Fericiti cei indestulati – raspunde veacul acesta lui Hristos, ca a acelora este imparatia acestei lumi si alta nu e. Fericiti cei tari, ca aceia vor stapani pamantul. Fericiti cei cumpliti si neiduratori, ca aceia nu se vor teme de nimeni. Fericiti cei ce rad si se bucura, ca aceia de nimic nu au nevoie. Fericiti cei indrazneti, ca aceia vor avea parte de praznic. Fericiti semanatorii de vant, ca aceia se vor chema fii furtunii. Fericiti cei iscusiti, ca aceia vor afla taina multor lucruri.
Fericiti veti fi, cand va vor slavi si va vor tamaia, mintind pentru voi, caci v-ati aflat plata acum, pe pamant, si maine de voi cine o sa-si mai aduca aminte!
Bogatia, ideal suprem al omului ahtiat sa smulga vietii cat mai multa si cat mai intensa bucurie pamanteasca, in scurtul ragaz ingaduit omului pentru asta; puterea, care e mijlocul de a dobandi bogatia; iscusinta, galceava, banuiala, ne-ndurarea, lauda de sine, care sunt sculele cu care dobandesti puterea si cu care o tii atunci cand ai dobandit-o, alcatuiesc valorile esentiale ale codului moral modern, chiar atunci cand ipocrizia le drapeaza-n altele, aparent potrivnice.
Ele izvorasc direct din mentalitatea demiurgica pe care am infatisat-o si sunt roadele spirituale ale prabusirii launtrice ale omului care a pierdut odata cu sentimentul transcendentei si adevarata lui idee despre sine, aceea ca era chemat la viata pentru alte minuni decat aceea de a se robi cautarii hranelor pamantului.
Rezumand ceea ce nu este crestin in felul de a fi al lumii moderne, voi spune ca e, in primul rand, aceasta indumnezeire a omului si acest amestec al lui in lucrarea dumnezeiasca a mantuirii. Pierderea sentimentului transcendentei lasa pe om in lume singur si fara sens si introduce anarhia in intelegerea lumii. Pierderea sensului intruparii rapeste omului asteptarea sfarsitului, il desface din rostul lui si-i orienteaza faptuirea asupra imbunatatirii vietii de aici.
In locul transfigurarii lucrurilor in Dumnezeu, el asteapta mantuirea prin cultura si inlaturarea suferintei. Aceea ce crestinul asteapta de la Apocalipsa: cer nou si pamant nou, in care Dumnezeu va sterge orice durere si intristare si lacrimi si moarte nu va mai fi, caci toate cele dintai vor fi fost, omul de astazi le asteapta de acum, de aici, grabnic, de la faptele lui.
Ceea ce pierde prin aceasta lumea moderna, este intelegerea sensului real al suferintei. In lumea omului modern, durerea nu are loc. Toata stradania lui e sa o inlature si daca, dintr-o intamplare, nu reuseste, el nu se poate potrivi cu ea. Nu-i poate afla rost. Ci moare launtric, deznadajduieste sau se-ndraceste.
Intelgem acum rostul fericirii pamantului si setea omului care-si stie zilele numarate, pe-o planeta pierduta in puzderia materiei, nascuta fara rost. El a ajuns sa aiba constiinta existentei sale proprii si a valorii ei fara pret, si pe aceasta lupta s-o invesniceasca cu patima deznadajduita a celui fara aparare, a carui moarte de tot nu e dacat amanata.
Autor:Mircea Vulcanescu, fragment din “Crestinul in lumea moderna”
Cât adevăr în câteva rânduri… Se pierde uşor sensul vieții. Se pune accent pe putere, înlăturând total suferința care face parte din structura umană. Dând-o la o parte, e ca şi cum am renunța la o parte din întregul nostru, rezultând o nuanță şubredă pe care nu o mai înțelege nici omul în cauză şi nici cei din jurul lui.
S-a ajuns în punctul ochit de secole bune.