Politică

Mesaj pentru occident: Rusia si China si-au unit armatele

China si Rusia au demarat duminica primele lor manevre militare navale comune, in apropierea coastelor chineze, a anuntat presa oficiala, pe fondul tensiunilor dintre Beijing si vecinii sai asiatici din cauza revendicarilor teritoriale chineze.

Aceste manevre, care vor dura sase zile, se desfasoara in Marea Galbena, in largul coastelor estice ale Chinei, a precizat China News Service.

Aceste exercitii sunt primele realizate in comun de Fortele navale ale celor doua tari, a precizat aceasta. China Noua, o alta agentie oficiala, a adaugat ca exercitiile au loc in largul orasului Qingdao, din provincia Shandong.

Beijingul a anuntat la inceputul lui martie accelerarea modernizarii armatei sale – cea mai mare din lume in termen de efective – si o crestere de 11,2 la suta a bugetului pentru aparare in 2012. China vrea astfel sa reduca diferenta fata de Washington.

Ambitiile teritoriale ale Chinei ii ingrijoreaza pe vecinii sai si Statele Unite. Beijingul revendica suveranitatea mai multor insule din Marea Chinei meridionale si orientale, in fata Japoniei, Filipinelor si Vietnamului.

Manevrele militare din aceasta saptamana includ exercitii de aparare aeriana, de tactici antisubmarin si de operatiuni de cautare si salvare, potrivit agentiei China Noua. La aceste manevre participa 16 nave si doua submarine chineze, alaturi de patru nave de razboi ruse.

Sursa: Mediafax

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Dacă și chinezii duc lipsă de Anschluss… emigrez pe Venus!:)) Oricum, e plăcut gândul că americanii nu mai sunt jupânii Terrei… foarte plăcut!;)