Politică

Rect(itudine) și politică

justitia-2Să vă fie limpede, nu-mi place Şova. Absolut deloc. Dar asta nu m-a împiedicat ca să iau apărarea unui principiu: un om nu poate fi arestat înainte că justiţia să dea un verdict final decât în cazuri extreme, când reprezintă un pericol pentru cei din jurul său.

Mi se pare incredibil ca DNA-ul şi Preşedintele ţării cer arestarea lui Şova, dar cei şapte violatori ai unei eleve abuzate pană la leșin sunt cercetaţi bine mersi, în libertate.

Prin arestarea sau prin punerea în imposibilitate a unui parlamentar ALES, indiferent de la ce partid complet antipatic nouă este acesta, de a-şi desfăşura activitatea (cazul Ghiţă), se deschide calea abuzurilor prin care orice guvern poate fi schimbat prin acţiunea procuraturii. Iar Monica Macovei şi de curând dna Nuland ne readuc aminte periodic de la cine ne vine dreptatea.

Nu-l înghit pe Ponta. Este o chestiune absolut subiectivă. Însă nu pot să înţeleg de ce el este anchetat într-un dosar despre presupuse fapte de fraudă întâmplate în contracte cu statul pe vremea când era în… opoziţie. Pe bună dreptate, Alina Mungiu Pippidi (care nu cred că poate fi acuzată de simpatii pesediste vreo secundă) se întreabă de ce a acceptat “statul” să plătească un contract umflat. Eu dacă-i dau unuia la piaţă 100 de lei pe kg. de dovlecei, e problema mea că plătesc un preţ exagerat, nu a negustorului care poate să-mi ceară şi triplu. Nu mă obligă nimeni să bag banii în buzunarul lui, e opţiunea mea.

Prejudiciul în acest caz este estimat la aprox. 30.000 de lei. Nu există diferenţe între aceast prejudiciu (care nu este de competenţa DNA) şi cel din cazul Alinei Gorghiu, cum a sesizat Gabriel Bejan, jurnalist la România liberă.

Nu e sfidător ca unul să fie arătat ca un infractor care ţine cu dinții de postul de prim-ministru, iar domnişoara Gorghiu să-l atace în presă ca fiind corupt? Ba mai mult, să-i râvnească postul la o adică, pentru că este favorita Preşedintelui ales care îşi arată, la rândul său, zilnic, echidistanţa pierdută? Contractele de asistenţă juridică încheiate în 2009 de actuală şefă A PNL cu AVAS, instituţie condusă de fostul ei şef Teodor Atanasiu, şi cele ale lui Ponta şi Şova cu centralele Rovinari şi Turceni sunt absolut echivalente.

Însă doar în cazul Prim-ministrului este folosit DNA-ul (ca poliţie politică), pentru eliminarea lui şi a partidului său din actul guvernarii.

Mai nou, pentru un prejudiciu de 2,7 milioane de euro, fostul director al CFR, verişorul soţiei lui Băsescu, adus în ţară după ce a fost extrădat din SUA unde se ascundea, a fost eliberat după 9 luni de la arestare, deşi mai are o condamnare, în prima instanţă, la zece ani de închisoare cu executare, pentru fapte de abuz în serviciu prin care compania CFR ar fi fost prejudiciată cu aproximativ 56,7 milioane de euro.

Probabil că are merite pe care noi nu le cunoaştem suficient de bine.

Apropo de SUA, William Brownfield, asistentul Secretarului de Stat pentru Afaceri Internaţionale privind drogurile şi agenţiile de aplicare a legii, este folosit de jurnalele pline de “acoperiţi” pentru a face presiuni indirecte, prin răstălmăcirea unor declaraţii şi continuând seria de atacuri la adresa statului de drept. Brownfield spune că ar trebui în cazul Ponta să fie respectată Constituţia României, jurnaliştii acoperiţi lăsând impresia că în acest caz este încălcată legea fundamentală a statului și că Ponta ar trebui imediat arestat. Or, nu este cazul.

Anticorupţia din România, lasă urme: s-a constatat că Voiculescu a fost inculpat şi ulterior închis în urma dosarului făcut de un procuror care, la rândul lui, pare a fi un corupt.

Chiar şi celebrul procuror Panait, care a devenit erou de film şi căruia i s-a instrumentalizat drama pentru a lovi în colegul lui de atunci, Victor Ponta, pare a fi un mit neacoperit. Ponta este acuzat mai mult sau mai puţin voalat că l-ar fi ucis şi că totul a fost mascat de o sinucidere – halucinant, nu-i aşa, să ai un prim ministru criminal, pe lângă faptul că este ultra-corupt! De curând s-a vădit faptul că procurorul Cristian Panait a fost cel care a distrus viaţa şi familia unei femei condamnată pe nedrept.

Statuia lui Panait începe să ruginească brusc.

De Rarinca îşi mai aduce cineva aminte?

Am auzit de cazuri în care pe culoarele DNA, avocaţii sunt ameninţaţi uşor, la ureche, că “obstrucţionează justiţia”, în consecinţă să se aştepte la probleme. Există deja un caz mai cunoscut al unei avocate arestate, Laura Voicu, cea care o apăra în justiţie pe Alina Bica, prietena Elenei Udrea.

Nimeni nu mai întreabă de ce ele au fost arestate acum, după ce Băsescu a pierdut puterea, când cel puţin despre Udrea se ştia de ani de zile că este implicată în dosare de corupţie ținute la sertar.

Problema cu direcţionarea “anticorupţiei” de către servicii prin DNA este că devine netransparentă şi este la bunul plac al unei structuri prin definiţie secrete. Aceasta duce invariabil la abuz, pentru că nu se vor ști criteriile după care sunt alese “ţintele”, iar în cazurile arătate este limpede că asistăm la demantelarea unei puteri politice alese prin sufragiu universal pentru a fi înlocuită cu una mai convenabilă partenerilor strategici.

Nu ar fi mai simplu ca primul ministru şi guvernul să fie desemnaţi în mod direct de Departamentul de Stat şi anunţat un funcţionar de la ambasadă, că de ambasador nici nu mai este nevoie într-un hinterland desconsiderat în mod grotesc?

Continuând ideea, de ce mai cheltuim bani ca să facem alegeri, când politica se face deja în afara ţării?

Mai bine stăm acasă şi aşteptăm legile Big Brother – cerute insistent de sinecuristul MRU – ca să se termine odată cu acest circ inutil cu accente degradante.

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Halibarda sri-dna, precum si ghilotina judecatoreasca sunt falusuri erecte in mana marelui colon licurici. Pentru ca in colonie sa fie impusa pentru vecie democratia socului si al groazei,pe langa intrumentele contondente de mai sus ,se mai slobozesc cateva sute de ovule predicatoare la televizor, scolite pana la maturizare in ovarele scoala din vashington…. Se calculeaza elementar apoi de catre colon perioada fertila a ciclului menstrual si se planifica sarcina care trebuie sa o poarte poporul mii de ani ,sub biciul sri-dna-tribunal-ovule predicatoare….