Analize și opinii Cultură și Familie Politică

Big Brother – SUA pregătesc o bază de date biometrice ale tuturor americanilor

Ascunsă adânc în legea privind reforma imigraţiei, Senatul american dezbate prevederea unor articole care ar duce la crearea unei baze de date în care să existe înregistrările biometrice ale tuturor americanilor adulţi, un pas care ar putea duce la un sistem de identificare la nivel naţional a oricărei persoane.

Proiectul de reformă a imigraţiei ce se întinde pe 800 de pagini ascunde un o serie de prevederi care ar putea duce la notificarea la nivel federeal a activităţii americanilor, după ce trăsăturile acestora vor fi înregistrate într-o bază de date, scrie Wired. Sub numele inofensiv de “unealtă fotografică” stă o bază de date la nivel federal administrată de Departamentul de Siguranţă Naţională (Homeland Security) care conţine numele, vârsta, numărul de asigurare socială şi fotografiile tuturor celor de pe teritoriul Americii care au carnet de conducere sau acte de identitate.

Angajatorii ar fi obligaţi să consulte baza de date pentru fiecare nou angajat pentru confirma identitatea acestuia. Astfel, ar trebui să scadă numărul de angajări a imigranţilor ilegali în SUA.

Organizaţiile care militează pentru respectarea intimităţii cred că statul ar putea folosi această lege dincolo de scopul anunţat. Oamenii ar putea fi obligaţi să facă dovada identităţii lor prin consultarea bazei de date şi atunci când votează, închiriază o maşină, o casă, deschid un cont, iau un credit sau se îmbarcă într-un avion. Astfel, statul ar monitoriza fiecare mişcare, într-un fel de BigBrother la nivel naţional.

“Asta începe să se schimbe relația dintre cetățean și stat, ai avea nevoie să obţii permisiunea de a face unele lucruri”, a declarat Chris Calabrese, un lobbyist la Congres al American Civil Liberties Union. “Mai important, ar putea fi începutul păstrării evidenței tuturor activităţilor”.

Acesta dă exemplu numărului de Asigurare Socială (Social Security number), care a fost lansat cu scopul de a ţine evidenţa cotizaţiilor la fondul de pensii şi a ajuns să fie ubicuu în viaţa americanilor.

După atentatul de la Boston, Casa Albă şi-a anunţat sprijinul pentru acest proiect de lege, care, de asemenea, este susţinut şi de unii senatori republicani.

sursA: economica.net

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu