Ce se mai desfiinţează pe-aici?

Ca la o licitaţie absurdă, în ţara noastră, ţărişoară pe care mulţi o cred şi fără noroc şi fără curaj, se tot desfiinţează. Şi rar, foarte rar, se mai şi pune ceva în loc. De ce să nu distrugem, când s-au inventat atâtea şi atâtea mecanisme cu care putem sparge betonul trecutului, pentru a aduce în loc fie un perete – unul singur! – din sticlă preţioasă, fie un gol, mare gol cu care, mai devreme sau mai târziu, ne obişnuim cu toţii.

Se desfiinţează farmaciile! Ca să găseşti o farmacie, în unele cartiere, trebuie să cotrobăi ca în sertarele de femeie dezordonată, pe unde îţi sar în ochi de toate, mai puţin ceea ce îţi trebuie. Ce să mai vorbim de farmaciile non-stop? Au devenit rare, foarte rare. Am luat şi noi, într-un domeniu, exemplul Uniunii Europene. Şi acolo, în unele state, ca să găseşti o farmacie cu program neîntrerupt, sau una deschisă duminica, trebuie să dai din colţ în colţ, la propriu!, să întrebi cel puţin cinci localnici (ca să primeşti cel puţin cinci răspunsuri diferite) şi, în principiu, să ai răbdare şi să te rogi să nu cumva să-ţi treacă durerea de măsea în drum spre vestita farmacie, singura deschisă din cartier duminica, ca să constaţi că strădania a fost în zadar. Şi pe aici, pe aproape de ochii noştri, lucrurile stau asemănător. Cu o menţiune: găsim multe, dar multe!, firme de pompe funebre cu program non-stop. Dar nu şi multe farmacii. Probabil e doar o coincidenţă.

Se desfiinţează oficiile poştale! Sunt mari cheltuielile şi e prea mic profitul. Dar nu e nimic ieşit din comun, asigură afişele care dau de gol planurile pe termen scurt ale instituţiilor. Peste tot se întâmplă aşa ceva. Când nu mai există câştig, nu se mai face investiţia. Nu se mai ţine cont de timbre şi de tradiţie, oricum scrisori nu se mai scriu de multă vreme, de când lumea asta părea o lume normală, capabilă să ne ţină în frâu idealurile. Ce dacă n-o să mai fie oficiul poştal X, din cartierul Y? Ne mutăm, cu pachete cu tot, cu timbre cu tot, cu poştăriţe cu tot, unde ne-o fi norocul, mai aproape sau mai departe, mai la sud sau mai la nord, că aşa e-n viaţă, omul trebuie să se adapteze şi să nu se plângă, ci, din contră, să ţină capul sus şi să se roage să nu vină şi vremuri chiar mai rele decât cele care dau deja din coadă pe la porţile acestei ţări frumoase şi fără noroc, ţara nimănui şi ţara tuturor.

Se desfiinţează magazinele de cartier! Pentru că vin în loc, cu multă forţă, magazine din lanţuri faimoase, care iubesc cel mai mult monopolul. Cu greu se mai poate cumpăra o pâine de la chioşcurile care, pe vremuri, se lăudau cu pâine proaspătă la prima oră a dimineţii. Asta e, ne adaptăm. Şi, ca să fim în ton cu moda, vom ajunge curând să plătim cu cardul şi franzela de toate zilele.

Licitaţia a început. Doar cămara acestui stat tot mai lipsit de vlagă pare că se goleşte cu o viteză nemaiîntâlnită. Curând, n-o să mai avem ce vinde. Şi nici ce desfiinţa. Vrem farmacii? Vrem oficii poştale? Vrem magazine de cartier? Azi mai putem găsi. Dar mâine nu se ştie.

Autor: Ana-Maria Păunescu