În noul mileniu Europa a trecut în marșalier, adică se dă cu capul de pereți fără să se uite dacă nu-i o ușă pe care să o deschidă și să treacă mai departe fără să se lovească.
Încercarea de asasinare a primului ministru slovac, Robert Fico este pentru Europa un coșmar pe care îl credeam deja închis în arhiva istoriei nu foarte glorioase a continentului nostru. Ne batem între noi ca chiorii (sic) dar nu ne omorâm șefii aleși.
Nu ne plac cotoroanțele de la Bruxelles sau Berlin (van der Leyen sau Strack-Zimmermann) nici străvestitutul care a făcut din orașul luminilor, haosul de paradă al lipsei de rușine, dar tot nu ne trece prin cap să le găurim pe ale lor.
În schimb, Kiev-ul și partizanii noii democrații peste cimitirele dușmanilor, practică asasinatul politic așa cum noi de spălăm pe dinți înainte de a ne culca.
În istoria românilor asta au făcut legionarii și mai apoi serviciile bolșevice care aveau ca șefi (culmea ironiei) khazarii trimiși de Stalin să ne dreseze. Mulți o țin minte pe Ana Pauker ca fiind muma pădurii dar uită că ministrul de interne al sinistrei perioade a fost Theohari Georgescu. Deci Zelinski nu-i primul și, din nefericire, nici ultimul.
Sângele de ucigaș nu are de a face cu etnia ci cu incapacitatea de a fi om. Nu toți cei născuți ajung să aibă un suflet. Și din disperare încep să urască și să se reconstruaiscă ca fiare. Greu de deosebit de bieții oameni care mai au o umbră de milă, credință și bun simț.
Prin asasinarea lui Fico (deocamdată eșuată) istoria europeană face un serios pas înapoi.
Tot așa cum prin încercarea de a arunca lumea în aer cu cățel cu purcel (nu avem voie să lăsăm Moscova să câștige!!!) șefii de peste ocean sunt primul imperiu care preferă să își omoare supușii și să moară odată cu ei decât să îi elibereze. Războiul împotriva sclaviei din 1864-66 nu s-a terminat și din nefericire președinții (câți încă?) precum Abraham Lincoln mai sunt încă pe lista celor care trebuie eliminați. Politica morții nu-i politică dar o aplicăm plini de avânt.
Noi ne ocupăm aici în vest să îl criticăm sau să îl adulăm pe Vladimir Vladimirovici iar alții rup pisica-n două.
Noi vrem democrație cu prețul sângelui altora, Volodea este ales de poporul lui care s-a pus în spatelel lui „ca un singur om”.
Să vă spun un lucru:
Ne plac sau nu rușii dar ei au arătat că au caracter, curaj, țin la ideile și lucrurile în care cred. Ei vor familie, Dumnezeu și patrie, cuvinte care la noi în Europa au ajuns de rușine.
Ce a reușit Europa după doi ani război prin corespondență cu rușii? Să ajungă târfa de consum a yankeilor și să nu mai aibă prieteni nicăieri în lume. Acum ne mai și împușcăm unii pe alții crezând că moartea din vecini ne rezolvă nouă lipsa de minte proprietate personală.
Halal afacere!!!
Autor: Dan Stoica
Adauga comentariu