Analize și opinii

Ben Todică: “În România nu există o conștiință a neamului.”

Am fost corectat de mai multe ori la pronunția numelui poporului băștinal aboriginez. Prima oară am fost corectat în România de o doamnă jurnalist, spunându-mi că se pronunță aboriginal și că pluralul e aboriginali. Pentru mine sună comic, pentru că eu nu pot să asociez gramatical cuvântul aboriginal cu criminal. Pot declina un caz actual cu un caz aboriginal, dar nicidecum să-l numesc pe nativ altcumva de cum am auzit când am pășit pe continentul lor fiind menționat în comunitățile de români ca aboriginez și plural aboriginezii sau borigenii nu aboriginalii. Nu critic și nu pretind că am dreptate, însă am descoperit aici că un capitalist nu este interesat de semnele mele de punctuație și de gramatică sau de aborigenul care cântă de peste 50 de mii de ani în deșert, dacă nu are câștig diferit de cel de care profită paznicii politicii noastre corecte din țară. Capitalistul este interesat de ideea ta, dacă o acțiune anume e profitabilă, adică să câștigi din ea. Acesta poate fi motivul pentru care ei merg ănainte iar noi ănapoi. Încă odată: Eu nu țin parte nimănui.

Cred că în loc să vă preocupe corectitudinea vorbirii românilor, ascultati-i. De ce nu apăsați pedala și străinilor să pronunțe corect măcar numele președinților, al țării și capitalelor. Pe ei nu-i trimiteți la colț? Ei? Scuza voastră e că sunt străini și au bani. Își pot permite. Uite că și eu sunt și una și alta și atunci îmi permit să-i numesc așa cum am auzit de 40 de ani de când am călcat printre ei. Nici măcar englezii nu le pronunță numele corect, și de fapt ei nu pronunță corect nimic și o fac pe față. Toți vorbim latina, însă ei o fac pe „invers” ca să fie deosebiți: scriu „mere” dar pronunță „prune”, râdeam noi la școala refugiaților, toți conduc pe partea dreapta, numai ei pe stânga. Așa le place lor: prin dos. La primul punct sau virgulă greșită, românul abandonează mesajul. Așa a fost el antrenat și intimidat de stăpâni ca să rămână „pe loc, să răsară busuioc!”.

În diaspora română toți continuăm să rămânem ancorați în cultura, limba și tradițiile noastre – instinctual. Aici nu mai sunt academici, paznici plătiți care să ne controleze cum îi aveți voi cei de acasă, din țară și atunci noi trăim instinctual. Sunt de mii de ani cuiburi de români pe suprafața pământului care și-au păstrat limba originală atunci când au fost izolați de istorie și au continuat-o instinctual. Pe ei nu-i cenzurăm și nu-i controlăm pentru că ei, săracii nu mai știu de existența țării-mamă originale. Fiecare orânduire își croiește limba și cuvântul în funcție de programele lor de control. Voi condiționați națiunea prin limbă. Îi sancționăm punitiv, nu îi batem sau pedepsim etc. Limba o injectați mereu cu algoritme literare ca să opriți portițele spre înălțare, spre divinul univers. Îi dați încontinuu cu ciocanul pe troaca fascistă a înrobirii omului. De ce credeți că tineretul se leapădă tot mai mult de limba voastră și se ascund printre străini? Pentru că îi luați în râs la fiecare punct și virgulă în loc să-i ascultați până la capăt.

În România nu există o conștiință a neamului. Unii dintre diplomații români distrug intenționat punțile construite de la revoluție încoace de comunitățile românilor din diaspora. Ei au impresia că vin în diaspora să „călărească ponei”. Eu îi numesc batjocoritori de țară. S-a organizat cu vreo zece, cin’șpe’ ani în urmă o întâlnire cu un delegat domn ministru din România, organizată de consulatul român de aici. Pregătindu-mă să încep un interviu, l-am rugat, dacă vrea, să spună câteva cuvinte de încurajare pentru postul nostru de radio românesc și imediat i-a sărit țandăra, motivând că el nu a venit din România pentru asta, apoi s-a ridicat și a plecat.

M-am dus după el pe coridor și mi-am cerut scuze acestui berbec, supra-orgolios și sclifosit, cu 20 de ani mai tânăr decât mine care habar nu avea ce înseamnă să fii român și să-ți serveșți voluntar neamul, cum o făceam eu de o viață. Pentru credința că suntem o familie, un neam, noi le creăm platforme de promovare și ei nu sunt capabili să dăruiască comunității un cuvânt de încurajare. Halal politicieni, care ne servesc azi! Poate că nu toți or fi așa, însă acest fel de experiențe te trezesc la o realitate tristă. Eu dacă nimeresc într-un sat de români din China, de la poalele Uralilor din Rusia sau din Franța, Polonia etc., nu mă apuc să-i amendez, să le dau lecții de pronunție sau gramatică. Din contră, îi îmbrățișez și binecuvântez pentru dârzenia lor în dăinuire, pentru mândria identității și a credinței părinților lor și le urez eternitate.

Când pregăteam cartea „În două Lumi” i-am trimis o copie unui profesor universitar, decan al unei facultăți renumite ca să-mi scrie un cuvânt înainte. Mi-a reproșat că nu e scrisă cum trebuie și că trebuie corectată Chiar mi-a trimis într-un plic prima pagină a cărții corectată. Nu am văzut mare schimbare în ideile din pagină așa că am renunțat la dânsul care voia să mă șlefuiască într-o fațadă academică și am scris eu o scrisoare de mulțumire adresată tuturor celor care m-au ajutat să public cartea ca introducere. Desigur că domnul decan are dreptate că eu nu scriu precum domnia să, însă cartea e experiența unui tânăr care a fugit din țară la vârsta de 26 de ani și după 30 de ani de trecut prin 18 țări cu 5 dolari în buzunar a hotărât să-și împărtășească experiența. Nu să dea lecții de limba română. Dânsul vorbea perfect românește, însă cu un accent de rus. Așa am mirosit eu, crescut într-un șantier minier de exploatare a uraniului în care munceau zece mii de locuitori adunați din toată țară, de toate naționalitățile, plus pușcăriași și securiști.

Am crescut de mic între ei învățând să deosebesc fiecare nuanță de accent de prost, educat, neamț, ungur, rus, jugoslav, brașovean, oltean, bănățean, regățean, ardelean, maramureșean, turc, moldovean, bucureștean, hoți, agenți comunișți etc. Și când i-am spus-o, s-a eschivat afirmând că e pur român. O fi. Nu exclud, însă eu care am crescut în cinematograful românesc, nu am întâlnit un asemenea accent de român perfect precum cel cultivat în unele academii. Mai mult decât atât, am avut mulți colegi de clasă din zona lui cu care mâncam prânzul și luam regulat bătaie de la părinți pentru năzbâtii. Sufletele vibrau prin dialectul părinților lor.

Am iubit și iubesc la maximum această localitate în care am crescut, Ciudanovița. Cu școli și profesori de cel mai înalt nivel de pregătire profesional din țară. Desigur, la început, recrutați de Moscova. Că a lor era mână, iar educația culturală adusă de ruși în casa noastră de cultură: dans, teatru și cinema nu ajungea la urechile bucureștenilor decât foarte târziu. Am cunoscut-o și pe doamna care îl însoțea în Australia. O stîncă! Oare când se relaxează lumea asta? Păcat. Pentru că eu eram și sunt un izvor de dor și dragoste pentru ai mei. Și e adevărat: cu cât învăț mai mult, tot mai puțin pricep. Cu cât dai la o parte opreliști, e tot mai întuneric. Și asta mă convinge să spun că această plasă a fost aruncată peste noi, nu de la inventarea internetului ci din momentul în care am ieșit din peșteră și am învățat să prindem pește. Poate de aici și intervenția și învățămintele lui Iisus cu pescarii de oameni. Dumnezeu e mult mai mult decât ne dau specialiștii. E mai profund și îl primești la prima mână. De la părinți și suferinzi.

Aboriginezii rămân pentru mine un popor curat care dăinuie în prezent de peste șaizeci de mii de ani și vor conținua și după pleoștirea noastră, (ca nuca-n perete) că asta facem: O căutăm cu lumânarea de mici. E ruptă din Soare, zic bătrânii.

Colonelul american Mc Gregor într-un interviu cu Gerald Celente a încheiat zicând: Doamne binecuvântează America! la care Gerald a replicat: Ce fel de Dumnezeu poate binecuvânta și ierta o țară care omoară continuu de la înfiintare și până azi în războaiele sale? Ce fel de credincioși sunt americanii care organizează și promovează războaie continuu? Iar în media, nu există nimeni care să promoveze pacea. „Războiul din Ucraina va lua sfârșitpentru că au pierdut, însă vestul continuă în ciuda tuturor rezultatelor să alimenteze războiul” continuă Mc Gregor. „America are 903 baze militare în jurul pământului și continuă să mai construiască încă patru în Filipine și câteva în Taiwan, în speranța că va fi reales Biden pentru încă un termen” declara și judecătorul Napolitano. Războiul a escaladat și nimeni nu se îngrijorează că a fost distrus rostul vieții. Noi nu știm nimic despre planetă, dar vrem s-o salvăm!” tot pentru Celente

De omul însemnat să te fereșți, strigau babele, dar am ignorat și l-am lăsat pe Gorbaciov să-și facă mendrele distrugând munca multor generații de sacrificați. Suntem condiționați cu ușurință să nu credem în alte științe. În America orice crimă este acceptată și orice criminal este sprijinit. De când cu spărgătorii de seifuri care au inventat aparatul de tăiat oxiacetilenic în spatele tuturor proiectelor de înălțare a bunăstării se ascunde adevăratul plan diavolesc care convinge investitorul. Cu fiecare explozie de glonț îi auzi strigând: „God bless, America!”, apoi îi mai auzi și pe ăstălalți (ruși) care își felicită soldații că mor pentru țară prădând, apoi se întorc de pe unde extermină și pârjolesc ca țicniții și când realizează adevărul, se sinucid.

Specia umană nu vrea să accepte că natura nu funcționează, așa că la un moment dat, harmonica morții produse îi va învălui. Babele strigă de mii de ani: feriți-vă de omul însemnat și ei ignorând acest lucru, președinte l-au pus pe buhai strigând: „Noi suntem oameni de știință, atei, știm tot. O să salvăm planeta de bășinile vacii.” Americanii au pus capăt conductei de gaz în Europa. Rușii nu ar trebui să răspundă la sabotajul vestului. Să-i lase să se zgârâie și să se prăbușească singuri. Că asta face șarpele, se zbate până după ce apune soarele.

Lumea e condusă de o gașcă de golani „de pe „corso”, cum ne plăcea s-o numim pe vremuri în Timișoara care, ascunși prin subterane supersecrete și întunecate, stau, râd și strigă: „băgați-vă-n buze, mă!” Beau, joacă zdravăn cărți, batjocoresc umanitatea, își promovează aleșii prin guverne în funcții de decizii care lipsiți de cultură generală și imaturi mintali, lipsiți de respect față de creație și natură execută ordinele primite. Nu știu nimic despre planetă, dar doresc să o salveze și conținuă să dirijeze turma înspre pieire. Planeta a devenit o casă de nebuni în care pacienții și-au încredințat roluri și le joacă.

Concluzia e că această planetă trăiește din minciună în minciună, prin minciuna SCAM accelerată. Noi și noi scheme de tras în piept și manevrat resurse. Dar de ce și până unde? Că dacă nimeni nu mai muncește, totul se va opri. Și atunci? Ce vom face? Vom ieși din nou din peșteră, ne spune activistul noii orânduiri globaliste Yuval Harari, în noua lume digitală a noii civilizații tehnocraticodigiartificiale. Vom învața din nou să pășim și să ședem pe noul scăunel. Noi nu suntem obișnuiți, pentru că omul natural e opus schimbării însă vom fi fericiți în noua lume în care cei folosiți vor fi privilegiați față de cei nebăgați în seamă, neglijați. Și toți neglijații care vor fi în majoritate, vor continua lupta și se vor sacrifica pentru a obține o poziție de folosit – sclav, rob. Deștept foc și bine antrenat acest nou „activist comunist”, Yuval. Și mai continuă el să spună că dacă Putin mai aștepta un pic și nu invada Ucraina, putea asista liniștit la prăbușirea imperiului american. De acord, zic eu. Voi globaliștii chiar sunteți deranjați de această formă primitivă, tribală de guvernare și asta aveți în plan. Când voi veți guverna planeta, nu vor mai exista războaie, vom și trăi într-o lume perfectă ca cea din ecranizarea lui Fritz Lang Metropolis – 1927. O lume a viermilor digitali în care privilegiați vor fi cei de mătase, restul se vor mânca între ei. O flegmă neuronală. Nu-i așa, noule domn Karl Marx care ne prezinți scăunelul din vitrină al noului om Îl vinzi și cu banii luați mai faci unul și așa ajungi să faci ce-ți place și mori fericit.

În timp ce noi suntem preocupați de corectitudine în exprimare, ei își promovează planul diabolic al noii orânduiri globale. Suntem mulți în sală și puțini pe scenă, iar buzele prea mici. Pace.

Autor: Ben Todică, Producător Radio tv, Melbourne, Australia

Sursa: art-emis.ro