Cu această ocazie, a răstălmăcirii comunicatului inițial și al păstrării în funcție a unui individ complet inadecvat – ca să mă exprim eufemistic – am trăit și sfârșitul iluziei. Pe lângă un Stat Paralel care conduce de facto Romania, vedem că începe să se ițească o “biserică paralelă”, care se arată mai puternică chiar decât Sfântul Sinod. Organizație care își apără cu dinții interfața (strâmbă) dintre BOR (așa cum este perceput public purtătorul de cuvânt al Patriarhiei) și societate.
Trinitas era deja captiv al acestor forțe ecumeniste centrifuge; acum vedem că poate da peste cap și impune un personaj ridicol, cu un discurs prolix, căutat și agresiv, dar care lovește exact în ierarhii ortodocși integraliști (nu pot spune conservatori, întrucât limbajul politic ar fi impropriu, iar sintagma ortodox conservator este pleonastică) și are opinii politice conforme cu Sistemul.
Câinele patriarhului, după cum l-a încondeiat IPS Calinic al Sucevei, și haita aferentă, din care face parte inclusiv beizadeaua bolșevică de Primăverii, infatigabilul globalist Vladimir Tismăneanu, pe lângă Martorii lui Petrov, chiar fac politică. Inclusiv în Biserică, acolo unde folosesc pârghii de împingere a BOR în orbita occidentală (modificarea pascaliei), sub pretextul abracadabrant că altfel, vezi doamne, ortodoxia românească ar cădea sub influența Kremlinului. Cum? Nimeni nu ne spune. Însuși faptul că suntem ortodocși ne împinge spre acest destin implacabil.
De altfel, pentru acești occidentalolatri, toți ierarhii, preoții și mirenii care nu se conformează politic progresismului și vor să păstreze neîntinată Predania, cei care au o poziție net antiecumenistă, sunt “putiniști”. Au folosit acest poanson propagandistic și în plandemie, deși Rusia a intrat în paradigma “covid”, inclusiv prin vaccinare. Nu contează, o minciună repetată de un milion de ori, vorba lui Goebbels, devine adevăr.
Dar nu devine, niciodată, Adevărul.
Să reamintim faptul că, în anii dictaturii bio-medicale “covid”, Bănescu devenise un soi de agent de vânzări al unui vaccin care a distrus vieți, folosind ca tribună postul tv al Patriarhiei. De altfel, toată pletora intelectuală globalistă ori a tăcut, ori a sprijinit măsurile liberticide, anticonstituționale, inclusiv închiderea bisericilor, luate de Cezarul vremelnic.
Este simptomatic faptul că la acest ultim Sinod a fost blamat FĂRĂ ABSOLUT NICIUN MOTIV CLAR IPS Teodosie, un ierarh rugător, curajos, care a luptat ani de zile pentru dreptul creștinilor de a fi în biserici și a se împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului, un ierarh carismatic și intempestiv, iar nu cu foarte mulți ani în urmă, un alt ierarh care a sodomizat tineri – vorbim de Corneliu Onilă – protejat de organele de cercetare, nu numai că nu a fost caterisit, cum era normal, dar nu i s-a dat nicio mustrare în Sinod. S-a retras (probele circulă și astăzi pe internet), este și acum un ierarh al BOR, care se bucură de toate privilegiile funcției, cazat într-o vilă de protocol a unei mănăstiri.
La acest ultim Sinod, ierarhii ecumeniști, care participă la slujbe comune și vorbesc, folosind pluralul, de “biserici apostolice”, sau alții care cultivă filiere homosexuale în proximitate, cazuri flagrante, nu au fost atinși nici măcar cu un ghiocel. Nu, “pericolul” în BOR este vlădica Teodosie, cel prețuit nu doar în arhiepiscopia Tomisului, ci în toată țara. Despre care știm de la Digi 24 că face excese. E adevărat, slujește mereu, face des privegheri și masluri.
Despre simbioza dintre Vasile Bănescu și presa globalistă înțesată de acoperiți am tot vorbit în ultimul timp. Practic, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei folosește în războaiele “sfinte” pe care le duce împotriva unor ierarhi sau a “extremismului politic” cele mai anticlericale goarne mediatice. Mulți dintre activiștii de presă lovind direct în Biserică și Patriarh de mulți ani, inclusiv în scurtul interval dintre comunicatele de presă în care Bănescu era trecut pe linie moartă prin decizia Sinodului și revenirea rapidă în funcție.
Cazul cel mai flagrant și recent este al Ramonei Ursu, cea care cerea redacției scandaluri despre popi când lucra la Adevărul, și al colegei Carmen Dumitrescu, ambele comentând disprețuitor asupra Sfântului Sinod.
Ramona Ursu: „Nicio așteptare bună nu aveam de la Sinodul BOR. Zero. E o formă fără fond acolo. Cei mai mulți dintre ei seamănă leit cu Teodosie. Slab pregătiți, avizi de putere. Îi interesează strict confortul lor, nimic altceva. Nu dau doi bani pe credincioși, pe îndrumarea lor corectă, moral și creștinește vorbind, nu-i interesează să țină pasul cu lumea în care trăim (sic!)” Evident, “să țină pasul cu lumea” înseamnă să fie acceptabili pentru progresiști.
Carmen Dumitrescu: „Eu până acum am auzit de Sfântul Sinod din cărți. Nu credeam că pe bune că există o instanță unde popii se judecă între ei, deși n-au studii juridice”.
Ei bine, cele două prestatoare de servicii jurnalistice au dat drumul de curând unui site de presă în care a fost “executat” Pr. Prof. Mindea, o somitate mondială în neurochirurgie, al cărui păcat capital este apropierea de IPS Teodosie. De fapt, cum am mai arătat, lovitura a fost cu manta la Arhiepiscop, exact înaintea Sinodului.
Despre acest site de prestări servicii de presă, Vasile Bănescu afirma entuziasmat: „Pe 1 februarie a apărut – în peisajul nostru mediatic invadat de agresivitate, vulgaritate, manipulare și torente de fleacuri parazitare – un site gândit și fondat de jurnaliști onești, credibili și profesioniști”
Patriarhul Daniel, prin susținerea necondiționată pe care o dă purtătorului său de cuvânt – care a avut nesimțirea să terfelească inclusiv ierarhi vechi ai Bisericii, membri ai Sfântului Sinod, caz unic în lume, cred – nu face decât să arate ori că este presat de forțe exterioare Bisericii, ori că opiniile lui Vasile Bănescu sunt și ale Preafericirii Sale.
Tertium non datur.
Autor: Iulian Capsali
Adauga comentariu