La 26 mai 2003, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au adoptat Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 „privind instituirea unui nomenclator comun al unităţilor teritoriale de statistică (NUTS)“.
Pornind de la „unităţile administrative existente în statele membre“ (articolul 3/1 din Regulament), Regulamentul fixa 3 niveluri cu praguri demografice minim şi maxim, denumite NUTS, astfel:
Nivel Minim (locuitori) Maxim (locuitori)
NUTS 1 3 milioane 7 milioane
NUTS 2 800.000 3 milioane
NUTS 3 150.000 800.000
Regulamentul afirma că noua reglementare a pornit de la „o nevoie tot mai mare de armonizare“ a statisticilor „pentru a dispune de date comparabile pentru ansamblul Uniunii Europene“.
*
Ce a rezultat din adoptarea şi aplicarea pe teren a hotărârii 1059/2003?
Cele 25 state suverane ale Uniunii Europene sunt împărţite astăzi în 89 de unităţi teritoriale de nivel NUTS 1 (3-7 milioane locuitori) şi 254 de unităţi de nivel NUTS 2 (800.000 la 3 milioane locuitori) în total 343. La baza acestor 343 de teritorii nou delimitate se află cele existente1(1.214 în total) cu denumirile lor tradiţionale (arrondissements, départements, Kreise, provincias, regional authority regions etc.).
În acest fel, forurile diriguitoare ale Uniunii Europene dispun în prezent de 343 de unităţi teritoriale în loc de 25 state ale Uniunii Europene.
Ele au fost create, afirmă regulamentul nr. 1059/2003, „pentru toate statisticile… necesare“ (punctul 3 din introducerea regulamentului).
*
Dar regulamentul nr. 1059/2003 mai cuprinde două referiri la aceste 343 de noi unităţi teritoriale, peste care trece însă destul de repede.
Punctul 12 al introducerii precizează:
„Nomenclatorul NUTS se limitează la teritoriul economic al statelor membre“ (sublinierea D.C.G.).
Iar articolul 2 din acelaşi Regulament la punctul 1 adaugă:
„Nomenclatorul NUTS împarte teritoriul economic al statelor membre, astfel cum este definit în Decizia 91/450/CEE, în unităţi teritoriale. El atribuie fiecărei unităţi teritoriale un cod şi o denumire specifică“ (sublinierea D.C.G.).
În concluzie, împărţirea statelor membre ale Uniunii Europene în regiuni de dezvoltare priveşte teritoriul lor economic. Regionalizarea ţinteşte de fapt realitatea economică.
*
De ce împărţirea celor 25 de state europene în 343 teritorii regionale, dincolo de motivarea „statistică“?
Regulamentul 1059/2003 nu o spune explicit. Din context putem afirma că motivul esenţial l-au reprezentat pătrunderea şi controlul economic direct în regiunea respectivă.
Statul suveran are pârghii mai numeroase şi mai eficace de a se opune unui asemenea control decât o regiune cu o populaţie între 180.000 şi 3 milioane sau între 3 şi 7 milioane de locuitori.
„Înlocuirea statelor suverane cu pieţele suverane“2, cât şi relaţia dintre aceste pieţe economice şi democraţia politică constituie probleme esenţiale ale regionalizării.
*
Pe cale de consecinţă, în legiferarea regionalizării teritoriale, forurile noastre competente – şi în primul rând Parlamentul şi Guvernul României – urmează să examineze cu mare atenţie şi să prevină posibilitatea ca o regiune sau alta să fie scoase de sub suveranitatea statului român prin politica economică a multinaţionalelor, prin ambiţii locale sau alte criterii de orice fel. Să prevină astfel fragmentarea de facto a teritoriului României.
*
Regionalizarea n-a salvat Europa de la criză. Ţări precum Spania, Italia, Portugalia, chiar şi Franţa se află în mare dificultate.
Regionalizarea duce la spargerea economică a ţărilor europene şi la dominaţia pieţelor de capital care scapă de sub controlul statelor. Cu acest experiment, spre ce se îndreaptă omenirea?
Europa regiunilor ne întoarce spre Europa medievală a secolelor IX-XIV, nu numai ca imagine, dar şi în conţinut, cu fragmentarea puterii politice şi dispariţia autorităţii statului.
9 martie 2013
1 Acad. Ion Otiman Păun, Nicoleta Mateoc-Sîrb, Camelia Mănescu, Vasile Goşa, Andrea Feher, Nicoleta Florian, Adrian Băneş – Împărţirea administrativ-teritorială. Dezvoltarea regională în Uniunea Europeană şi în România, Academia Română, 2013, p. 30, tabelul 8.
2 Formularea aparţine deputatului Marian Neacşu în Camera Deputaţilor a României, la 25 februarie 2013.
Acum depinde cum intelegem noi regionalizarea, ca noi le-am inteles pe toate foarte prost si asa le-am si aplicat.