă”! Este PENTRU PRIMA OARĂ cînd unul dintre co-preşedinţii PNL vorbeşte despre componenţa unui eventual Guvern Predoiu!

Ce vrea să spună Vasile Blaga? Că, într-un viitor guvern PNL, nu trebuie cooptaţi oameni care să nu fi făcut parte din guvernele de pînă acum, căci doar aceştia ar trebui „să înveţe să fie miniştri cu calificare la locul de muncă”! Cu alte cuvinte,în cabinetul lui Cătălin Predoiu vor intra doar cei care au mai fost miniştri în guvernele de pînă acum!

În aceste condiţii, ar fi bine să revedem Lista tuturor Guvernelor, începînd cu cel din 2004, cînd PD a intrat la Guvernare alături de PNL în Alianţa D.A., presupunînd că Vasile Blaga nu s-a gîndit să aducă în viitorul guvern PNL şi miniştri din guvernele conduse de Victor Ciorbea, Radu Vasile sau Mugur Isărescu, acestea fiind prea depărtate în timp. Am subliniat doar acei miniştri care au rămas în siajul actualului PNL, adică liberalii care nu au plecat sau nu au fost daţi afară şi pedeliştii care s-au înregimentat acum în Marele PNL.

Vă avertizăm că urmează informaţii care ar putea să vă afecteze emoţional!

LISTA GUVERNELOR

TĂRICEANU (2004-2008): Adriean Videanu PD, Gheorghe Seculici PD, Gheorghe Pogea PD, George Copos PUR, Bogdan Pascu PUR, Béla Markó UDMR, Monica Macovei independent, Ionuţ Popescu PNL, Sebastian Vlădescu PNL, Gheorghe Barbu PD, Mihai Răzvan Ungureanu PNL, Ene Dinga PD, Anca Boagiu PD, Vasile Blaga PD, Ioan-Codruţ Şereş PUR,Varujan Vosganian PNL, Teodor Athanasiu PNL, Sorin Frunzăverde PD, Gheorghe Dobre PD, Radu Mircea Berceanu PD, Gheorghe Flutur PNL, Dan Motreanu PNL, Mircea Miclea PD, Mihail Hărdău PD, Mona Muscă PNL, Adrian Iorgulescu PNL, Mircea Cinteză PNL, Eugen Nicolăescu PNL, Zsolt Nagy UDMR, Sulfina Barbu PD, Bogdan Olteanu PNL, Mihai Alexandru Voicu PNL, Radu Stroe PNL, Cristian David PNL, László Borbély UDMR, Iuliu Winkler UDMR, Sorin Vicol PUR

BOC 1 (2008-1 OCT. 2009): Dan Nica PSD, Cătălin Predoiu Independent, Mihai Stănişoară PD-L, Theodor Paleologu PD-L, Ilie Sârbu PSD, Ion Bazac PSD, Cristian Diaconescu PSD, Adriean Videanu PD-L, Gheorghe Pogea PD-L, Marian Sârbu PSD, Nicolae Nemirschi PSD, Radu Berceanu PD-L, Gabriel Oprea PSD, Liviu Dragnea PSD, Vasile Blaga PD-L, Ecaterina Andronescu PSD, Monica Iacob Ridzi PD-L, Luminiţa Plăcintă PDL, Elena Udrea PD-L, Gabriel Sandu PD-L, Constantin Niţă PSD, Victor Ponta PSD

BOC 2 (2 octombrie 2009 – 23 decembrie 2009): Emil Boc, Vasile Blaga, Cătălin Predoiu, Mihai Stănişoară, Theodor Paleologu, Radu Berceanu, Adriean Videanu, Cătălin Predoiu, Gheorghe Pogea, Luminiţa Plăcintă, Elena Udrea, Gabriel Sandu

BOC 3 (23 decembrie 2009 – 6 februarie 2012): Béla Markó UDMR, Cătălin Predoiu Independent, Gabriel Oprea UNPR, Hunor Kelemen UDMR, Mihail Dumitru Independent, Valeriu Tabără PDL, Attila Cseke UDMR, Ladislau Ritli UDMR, Teodor Baconschi PDL, Cristian Diaconescu UNPR, Adriean Videanu PDL, Ion Ariton PDL, Sebastian Vlădescu PDL, Gheorghe Ialomiţianu PDL, Mihai Şeitan PDL, Ioan Botiş PDL, Sebastian Lăzăroiu PDL, Sulfina Barbu PDL, László Borbély UDMR, Radu Berceanu PDL, Anca Boagiu PDL, Vasile Blaga PDL, Traian Igaş PDL, Daniel Funeriu PDL, Elena Udrea PDL, Gabriel Sandu PDL, Valerian Vreme PDL, Leonard Orban Independent

MRU (9 februarie – 27 aprilie 2012): Béla Markó UDMR, Cătălin Predoiu Independent, Gabriel Oprea UNPR, Hunor Kelemen UDMR, Stelian Fuia PDL, Ladislau Ritli UDMR, Cristian Diaconescu UNPR, Lucian Bode PDL, Bogdan Drăgoi PDL, Claudia Boghicevici PDL, László Borbély UDMR, Attila Korodi UDMR, Alexandru Nazare PDL, Gabriel Berca PDL, Cătălin Baba PDL, Cristian Petrescu PDL, Răzvan Mustea-Şerban PDL, Leonard Orban Independent

PONTA 1 (mai 2012 – decembrie 2012): Florin Georgescu Independent, Andrei Marga PNL, Titus Corlăţean PSD, Daniel Constantin PC, Daniel Chiţoiu PNL, Ioan Rus PSD, Mircea Duşa PSD, Corneliu Dobriţoiu PNL, Titus Corlăţean PSD, Victor Ponta PSD, Mona Pivniceru Independent, Mariana Câmpeanu PNL, Ioan Mang PSD, Liviu Pop Independent, Ecaterina Andronescu PSD, Ovidiu Silaghi PNL, Vasile Cepoi Independent, Raed Arafat Independent, Eduard Hellvig PNL, Rovana Plumb PSD, Mircea Diaconu PNL, Puiu Haşotti PNL, Dan Nica PSD, Leonard Orban Independent, Lucian Isar Independent, Mihai Alexandru Voicu PNL, Victor Paul Dobre PNL, Radu Stroe PNL, Liviu Pop

Independent, Mircea Duşa PSD, Dan Şova PSD

PONTA 2 (decembrie 2012 – martie 2014): Liviu Dragnea PSD, Daniel Chiţoiu PNL, Gabriel Oprea UNPR, Daniel Constantin PC, Titus Corlăţean PSD, Radu Stroe PNL, Mircea Duşa PSD, Mona Pivniceru Independent, Robert Cazanciuc Independent, Rovana Plumb PSD, Varujan Vosganian PNL, Daniel Chiţoiu PNL, Andrei Gerea PNL, Dan Nica PSD, Eugen Nicolăescu PNL, Remus Pricopie PSD, Mariana Câmpeanu PNL, Eugen Teodorovici PSD, Relu Fenechiu PNL, Victor Ponta PSD, Ramona Mănescu PNL, Daniel Constantin Barbu PNL, Nicolae Bănicioiu PSD, Liviu Voinea PSD, Lucia Ana Varga PNL, Dan Şova PSD, Maria Grapini PC, Constantin Niţă PSD, Mihnea Costoiu PSD, Mihai Alexandru Voicu PNL, Cristian David PNL, Doina Adriana Pană PSD

PONTA 3 (mai 2012 – decembrie 2014): Liviu Dragnea PSD, Gabriel Oprea UNPR, Daniel Constantin PC, Hunor Kelemen UDMR, Csilla Hegedüs UDMR, Titus Corlăţean PSD, Teodor Meleşcanu Independent, Bogdan Aurescu Independent, Mircea Duşa PSD, Ioana Petrescu Independent, Constantin Niţă PSD, Robert Cazanciuc PSD, Dan Şova PSD, Ioan Rus PSD, Nicolae Bănicioiu PSD, Attila Korodi UDMR, Răzvan Cotovelea Independent, Rovana Plumb PSD, Remus Pricopie PSD, Eugen Teodorovici PSD, Gabriela Szabo PSD, Liviu Voinea PSD, Darius Vâlcov PSD, Florin Jianu Independent, Mihnea Costoiu PSD, Doina Pană PSD, Răzvan Nicolescu Independent, Eugen Nicolicea UNPR, Bogdan Stanoevici Independent, Aurelia Cristea PSD

PONTA 4 (decembrie 2014 – prezent): Gabriel Oprea UNPR, Liviu Dragnea PSD, Sevil Shhaideh PSD, Darius Vâlcov PSD, Eugen Teodorovici PSD, Daniel Constantin ALDE, Bogdan Aurescu Ind., Mircea Duşa PSD, Robert Cazanciuc PSD, Graţiela-Leocadia Gavrilescu ALDE, Mihai Tudose PSD, Sorin Grindeanu PSD, Nicolae Bănicioiu PSD, Sorin Câmpeannu ALDE, Rovana Plumb PSD, Marius Nica PSD, Ioan Rus PSD, Iulian Matache PSD, Ioan Vulpescu PSD, Gabriela Szabo PSD, Andrei Gerea ALDE, Eugen Nicolicea UNPR, Angel Tîlvăr PSD, Liviu Pop PSD.

Aşadar, dacă, într-adevăr, aceasta este direcţia în care va acţiona PNL pentru constituirea viitorului guvern PNL, dintre cei subliniaţi se vor alege cei care vor face parte din executivul actualei Opoziţii, în cazul în care vor reuşi să-l debarce pe Victor Ponta! Sigur, multe dintre aceste nume provoacă frisoane românilor, căci împotriva lor s-au revoltat deseori şi chiar au votat pentru scoaterea lor din viaţa politică, mai ales în ceea ce-i priveşte pe cei care au făcut parte din succesivele guverne Boc şi acel scurt guvern MRU, însă declaraţia lui Vasile Blaga nu arată în vreun fel că i-ar exclude pe aceştia, deci trebuie să-i luăm în calcul pe toţi, în afara, desigur, celor care au fost condamnaţi penal sau au ieşit din viaţa publică şi pe care nu i-am mai luat în considerare.

Vă lăsăm să judecaţi singuri cam ce ne aşteaptă în cazul în care Planul lui Vasile Blaga s-ar înfăptui, sperînd doar ca aceia dintre cititori care au probleme cardiace să aibă la îndemînă medicamentele recomandate de doctori!

Al doilea eveniment din ultima vreme, cu care justificam acţiunea lui Klaus Iohannis de a restaura Puterea PDL prin oamenii lui Traian Băsescu, este numirea în funcţia de Consilier la Cotroceni pentru relaţia cu Diaspora a Sandrei Pralong, cunoscută mai mult ca fiind prima şefă a Fundaţiei Soros în România. Sandra Pralong a mai fost angajată la Cotroceni în mandatul lui Emil Constantinescu, însă, în perioada regimului Traian Băsescu se pare că nu s-a bucurat de prea multă simpatie din partea fostului şef al statului şi, cu toate eforturile pe care le-a făcut de a-i fi pe plac, n-a reuşit prea mult să-l emoţioneze.

Femeie ambiţioasă, totuşi, Sandra Pralong n-a cedat acestei indiferenţe prezidenţiale şi, mai ales în timpul Referendumului din 2012, afăcut de mai multe ori turul tuturor televiziunilor pentru a vorbi despre „lovitura de stat” dată de USL şi pentru a sublinia că Traian Băsescu este unicul apărător al statului de drept, iar demiterea lui ar fi un mare rău produs ţării! Cei atacaţi constant de Sandra Pralong au fost cei din… PNL! Efortul său n-a fost, totuşi, în zadar, astfel încît, la alegerile din iarna lui 2012, Sandra Pralong s-a aflat pe listele electorale ale PNŢCD, partid devenit satelit al PDL, candidînd pentru Camera Deputaţilor în Sectorul 3 al Capitalei! N-a reuşit să devină deputat, căci a obţinut un număr ridicol de voturi, oamenii identificînd-o cu o „băsistă” sadea, motiv pentru care au şi protestat atunci cînd a fost decorată de Casa Regală.

Deşi a revenit în ţară acum 25 de ani, Sandra Pralong continuă să stîlcească în continuare limba română, accentul său avînd, totuşi, un oarecare farmec. Inteligentă, cu o bună pregătire prin şcoli importante din afară, Sandra Pralong ar fi putut fi o figură interesantă în spaţiul public dacă, în vremea regimului lui Traian Băsescu, nu şi-ar fi dezvăluit ambiţiile de parvenire prin politică, trădîndu-şi oportunismul şi făcînd afirmaţii cel puţin dizgraţioase prin care a încercat să-i atragă atenţia lui Băsescu că vrea, cu orice preţ, să facă parte din echipa lui!

Iată, însă, că acum, într-un mod neaşteptat, în campania evidentă de a restaura vechiul regim PDL, Klaus Iohannis o recuperează şi o aduce din nou la Cotroceni! Dacă pentru foştii membri PDL aceasta este o veste bună, sîntem curioşi să aflăm cum văd vechii liberali (cîţi au mai rămas) această numire, căci ea vine într-o succesiune care ar trebui să le dea frisone: Tatiana Bran, Mihai Răzvan Ungureanu, Constantin Dudu Ionescu. Mai ales că, din informaţile noastre, îşi fac încălzirea Theodor Baconski, Cristian Diaconescu şi Monica Macovei, aceasta din urmă afirmînd deseori că l-a susţinut pe Iohannis în alegerile prezidenţiale şi chiar că voturile alegătorilor ei au decis victoria!

Am mai scris în acest colţ de pagină că preşedintele Klaus Iohannis nu şi-a ascuns niciodată simpatia faţă de foştii membri PDL, astfel încît, la prima vedere, nu este o surpriză că multe dintre acţiunile sale au avut în vedere această resaturaţie. Mai ales că niciodată Klaus Iohannis n-a arătat că ar fi îngrijorat de reacţia opiniei publice în faţa acestor demersuri! După cum se vede, nici măcar scăderea dramatică în sondaje nu-l face să renunţe la recuperarea oamenilor lui Traian Băsescu prin aducerea în preajma sa chiar la Cotroceni.

Autor: Ion Spanu

Sursa: Cotidianul

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu