Analize și opinii

Adrian Suciu: “Mi-e silă de intelectualii nației! Și mi-e silă de mine însumi pentru că, multă vreme, m-am lăsat și eu prostit!”

De treizeci de ani, așa-numita intelectualitate românească nu a produs nimic. Niciun proiect viabil, nicio lumină pentru societate, nicio speranță pentru nimeni. Intelectualul român are un singur vis: să-i pice și lui ceva. Lista intelectualilor care au pupat în dos personaje publice detestabile și au ridicat osanale deșănțate puternicilor zilei ca să aibă și gura lor ce mânca nu este depășită, numeric vorbind, decât de lista intelectualilor care, în toți anii ăștia, și-au schimbat opiniile și convingerile mai des decât și-au schimbat șosetele. Intelectualii români majoritari nu sunt decât a cincea roată la toate căruțele propagandistice înnămolite în marasmul societății românești. Dar tu pari a fi surd, orb și prost.

Ei, care au fost miniștri în toate guvernele, parlamentari în toate majoritățile, demnitari ai tuturor instituțiilor și privilegiați ai tuturor bugetelor, nu au nicio responsabilitate în privința faptului că ești mințit, furat și batjocorit? Ei, care au lins clanțele tuturor puterilor și dosurile tuturor puternicilor zilei, pentru privilegiile și buzunarele lor și niciodată pentru demnitatea ta chiar nu au nimic a face cu mizeria societății în care trăiești? La adresa lor, care, în cârdășie cu tâlharii, manipulatorii și demagogii, au ucis orice conștiință și au exilat orice adevăr, nu ai nicio plângere? Ei au fost consilierii și intimii tuturor ticăloșilor care te-au scuipat în gură și invitați îmbuibați în toate conclavurile trădării din ultimii treizeci de ani. Ei au fost curvele ieftine ale tuturor mafioților care te buzunăresc de treizeci de ani.

La chiolhanurile lor, pe care tu le-ai plătit, nu ai participat niciodată! La discuțiile lor private, în care tu, care achiți nota de plată, ești încadrat la categoria „prostime”, n-ai fost invitat vreodată! Poate că nu știi, dar pe veșnicii intelectuali ai ultimilor treizeci de ani îi plătești tot tu și, dacă ai îndrăzni să fii curios, ai afla că ei costă mult mai mult decât majoritatea politicienilor pe care (cel mai adesea, pe bună dreptate) îi ocărăști și îi iei la rost.

Ei n-au fost niciodată alături de tine. Ei știu că tu nici măcar nu înțelegi că intelectualii au o responsabilitate colosală pentru mizeria morală și spirituală din România. Ei știu că tu îi vei plăti în continuare regește ca să își bată joc de tine și să te înjure pe banii tăi!

Atunci când vei afla adevărul că intelectualii trebuie să fie conștiințe ale națiunii din care fac parte și nu lingăi ai puterilor trecătoare, există o șansă ca și politica să se însănătoșească! Atunci când nu vom mai avea intelectuali cumpărați de putere cu bani publici, sau când aceștia vor fi priviți de popor drept ceea ce sunt, adică mercenari ai propriilor interese, vom avea și o șansă la normalitate.

Ori de cîte ori vei acorda credit unui intelectual legat la vreo căruță propagandistică, indiferent în ce direcție merge căruța aia, ești un prost care își merită soarta! Intelectualul este o conștiință și nu un vasal! Intelectualul este un ferment al (r)evoluției și nu un linge-blide! Intelectualul este un om liber și nu animalul de companie pe bani publici al puternicilor zilei!

Dacă nu deschizi ochii, tu, cetățeanul, reprezentantul prostimii, vei continua să fii amăgit cu vorbe meșteșugite și mărgele colorate. Vei continua să plătești din greu pentru privilegiile despre care nici măcar nu știi ale unor intelectuali care nu dau doi bani pe tine și pe soarta ta. Pentru că ei nu fac altceva, pe banii tăi, decât să se întâlnească în conclavuri ale încântării de sine regizate de păpușarii puterii, conclavuri în care însăși existența ta le pute. Ei, care n-au nicio vocație și niciun scop mai important decât burdihanele lor, se consideră o elită și te disprețuiesc. Pe bună dreptate, de-altminteri. Ei te păcălesc de treizeci de ani și tu mai vrei!

Nu ai cumpărat în toată istoria ta nimicul mai scump decât în ultimii treizeci de ani! Niciodată nu a fost intelectualitatea românească mai stearpă și mai anacronică decât în ultimii treizeci de ani! Niciodată nu fu mai mare golul acesteia și nici mai adâncă prăpastia dintre ea și România!

Mi-e silă de intelectualii nației! Și mi-e silă de mine însumi pentru că, multă vreme, m-am lăsat și eu prostit! Mă consolez cu faptul că am aflat, măcar târziu, că înțelepciunea e în altă parte!

Autor: Adrian Suciu

Despre autor

editor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu