Țările post-comuniste, inclusiv România, au nevoie de America pentru a nu cădea pe termen lung în servitudinea unei Germanii din ce în ce mai puternice.
Prietenia germano-rusă din ultimele trei decenii, refacerea unui Heartland autonom și potențial ostil marii puteri maritime America, era riscantă pentru țările est-europene, y compris România, din punct de vedere geostrategic.
Dar dincolo de interesele minore ale coloniilor post-comuniste est-europene, Heartlandul germano-rus ridica mai ales mari semne de întrebare principalei forțe mondiale a momentului.
Un imperiu de uscat de la Canalul Mînecii pînă în străfundurile Asiei, împletirea dintre tehnologia și capitalul european occidental și resursele imense ale Rusiei, era clar în contra politicii geostrategice a Americii.
Acțiunile ofensive ale Americii de după căderea Zidului Berlinului trebuie interpretate în această cheie, de continuare a proiecției puterii sale în Europa.
Extinderea alianțelor militare pînă în buza Rusiei, provocările de tip Primăvara ucrainiană, culminînd cu distrugerea conductelor de gaz care reprezentau coloana vertebrală a uniunii germano-ruse. Toate mișcări de șah geostrategic pentru a pune capăt prieteniei ruso-germane, de consolidare a Heartlandului de uscat.
În America sînt două școli de gîndire. Una expansionist-imperialistă. Alta non-intervenționistă, de retragere în cochilia proprie. Prima este apanajul sistemului Deep State-ului militar și a majorității democraților. Cealaltă s-a coagulat în jurul taberei Trump din facțiunea republicană.
În America, tensiunea expansiune – izolaționism nu este nouă. În anii 30, înainte de intrarea în Al Doilea Război Mondial, era la fel de prezentă și de echilibrată în societatea americană. A fost nevoie de un șoc precum Pearl Harbour pentru a rupe blocajul.
În zilele noastre, revenirea lui Trump la putere ar însemna victoria taberei izolaționiste americane. Retragerea în cochilie. America înainte de toate. Europa să-și rezolve problemele sale, proprii. În traducere: mînă liberă Germaniei să proiecteze putere cum o taie capul.
Pe termen lung, asta ar însemna refacerea Heartlandului, în jurul prieteniei germano-ruse.
Chiar dacă sîntem tentați să fim cu sufletul alături de Trump în încercarea acestuia de a pune capăt exceselor Deep State-ului american, trebuie să gîndim limpede și să ne întrebăm. Ce vrem în statele post-comuniste din Europa: o hegemonie germană sau una americană?
O întrebare la care și polonezii, și românii au un răspuns instinctiv: mai bine americanii, decît nemții. Că sînt mai departe. Că extrag mai puține resurse. Și mai ales că au mai mare nevoie de noi, țările est-europene, în balansarea echilibrului de forțe cu Germania. Deci iată un hegemon care e dispus să ofere condiții (ceva) mai bune în relația dintre metropolă și colonie, dintre centru și periferie. Băsescu avea dreptate în această privință, cu licuriciul de peste ocean.
În momentul de față, Putin este cel mai bun prieten al României, cu atacul său asupra Ucrainei.
Rusia nu va putea să atace țările NATO, dar va reprezenta un bau-bau convenabil. Un pretext nemaipomenit pentru a îndeplini în continuare obiectivele NATO, așa cum au fost ele exprimate plastic în anii ’50 de Lordul Ismay, primul secretar general NATO: to keep the Americans in Europe, the Russians out and the Germans down.
În plus, războiul din Ucraina rezolvă una din marile probleme geostrategice ale României. Slăbește semnificativ Ucraina, care altminteri ar fi fost un vecin incomod, puternic și arogant, în coasta noastră. Cu cît avansează Rusia spre Kiev și cu cît Ucraina e mai încolțită, cu atît Polonia și România beneficiază de pe urma acestei reechilibrări de forțe armate.
Dar de departe cel mai important cîștig pentru România al războiului din Ucraina este că ajută țara noastră să fie reconsiderată geostrategic. Să facă trecerea de la o colonie ignorată, uitată într-un colț insignifiant al lumii, bună doar de muls, într-un partener secund aflat în apropierea unei zone de conflict importante.
Crește importanța României. Crește nevoia Americii pentru țările post-comuniste.
Dă cîștig de cauză semnalelor de alarmă anti-rusești trase de Polonia și de România în ultimii 20 de ani, semnale inițial ignorate în mod superior în cadrul NATO.
Scade puterea Germaniei, și economic, și geostrategic – de capacitate de proiecție a forței sale în hinterlandul est-european.
Crește probabilitatea unei negocieri mai avantajoase între o țară mică și o putere geostrategică mare, de pe urma căreia poate avem de cîștigat un mare premiu istoric: unirea cu Republica Moldova, revenirea Basarabiei la trupul țării după o sută de ani de rapt.
Drept urmare, îmi e drag Trump, îmi repugnă democrații. Dar din punct de vedere al intereselor românești, e posibil ca școala de gîndire hawk a democraților expansioniști să ne fie de mai mare ajutor decît școala de gîndire dove, tranzacțională a trumpiștilor izolaționiști.
Însă la fel precum Biden a continuat unele din politice internaționale ale lui Trump, indiferent de criticile aduse în campania electorală, e la fel de posibil ca și Trump una să zică în campanie, alta să facă după ce e ales președinte. Să aibă o relație ceva mai puțin ostilă cu Deep State-ul american, să colaboreze cu acesta și să continue politica hawk anti-germană pornită deja de ceva timp de statul american.
În concluzie, nu uitați. Războiul din Ucraina ne este de folos. Putin este cel mai bun prieten al României în momentul de față. Iar în geopolitică, lucrurile nu sînt chiar așa cum par a fi la prima vedere.
Ghinion.
Autor: Mirel Palada
Adauga comentariu