Analize și opinii

Romanii dau cam tot ce castiga pe consum si pe taxe

71 de lei din 100 cheltuiţi merg către consum, iar 15 către plata de taxe şi contribuţii.

Românii cheltuiesc cam 90% din ce câştigă, iar aproape toţi banii merg spre consum şi spre plata taxelor, după cum reiese din ultimele date publicate de Institutul Naţional pentru Statistică (INS). Astfel, potrivit statisticii, în ultimul trimestru al anului trecut, veniturile medii lunare ale unei gospodării au fost de 2.319 lei. Cheltuielile au fost, la rândul lor, de 2.081 de lei, adică 89,8% din veniturile totale. Nu mai puţin de 71,5% din aceste cheltuieli s-au dus pe consum şi 15,6% pentru plata impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor şi taxelor. Cheltuielile pentru investiţii reprezintă doar 1,8% din total.

În ceea ce priveşte cheltuielile pentru consum, cea mai mare parte (40%) sunt destinate produselor alimentare şi băuturilor nealcoolice.

Urmează cheltuielile de întreţinere, la capitolul “locuinţă, apă, electricitate, gaze şi alţi combustibili” mergând 16,4% din cheltuielile de consuum. Urmează îmbrăcămintea şi încălţămintea (7,4%), alcoolul şi tutunul (6,9%), cheltuielile de transport (5,5%) şi cele legate de dotarea şi întreţinerea locuinţei (4,7%). Cheltuielile pentru sănătate (3,9% din total) şi cele pentru educaţie (0,9%) sunt printre cele mai scăzute, INS punând nivelurile mici pe seama faptului că “satisfacerea acestor nevoi se realizează în cea mai mare parte prin servicii publice de care membrii gospodăriilor beneficiază în cadrul sistemului asigurărilor sociale sau gratuit”.

Mihai Nicut
sursa: cotidianul.ro

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu