Memoria de caras auriu, contrar a tot ce se credea, are o durată ce permite dresarea acestei specii de pește. De la inventarea bolului de sticlă folosit pe post de acvariu, această specie a fost nedreptățită de stereotipul memoriei scurte. Am auzit de nenumărate ori explicații pseudo-savante despre călătoria carasului între pereții bolului și percepția acestuia că trăiește într-un ocean din cauza unei memorii limitate la un orizont de câteva secunde.
Asemeni carasului conceptualizat ca având memorie scurtă, românul, specie din care fac parte și eu, dă cu nasul în pereții bolului la fiecare nasoleală, în ciuda izului de deja-vu. În viață, alegerile greșite multiple pot conduce la crearea unui nou tip de individ. De cele mai multe ori, acest individ sfârșește pe băncile parlamentului, la guvern sau în alte funcții de conducere. Cauza pentru acest „eșec” e memoria indivizilor din jurul „ratatului”. Aceștia vor acționa de fiecare dată ca o păturică pentru toate idioțeniile viitorului conducător. Memoria scurtă și turtirea nasului de pereții bolului nu vor fi suficient de puternice pentru a declanșa în bancul de carași instinctul de auto-conservare, astfel, pramatia va profita la maxim de indolența celorlalți și se va cocoța din funcție în funcție până la maximul de erori permise. Acest maxim este direct proporțional cu gradul de carismă al pramatiei.
Carasul ce poate fi dresat e superior celui cu memorie scurtă doar prin faptul că e conștient de pereții bolului. În definitiv, el trăiește tot într-un bol, dresajul său constă în câteva comenzi simple, cum ar fi învățarea unui traseu pentru a se hrăni, iar per total viața sa diferă față de cea a carasului idiot doar prin faptul că e conștient de pereții bolului. Dresajul simplu la care a fost supus nu-l va face un lider. Dacă ar fi introdus între niște idioți nedresați, nu ar fi capabil să imprime celorlalți o direcție diferită de cea care te duce direct în perete. Cu alte cuvinte, dresajul acestuia îi folosește doar lui, și, doar dacă este recompensat în vreun fel. El nu va putea să se facă înțeles de ceilalți carași ce apreciază idiotul bancului, că respectivul e un idiot și că faptul că e campion la dat cu capul în pereții bolului nu-l face vreun savant, dimpotrivă. Dacă ar insista să dezvăluie adevărul, există o mare probabilitate să fie el luat drept idiotul grupului și să sfârșească ca un paria.
Introducerea într-un grup de carași dresați a unuia nedresat va avea un impact semnificativ mai mare decât în cazul anterior. Datul cu capul de pereții bolului poate fi interpretat de grupul de dresați drept o excentricitate cool. Astfel, excentricul, care e de fapt un tâmpit, își va face repede followeri. Orice tâmpenie a noului lider va fi copiată, asumată și executată mai abitir decât orice comandă însușită prin dresaj. În felul acesta, toată munca dresorului se duce pe apa sâmbetei la apariția în grupul dresat a unui idiot.
Două bancuri egale de carași dresați și carași idioți crează haos și nu stare de echilibru. Bătălia între dresați și tâmpiți va face din bolul de sticlă cu apă și pești un fel de supă zgomotoasă, în care unii se dau cu capul de pereții, alții merg încolonați pe lângă pereți, iar interpunerea traiectoriilor celor două bancuri va face victime. Starea de echilibru va interveni doar atunci când un idiot sau un dresat va alege să schimbe taberele. Așa vom avea un bol plin de idioți sau de dresați, pentru că odată creată o majoritate, va determina automat o schimbare de comportament în tabăra rămasă.
Pendularea între pereții bolului, între un conținut de tâmpiți și unul de dresați este blestemul ce trebuie să-l poarte un bol ce nu-și permite să găzduiască alta specie decât cea de caras.
Autor: Gheorghe Sofian
Sursa: Analize economice
Adauga comentariu