Politică

Venezuela impune un plafon maxim al profiturilor

nicolas-maduroDupă ce a scost armata pe străzi pentru a impune preţuri reduse la diverse produse, președintele socialist al Venezuelei, Nicolas Maduro, a anunţat că este pe cale să finalizeze o lege care limitează profitul comercianţilor, intenţionând s-o promulge de îndată ce va primi prerogative suplimentare din partea legislativului, lăsând astfel să se înţeleagă că legea respectivă nu va face obiectul unei dezbateri în parlament, după cum relatează joi agenţia rusă de presă ITAR-TASS.

“Voi stabili limite rezonabile și obiective pe profit și, respectiv, limite la prețuri”, a afirmat președintele venezuelean într-o declarație făcută miercuri, conform Agerpres. “Vom reduce prețurile la toate mărfurile. Comercianții trebuie să scadă prețurile mari cu cel puțin 50%”, a avertizat Maduro.

De asemenea, Maduro și-a îndemnat concetățenii să boicoteze presa “burgheză”. “Nu cumpărați presă burgheză, care îi sprijină pe comercianții corupți și vă fură din buzunare”, a afirmat președintele venezuelean, într-un discurs difuzat miercuri de toate canalele de televiziune din țară. El a criticat în special ziarul El Universal, al cărui “proprietar trăiește la New York și vorbește cu greu limba spaniolă”.

Liderul de la Caracas susţine că măsurile populiste sunt o nouă fază a “revoluţiei bolivariene”, ideologia oficială a conducerii din Venezuela, opera fostului preşedinte Hugo Chavez. Denumirea acestui curent de gândire, care dă socialismului o amprentă locală, este un omagiu adus lui Simon Bolivar, un revoluţionar din America Latină din secolul al XIX-lea, care a luptat pentru independenţa faţă de Spania. Lozinca “Revoluţiei bolivariene” este  ”Socialism, Patrie şi Victorie”.

Sursa: FrontPress

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu