Analize și opinii

Dan Pavel: “Tind să cred că Vestul va colapsa sub greutatea propriei sale ipocrizii.”

Sovietul Franței a decis arestarea lui Durov fără a face precizări, altele decât că dosarul este legat de activitatea Telegram. Patronul Telegram a deranjat atât conducerea SUA, cât și Sovietul Suprem European deoarece a refuzat în repetate rânduri să adopte măsuri de cenzură și monitorizare ilegală a utilizatorilor. Acest element retrograd, cu caracter îndărătnic, a refuzat să transforme platforma lui într-un alt sifon securistic, la fel ca celelalte rețele. A tolerat mișelește toate articolele care prezentau și alte perspective asupra pandemiei, războiului, ecologiei și democrației europene, sprijinind astfel mișcările extremiste, adiacent-fasciste, alcătuite din tot felul de sărmani care nu se pot adapta la jaf și sărăcie. Vreau să-mi exprim încă o dată nețărmurita prețuire pentru luminații noștri conducători europeni. Eu de-asta mi-am dorit în UE, ca să mă bage în război economic cu Rusia și să mă apere de pericole mult mai mari cum ar fi glumele misogine, discuțiile dintre Musk și Trump, studiile publicate în PubMed, satira, memăria de pe rețele și chestii de-astea. Salut entuziasmat eforturile neprecupețite ale liderilor noștri de a ne proteja de toate părerile neconforme cu normele ideologice și de elementele uneltitoare ce atentează la placiditatea bovină a cetățenilor de bună credință.
Așteptăm cu sufletul la gură brigada de trompete ale Comitetului Central care să ne mai explice încă o dată cum Zuckerberg poate cenzura pentru că are dreptul să facă ce vrea cu platforma lui privată, dar Pavel Durov nu are dreptul să facă ce vrea el cu platforma lui privată. Aș dori să aplaud monopolizarea și consolidarea internetului în mâna serviciilor. Traficul de pornografie infantilă, încurajarea narcisismului, a psihozelor în masă și manipularea electorală care se face prin Facebook și Instagram nu reprezintă un pericol pentru UE. Pericolul real erau ăia care distribuiau pe Telegram știri cenzurate despre care până și Zuckerberg a recunoscut că erau adevărate. Aș vrea să-i asigur pe toți comisarii noștri politici că vom lupta cu îndârjire alături de ei pentru a clădi viitorul glorios, pentru a apăra idealurile de trepanare a populației și a ridica societatea pe cele mai înalte culmi ale decerebrării. Vom lupta până la eradicarea totală a oricărei meme cu Kamala Harris și al oricărui comentariu despre cromozomi sau ce organe bănuim noi că ar avea femeie. Ura! Ura! Ura!!!
Tind să cred că Vestul va colapsa sub greutatea propriei sale ipocrizii.
Autor: Dan Pavel

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu