Analize și opinii

Dan Diaconu: Altfel despre Revoluție

Azi e 21 decembrie, o zi care pentru mine a fost crucială. 1989, un an care a schimbat fața lumii. Ce evenimente, ce perioade! Se obișnuiește să vorbim într-un anume fel, să ne exprimăm recunoștința sau să ne arătăm ura față de cei care au fost sortiți să rămână ca „negativii istoriei”. Nu, azi nu voi face nimic din toate acestea pentru că sunt prea detașat și prea cu informațiile proaspete. Eu – la fel ca mulți din generația mea – știu bine ce-a fost atunci. De aceea niciuna dintre cele două raportări la evenimentele de atunci nu ne sunt propice. La cât de radicală a fost schimbarea vieții noastre, prefer să vorbesc despre Revoluție raportându-mă la prezent.
Observ o temă predilectă a propagandei oficiale: aceea a diabolizării regimului de dinainte de 1989. O să vă spun clar: Ceaușescu mi-a mâncat aproape douăzeci de ani din viață. De aceea, după douăzeci de ani de la Revoluție eu m-am împăcat cu Ceaușescu. Nu în sensul în care aș fi trecut la o adorare a sa, ci în sensul în care i-am înțeles politica, erorile și disperarea cu care a încercat să-și repare greșelile. Am înțeles de ce am suferit și, mai mult, am înțeles de ce vor suferi cei de după mine. În timp ce Ceaușescu s-a trezit din halucinațiile cântecului de sirenă al stăpânilor lumii, căutând apoi cu disperare să-și repare erorile pentru câștigarea independenței, cei de-acum merg din dezastru în dezastru și mai mare, cu o inconștiență demnă de mințile lor seci.

Însă persistă întrebarea: de ce a atât de disperată propaganda să le demonstreze oamenilor că atunci era rău? De fapt știrea este alta: oamenii încep să conștientizeze că acum nu e bine! Nu e bine deloc: mai bine spus, e un dezastru! Iată de ce propaganda e disperată să demonstreze că atunci era mult mai rău. Oamenii ca mine știu bine cum era atunci, dar, la fel de bine, știu cum e acum. Și pot înțelege că de pe poziția financiară de atunci se putea face ceva în cazul existenței unui pact național, în timp ce de pe poziția de acum e infinit mai greu să se facă ceva. Oamenii ca mine văd dezastrul, au devenit imuni la cântecul hârșiit al propagandei și știu în ce fundătură ne aflăm. De aceea mulți încep să înțeleagă elementele pozitive ale regimului de dinainte de Revoluția din 1989. Diferența dintre atunci și acum este una esențială: în timp ce atunci aveam speranță și aveam motive serioase pentru speranțele noastre, acum speranța e moartă, iar singura soluție rămâne aceea a unui previzibil dezastru la nivel planetar.

Disperarea propagandei de acum e similară celei de dinainte de Revoluție. Narativul societății actuale e căzut, la fel ca și fundamentele sistemului de atunci. Sistemul economic de acum e la fel de picat ca și cel de atunci. Datele false raportate pe vremuri sunt nimic față de falsurile cu care se iese acum la lumină. Privind în oglindă veți putea vedea exact că sistemul se află în același impas.

Am citit cartea de memorii a lui Iulian Vlad și am rămas teribil de surprins de golul informațional în care acest om a trăit toată viața. E totuși imposibil de înțeles cum un individ care trăiește în inima informațiilor nu a înțeles până la moarte ceea ce i s-a întâmplat. V-o spun cât se poate de sincer: ori a fost extrem de ticălos în declarațiile sale, ori a fost extrem de incompetent. Același gol informațional îl văd acum la nivelul sistemelor de informații de azi. Mă rog, atât cât pot pătrunde și eu. Ceea ce observ însă este că, în ciuda cantității imense de informații strânse, serviciile secrete trăiesc într-un teribil gol informațional. La fel ca „Securitățile” comuniste de dinainte de 1989, actualele servicii ale sistemului Occidentului Colectiv merg pe „fabricarea de dosare” care să corespundă unui anume narativ. De aceea fenomenul dizidenței este atât de mare și tot de aceea opoziția față de sistem a atins cote considerate inacceptabile. De aceea lumea ține mai degrabă cu Rusia și cu rebelii Hamas. Și tot de aceea, tragismul celor care și-au pierdut copiii sau rudele apropiate în timpul Revoluției din 1989 este indescriptibil. Cum să te simți atunci când constați că ți-ai pierdut pe cineva drag pentru un nimic?

Starea de fapt de acum este una de pre-revoluție. Dezlănțuirea pe care-o vedem acum din partea propagandei este semnul slăbiciunii absolute a sistemului. Indiferent câți bani se bagă în propagandă, eficiența sa e mai redusă decât cea a Cântării României. E drept, există forme mai perverse, precum platformele de streaming sau rețelele sociale. Dar, cu toate acestea, sistemul scârțâie din toate încheieturile sale. Filmele de-acum sunt asemeni filmelor nord-coreene din perioada pre 1989. Chiar și bancurile care circulă au ajuns similare celor care erau date în programul de Revelion. Doar sexualizarea e infinit mai mare.

Astfel, întrebarea pe care mi-o pun în aceste momente e una cât se poate de umană: „Ce să sărbătorim sărbătorim? Revoluția care a fost sau cea care o să vină?”.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu