Analize și opinii Extern Politică

Soros acuza: Merkel a pus bazele crizei, în 2008

Înverşunarea cancelarului Germaniei, Angela Merkel, de a nu permite ca Uniunea Europeană să acţioneze ca un singur tot pentru ieşirea din criza zonei euro, prin emiterea de eurobonduri sau alte măsuri, idee formulată încă de la prăbuşirea Lehman Brothers, este ceea ce adânceşte criza Europei, spune George Soros. Uniunea Europeană este ea însăşi un bubble, scrie George Soros pe pagina sa personală.

“În cadrul fazei de boom economic, Uniunea a fost ceea ce psihanalistul David Tuckett numeşte un obiect fantastic – ireal, dar extrem de atractiv. Era întruparea unei societăţi deschise – asociere de naţiuni creată pe principiile democraţiei, drepturilor umane, şi a regulii potrivit căreia nicio naţiune sau naţionalitate nu va avea o poziţie dominanţă”, scrie Soros.

Potrivit miliardarului, procesul integării a fost promovat de câţiva oameni de stat care împărtăşeau ideea lui Popper de inginerie socială. Aceştia erau de a acord că perfecţiunea nu poate fi atinsă, aşa că au fixat obiective limitate şi deadline-uri ferme, iar apoi au mobilizat voinţa politică să facă un mic pas înainte, ştiind foarte bine că atunci când obiectivele vor fi atinse, imperfecţiunea va deveni vizibilă şi va fi nevoie să facă un nou pas înainte.

“Procesul s-a hrănit din propriul său succes, la fel cum se întâmplă în cazul unei bule financiare”.

Interesul Germaniei

Germania a fost în permanenţă în fruntea acestui efort. Atunci când Uniunea Sovietică s-a dezintegrat, liderii germani au realizat că reunificarea statului german va fi posibilă doar în contextual unei Europe mai unite şi erau dispuşi să facă sacrificii considerabile pentru a atinge acest obiectiv, consideră George Soros.

“Când s-a pus problema negocierilor, au fost de acord să contribuie ceva mai mult decât ceilalţi, cu beneficii mai puţine, pentru a grăbi înţelegerea. Liderii de atunci ai Germaniei susţineau că ţara nu are o politică externă independentă, alta decât a Europei”, scrie miliardarul pe blogul personal.

Procesul a culminat cu tratatul de la Maastricht şi cu introducerea euro. A urmat apoi o perioadă de stagnare, care, odată cu izbucnirea crizei din 2008, s-a transformat într-un proces de dezintegrare. Primul pas făcut atunci de Germania, odată cu prăbuşirea Lehman Brothers, a fost o declaraţie a Angelei Merkel care a spus că garanţiile virtuale acordate unor instituţii financiare trebuie să vină de la fiecare ţară în parte, şi nu de la Europa, printr-o acţiune comună. “Le-a luat pieţelor financiare mai mult de un an ca să-şi dea seama de implicaţia acestor declaraţii”, scrie Soros.

Pincipala sursă a necazului la nivel european este că statele membre ale zonei euro au cedat Băncii Centrale Europene atribuţia de a crea monedă. Nu au realizat ce implică asta.

Atunci când euro a fost introdus, regulatorii pieţei au permis băncilor să cumpere datorie suverană într-o pondere nelimitată să fără să îşi pună deoparte colateral, iar băncile centrale au acceptat toate bondurile guvernamentale şi randamentele oferite. Băncile comerciale s-au gândit că este avantajos să acumuleze bonduri de la statele mai slabe din zona euro doar pentru a câştiga bani în plus pe randamente.

Germania, luptându-se cu problemele reunificării, a implementat în tot acest timp reforme structurale care au făcut-o şi mai competitivă. Alte ţări s-au bucurat însă de boomul consumului şi al pieţei ipotecare generat de creditele ieftine, ceea ce le-a făcut mai puţin competitive.

Eurobondurile cresc tensiunea din zona euro

A venit apoi criza din 2008 care a condus la o stare de fapt foarte departe de ceea ce prevedea tratatul de la Maastricht.

Zilele acestea, Angela Merkel a primit critici dure din partea preşedintelui american Barack Obama, dar şi din partea unor lideri europeni, pentru că se opune soluţiei creării de eurobonduri, respectiv bonduri garantate de toate statele zonei euro, care să le permită acestora accesul la costuri egale de împrumut.

În prezent, “ni se cere să emitem eurobonduri spunându-ni-se că avem nevoie de rate de dobândă egale pentru toate statele şi situaţia se va rezolva”, a spus Merkel în cadrul unui discurs susţinut ieri în faţa membrilor Uniunii Creştin Democratice, la Berlin. Însă Europa are nevoie de fapt de o revizuire a structurii economice care să permită creşterea competitivităţii continentului, susţine cancelarul.

autor: Raluca Florescu
sursa: evz.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Haha, sa fim seriosi ! Vorbeste un om care pe timpul crizei si-a dublat averea ! Hotul striga “hotiii !”…

  • Nu stiu ce sa spun pentru ca e mai mult de spus. Din pacate inca nu se priveste sistemul in ansamblu ci numai pe parti sinici nu din unghiuri de vedere care sa sugereze conexiunea.
    Rurobodurile ar putea fi utile dar sa pare ca e prea tarziu. Si asa solicitarile de credite scad proportional cu adancirea crizei, adica adica, in fond, cu scaderea masei monetarea apietii de consum si deci a volumului circulatiei marfurilor.
    Dar G. Soros mai are si un of, Germania e o piatra prea grea pentru a fi indepartata de interesele lui si nu numai.

  • Soros, ca de obicei, face atacuri diversioniste intr-un moment in care IMF, prin madame Lagarde, tocmai si-a prezentat marxist-leninistele planuri de realizare a Statelor Unite ale Europei, de fapt o viziune halucinanta de abolire a democratiilor si subordonare a natiunilor unei elite de Supervizori Financiari alesi de naiba stie cine:
    http://www.imf.org/external/np/speeches/2012/060812a.htm
    Este din ce in ce mai evident ca in spatele IMF se afla o grupare de psihopati.