Singurii care au definit Davos-ul ca o mare putere mondială, similară ca putere Chinei, Rusiei sau SUA, au fost analiștii americani. Spre deosebirile de puterile statale, Davosul este diferit, neavând nici granițe, nici capitală, nici președinte.
Cum a devenit forumul de discuții de la Davos o putere decizională la nivel global și care sunt personajele cheie ale „noii orânduiri mondiale”? Cum a ajuns o mână de oameni să decidă cum are voie omenirea să trăiască?
Poate exista un asemenea scenariu?
Cu doar trei decenii și ceva în urmă, pe vremea lui Ceaușescu, trădarea te putea trimite fix în fața plutonului de execuție. Sentința ar fi fost executată la Jilava. Astăzi, trădarea este menționată cu mândrie în CV-uri, a fi împotriva statului român reprezintă un lucru de invidiat, este sinonim cu progresismul, te transformă în „elită”.
Cum s-a ajuns aici? Din aproape în aproape. Prin abandonarea valorilor naționale și îmbrățișarea așa-ziselor valori liberale. Prin secularizare. Prin acceptarea unor criterii valorice străine și prin valorizarea pozitivă a unor instituții internaționale. Prin confuzie. Prin oportunism.
Pe de o parte, s-a construit o pseudo-elită, pe de altă parte s-a exploatat indulgența și ignoranța populației conduse de această pseudo-elită. Conformismul s-a propagat datorită și mai marii prostii a unor cadre locale, incapabile să își imagineze că astfel de schimbări radicale ar putea exista într-o lume așa-zis democratică. Genul Vasile Dîncu: „nu putem fi la nesfârșit idioții Europei”! Ceea ce nu înseamnă că nu putem fi „idioți utili”.
Cu un deceniu în urmă, Forumul Economic de la Davos, fondat în 1971 și aproape nebăgat în seamă până de curând, mai putea trece drept ceea ce îi spunea numele: un spațiu în care se dezbat idei economice. O agora în care se gândesc scenarii privind dezvoltarea economiei mondiale. Totul se concretiza printr-un raport anual numit «Global Competitiveness Report».
Evident, participarea la acest forum însemna expunere (mai mult sau mai puțin academică) și prestigiu. Nici acum nu este pentru buzunarul oricui! Cei admiși/invitați, își cumpără, an de an, drumul înăuntru și costă tot mai scump accederea de la un nivel periferic la unul mai central.
Totuși, în 1992, Klaus Schwab – un economist cvasi-necunoscut, cu o diplomă suplimentară în inginerie mecanică, probabil cu ajutorul lui Henry Kissinger și a altor conexiuni americane, reușește să adune laolaltă, la Davos, în Elveția, nu mai puțin de 440 de personalități din peste 30 de țări!
Global Leaders for Tomorrow (1993-2003, rebotezat din 2004 Young Global Leaders) avea să aducă în prima linie personaje precum Bill Gates (Microsoft), Jeff Bezos (Amazon), pe cofondatorul eBay Pierre Omidyar, Mark Leonard (director fondator al European Council on Foreign Relations – finanțat Soros), în general persoane aparținând ecosistemului economic.
Foarte curând, însă, acestora încep să li se adauge și politicieni precum Angela Merkel (cancelar german), Nicolas Sarkozy (fost președinte al Franței), Emmanuel Macron (președinte al Franței), Vladimir Putin (președintele Rusiei), Al Gore (vicepreședinte al SUA) Tony Blair (fost premier britanic), Gordon Brown (fost premier britanic), Boris Johnson (fost primar al Londrei și actual prim-ministru), Jose Manuel Barroso (fost șef al Comisiei Europene), Jean-Claude Juncker (fost șef ai Comisiei Europene și fost premier al Luxemburgului), Jose Maria Aznar (fost premier spaniol), Guy Verhofstadt (fost premier belgian), Alexander Stubb (fost premier finlandez), Viktor Orbán (premierul actual al Ungariei), Sebastian Kurz (fost cancelar austriac), Jacinda Ardern (premierul Noii Zeelande), Victor Ponta (fost premier al României), Matteo Renzi (fost premier al Italiei) etc. În total, cca. 1.300 de „cursanți” și de „absolvenți”, legați unii de alții prin fire nevăzute.
Șocant, încă de la bun început, este rolul de marionete pe care toți aceștia îl joacă în fața lui Klaus Schwab! Văzând lista, nu ai putea spune că ar fi vorba despre indivizi tocmai lipsiți de orgoliu, de personalitate, chiar dimpotrivă! Cu toate acestea, ei participă la „cursuri” și bifează diferite obiective, în urma cărora sunt selectați/aleși/scoși în față de acest – să-i zicem – ONG sau rețea ocultă.
De observat că toți au studii în limita decenței, dar fără mari realizări în carieră, de presupus că selecția efectivă să se fi făcut în funcție de disponibilitatea acestor politicieni de a colabora cu Davosul. O flexibilitate precum cea dovedită în timpul pandemiei, când unicul far călăuzitor al tuturor liderilor politici au devenit brusc structurile globale care vor să impună Marea Resetare.
Și mai interesant este că, în mod evident, nici chiar Klaus Schwab nu este vreun deținător al puterii, ci tot o marionetă cu rolul de a reprezenta puterea din spatele Forumului de la Davos. Putem presupune că această putere este cea care dispune sau gestionează și cele peste o mie de companii multinaționale care sprijină Davosul din punct de vedere financiar, dar i se și supun orbește când Davosul ia o decizie precum „resetarea”.
Cum circulă această putere prin „venele” organizației? Sub formă de bani! Dacă aruncăm o scurtă privire la cei din Consiliul de administrație al organizației, vom descoperi nume precum Christine Lagarde (fosta șefă FMI și actuala șefă a Băncii Centrale Europene), Kristalina Georgieva (directorul FMI), Larry Fink (CEO-ul de la BlackRock – o corporație de management investițional ce dispune de 9,4 trilioane de dolari). Simplu: controlând banii la nivel global, controlezi lumea.
Deși ar părea că aceste corporații și instituțiile financiare controlează piața, în realitate, majoritatea angajatorilor de pe planetă și osatura societății, așa cum o știm, o reprezintă întreprinderile mici și mijlocii și clasa de mijloc! Adică, exact zona pe care corporațiile și băncile vor să o lichideze prin Marea Resetare. Mai mult, vor să lichideze și banii fizici și să îi înlocuiască cu o monedă virtuală pe care să o controleze băncile care controlează și Davosul.
Economiile naționale, sleite financiar de lockdown, cu o forță de muncă subțiată și pauperizată, cu lanțurile de aprovizionare compromise, vor accepta moneda virtuală impusă de Davos și vor introduce venitul universal de bază, ca să poată să controleze populația, tot mai nemulțumită. Acest venit se va aloca probabil lunar, electronic, cu dată de expirare lunară și cu procente privind cheltuielile: alimentație, chirii, medicamente, haine etc. – după cum remarca și scriitorul și cercetătorul Ernst Wolff, bine cunoscut pentru investigațiile sale privind FMI-ul (Cronica unui jaf – 2014, Jefuirea lumii – istoria și politica FMI – 2014, Tsunami-ul financiar – 2017, Ordinea financiară internațională ca și construcție criminală a statului profund – 2017 etc.).
Și să mai remarcăm un lucru extrem de interesant! Se pare că organizația (World Economic Forum – WEF) își gestionează singură și opozanții, care întâmplător provin tot din rândul propriilor „absolvenți”.
Cum se construiește o „guvernanță globală”?
În 2005, la Davos „s-a stabilit” necesitatea unei „guvernanțe globale”. Eufemistic vorbind, desigur. Cine au fost cei care „au stabilit” asta? În jur de 3.000 de invitați la eveniment, în principal șefi de corporații și „invitați” din zona politică, Najib Razak – vicepremierul Malaieziei, Shaukat Aziz – premierul Pakistanului, Tony Blair – premierul britanic, Jacques Chirac – președintele Franței, Samuel Schmid – președintele Elveției, Mahmoud Abbas – liderul palestinian, Viktor Yushchenko – președintele Ucrainei, Gerhard Schroeder – cancelarul Germaniei, José Manuel Barroso – șeful Comisiei Europene. Azi, însă, ne putem întreba dacă acești oameni chiar au stabilit ceva? În numele cui vorbeau? Cine i-a mandatat?
Articolele și analizele apărute în urma întâlnirii de la Davos se întrebau despre puterea (alta decât cea discursivă) a celor adunați în vederea modificării politicilor globale. Nu mai avem această problemă astăzi!
„Puterea corporativă în politica mondială: cazul Forumului economic mondial” – scrisă de Tore Fougner în 2008, avea să constate că WEF sprijină inițiative guvernamentale, că WEF elaborează un limbaj și un discurs pro-globalizare, că WEF caută noi forme de guvernare. Modelul – pe atunci teoretic – căuta să identifice problemele de dimensiune globală care s-ar putea rezolva printr-o așa-zisă guvernanță globală, paralelă cu „guvernanța” prestată de executivele naționale.
Așadar, chestiunea se referea la probleme externe sau independente față de guvernările naționale. Și mai precis, preocuparea viza exclusiv rezolvarea unor chestiuni ce excedau nivelul unei soluționări la nivel național. Iar acesta este unul din motivele pentru care Davosul nu a generat nici mari întrebări, nici contestări în acea perioadă.
Mai departe, s-a ajuns la ideea că aceste chestiunile globale ce ar fi putut depăși gradul de competență statală în rezolvare ori lipsa de cunoștințe, ar reveni unor „actori” nestatali precum corporațiile și ONG-urile, dar și instituțiilor din domeniul public internațional, în numele progresului și eficienței. Acesta a fost pasul esențial!
Totodată, WEF își fixează ca obiectiv și redefinirea propriilor granițe de competență, prin rescrierea nivelului de legitimitate a ONG-ului în chestiuni ce țin de zona cooperării public-private. Este momentul în care, în premieră, se discută despre o zonă de acțiune comună: guvernamentală, de business și a societății civile.
Nicăieri nu se vorbea despre „guvernanță” exercitată de WEF în numele statelor, în numele guvernelor, în numele societății civile! Schwab avea să introducă însă în discuție, cu perfidie, ideea că însăși corporația multinațională este un fel de „cetățean global”, interesat de bunurile publice globale, dar și de bunul mers al politicii! Și care, ca oricare „cetățean”, alege să își exercite drepturile!
Ceea ce în anii 2000 nu părea încă o „sursă de putere”, iată că a devenit în timp, Davos-ul trecând din zona analitică în cea de exercitare efectivă a puterii, alunecând treptat în zona puterii politice și subordonându-și nu doar instituțiile internaționale, ci și majoritatea guvernelor.
Mai mult, în clipa de față, infiltrându-se în diversele forme statale, Davos-ul a devenit o putere mondială în sine, „de ocupație”, de uzurpare a puterii din diverse state și chiar mai mult, una din „marile puteri” mondiale, alături de China, Rusia sau Statele Unite, pe care încearcă să le demanteleze tot din interior.
Schwab, în calitate de editor al raportului «Global Redesign» al Forumului Economic Mondial, în 2010, postulează că o lume globalizată este mai bine gestionată de o coaliție de corporații multinaționale, guverne (inclusiv prin sistemul ONU) și organizații ale societății civile (OSC). Schwab mai susține că guvernele nu mai sunt „actorii dominanți covârșitori pe scena mondială” și că „a venit timpul pentru o nouă paradigmă a părților interesate a guvernanței internaționale”. Viziunea WEF include o ONU de tip „public-privat”, în care anumite agenții specializate ar funcționa în cadrul sistemelor comune de guvernare statală și non-statală.
Enunțul lui Schwab nu a omis guvernele, dar trece sub tăcere controlul exercitat de WEF asupra politicienilor care compun aceste guverne, mai mult, trece sub tăcere deopotrivă și controlul exercitat asupra structurilor europene (Comisia, Consiliul, Parlamentul European), totodată și fluxul banilor către guverne.
A se vedea situația Poloniei care nu are o legislație care să se suprapună 100% peste legislația comunitară. În mod firesc, întrucât Polonia nu a acceptat vreodată să-și cedeze definitiv suveranitatea vreunei entități externe țării. Mai mult, UE deține un aquis extrem de stufos, reglementând nu doar cum ar trebui să funcționeze justiția într-o țară membră, ci mergând spre bază, la amănunte cum ar fi ce curbură are voie să aibă castravetele cultivat. În ceea ce privește ONG-urile, și acestea sunt controlate financiar tot de globaliști și lucrează constant la subminarea democrației, suveranității și oricărei forme de asociere politică ce s-ar putea ridica împotriva WEF, mână în mână cu presa deținută deja de corporații.
Astfel, nu e de mirare că în UE nu mai există propriu-zis partide care să poată obține o majoritate în alegeri (exceptând Polonia și Ungaria), numeroasele formațiuni ce reprezintă ideologia marxistă a Davosului distrugând posibilitatea constituirii vreunui guvern suveranist, preocupat de bunăstarea cetățenilor din propria țară. Cel mai bun exemplu este partidul condus de Dacian Cioloș în România sau noua construcție politică din Bulgaria (Noi Continuăm Schimbarea) care mimează (ca peste tot) lupta cu o presupusă corupție.
Așadar, „părțile interesate” ale „noii normalități” sunt perfect dezinteresate de cetățean și consumate doar de ideea globalizării cu orice preț. Astfel, WEF intenționează, să înlocuiască un model democratic recunoscut, cu un model în care un grup auto-selectat de „părți interesate” ia decizii în numele poporului.
Ceea ce fac cei de la Davos reprezintă „o lovitură de stat globală” ce vizează capturarea guvernanței la nivel planetar. Că democrația nu mai are nimic aici, este evident.
De altfel, Schwab nici nu se sfiește să declare asta! Potrivit teoriilor lui Klaus Schwab, preluate de la Dani Rodrik – un teoretician al globalizării, cele trei noțiuni – de globalizare economică, democrație politică și stat național – sunt reciproc ireconciliabile, bazate pe logica simplă că doar două pot coexista efectiv la un moment dat. Democrația și suveranitatea națională sunt compatibile numai dacă globalizarea este stopată. Prin contrast, dacă atât statul național, cât și globalizarea înfloresc, atunci democrația devine de neacceptat. Și apoi, dacă atât democrația, cât și globalizarea se extind, nu există loc pentru statul național. Dar elementele societății viitoare – obținută prin Build Back Better – exclud de pe acum, indiferent de elementele în discuție, orice formă de democrație.
Pentru bani și ursul joacă! Dar să vedeți presa!
Cine sunt „tinerii lideri globali” care au fost aleși pe sprânceană pentru a aduce schimbări globale în noul mileniu? Din cca. 1.400 de nume înșirate pe pagina web de odinioară, astăzi lipsesc multe! Președinta comisiei de nominalizare a fost regina Rania, a Iordaniei. Dar să vedem cine mai făcea parte din comitetul de nominalizare, ca să înțelegem mai exact și modul în care Davosul a devenit o putere mondială!
Astfel, îi avem aici pe Hubert Burda (Burda Media, Germania), Mathias Dophner (Axel Springer AG, Germania), Carl-Johan Bonnier (Bonnier AB, Suedia), Carlo Caracciolo (Gruppo Editoriale l’Espresso, Italia), Juan Luis Cebrian Echarri (Grupo Prisa, Spania), Chang Dae-Whan (Maeil Business Newspaper & TV, Coreea), Hong Seok-Hyun (Joong-Ang Ilbo, Coreea), Katsuji Ebisawa (NHK Japan Broadcasting Corporation), Hisashi Hieda (Fuji Television Network Inc., Japonia), Rui Chenggang (China Central Television), Aroon Purie (The India Today Group), Shekhar Gupta (The Indian Express), Ernest Y. W. Wong (Media Corporation of Singapore Pte Ltd.), Jorge Fontevecchia (Diario Perfil, Argentina), Steve Forbes (Forbes Inc. SUA), Terry Semel (Yahoo Inc, SUA), Arthur Sulzberger (The New York Times, SUA), Elizabeth G. Weymouth (Washington Post Group, Newsweek, SUA), Robert C. Wright (NBC, SUA), Gavin K. O’Reilly (Independent News & Media Plc., Irlanda), Jonathan Rothermere (Daily Mail and General Trust Plc., UK), Marjorie Scardino (The Financial Times Group, UK), Tom Glocer (Reuters Group Plc., UK), James R. Murdoch (British Sky Broadcasting Group Plc., UK), Michael Ringier (Ringier AG, Elveția), Arnaud Lagardere (Lagardere SCA, Franța), Peter Sullivan (Independent Newspapers, South Africa), Mehmet Ali Yalcindag (Dogan Media Group, Turcia).
Criteriile de selecție pentru tinerii lideri ai globalismului prevăd că trebuie să aibă sub 38 de ani, să aibă între 5 și 15 ani de experiență în funcții de conducere, să fie impecabili în percepția publică, cei din domeniile de business să lucreze în corporații sau divizii ale corporațiilor, cu funcții precum președinte, președinte al consiliului de administrație, director executiv, director general, partener de conducere sau editor – dacă lucrează în presă.
Ideea celor de la Davos a fost să adauge anual propriului „portofoliu” cca. 200 sau 300 de tineri lideri, pe care să îi formeze potrivit propriilor necesități de a remodela lumea. Pe atunci, exista așadar proiectul numit «Inițiativa 2020».
„Tinerii lideri globali se vor angaja în Inițiativa 2020, un vast efort de a se alătura împreună definirii unei viziuni pentru un viitor mai bun. Tinerii lideri globali vor dezvolta apoi strategii globale inovatoare care pot fi transpuse în decizii și acțiuni”. Cam asta era ideea! Proiectul urma să aibă o vizibilitate maximă, iar presa era gata angajată, scopul fiind de a „stimula” factorii de decizie cu privire la chestiunile ridicate și de a determina acțiuni concrete.
Totul a început cu un milion de dolari primiți
Din 1972 și până în 2003, Klaus Schwab a fost profesor la Universitatea din Geneva, Elveția. În 2004, Schwab a creat însă o fundație, folosind banii din premiul de 1 milion de dolari (Dan David) pe care i-a primit în acel an de la statul Israel. Pentru „cercetări inovative”.
Cine a mai primit acest premiu, dincolo de cei care erau îndreptățiți să-l primească? Al Gore (2008), Tony Blair (2009), Jimmy Wales (2015 – fondatorul Wikipedia), Michael Ignatieff (2019 – rectorul universității lui Soros – Central Europeană), Karen Christiana Figueres Olsen (2019 – Secretar executiv al Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice), Anthony Fauci (2021). Un premiu interesant, nu?
Klaus Schwab, apoi, are o imagine „de vitrină” frumos construită! Dincolo de milionul de dolari căzuți din cer, mai vin și 17 titluri onorifice de doctor din partea unor universități, distincții din partea ONU, Legiunea de Onoare a Franței, Cavaler Comandant al Ordinului Sf. Mihail și Sf. Gheorghe – distincție conferită de Regina Elisabeta a II-a, Ordinul de Merit al Germaniei, altele similare din Japonia și China. O bruscă „recunoaștere” a unor merite discutabile, dacă nu inexistente.
În 2007, proiectul lui Schwab, Inițiativa 2020, se modifică în Inițiativa 2030! De atunci, grupul s-a lărgit și a căpătat și consistență și coerență!
Fără vreo mare dificultate, regăsim aici oameni suficienți pentru câteva redacții. Iar aceștia provin de la NBC, CNBC, CNN, BBC, FOX, Bloomberg, The Economist, Forbes, The Washington Post, The Independent, Politico, Thomson Reuters, New York Times, NZZ Medien-Gruppe Switzerland, CCTV, China Global Television Network, Phoenix Satellite Television Co. Ltd – China, South China Morning Post- Hong Kong, Phoenix Satellite Television Co. Ltd – Hong Kong, Dogan din Turcia, TRT World – Turcia, India Today, Dhaka Tribune – Bangladesh, Axel Springer și N-TV din Germania, Heute – din Austria, La Tercera – Chile, The National – din Emiratele Arabe Unite, Arab News – din Arabia Saudită, Aaj TV – Pakistan etc. Tot atâtea „guri de tun” în slujba globalismului! Formați de Davos!
TIME este deținut de Marc Benioff, care deține și compania Salesforce. El este și în consiliul de conducere al Forumului Economic de la Davos (deși numele organizației nu mai are nimic cu ce a fost cândva) și a urcat tot din rândurile Young Global Leaders (YGL)! Time a fost, de asemenea, prima publicație mainstream care a acordat spații generoase subiectul Marii Resetări. Alte nume interesante: Fareed Zakaria (CNN), Justin Fox (Bloomberg), Miguel R. Forbes (Forbes), Andrew R. Sorkin (The NY Times, CNBC), Ellana Lee (CNN International), Dawood Azami (BBC), Pete Cashmore (Mashable).
Jumătate din Ivy League e în ograda lui Schwab
Ceea ce s-a mai schimbat pe parcurs a fost includerea în schemă nu a universităților în sine, ci a cadrelor universitare, unul câte unul, adică exact acel segment de activiști care pot ajunge fără efort la mințile tinere, le pot frăgezi și formata.
Regăsim aici profesori cât să populezi numeroase universități! Ei provin de la Oxford, Cambridge, University of Edinburgh, Stanford, Princeton, Harvard, Yale, Columbia Law School, Wharton, Berkeley, Johns Hopkins, Caltech, MIT, Georgetown University, George Washington University, Stony Brook University, Boston University, University of Southern California, University of Delaware, University of Chicago, Massachusetts Institute of Technology USA, Georgia Institute of Technology, Thunderbird School of Global Management, BI Norwegian Business School, Copenhagen Business School, Institut d’études politiques de Paris, Ecole Polytechnique Fédérale de Lausanne (EPFL), Austrian Academy of Sciences, University of Sydney – Australia, University of Toronto Mississauga, University of Alicante – Spania, University of Science and Technology – China, Peking University – China, Chinese Academy of Medical Sciences, University of International Business and Economics – China, Arab American University – Palestina, Tokyo University of the Arts, University of Tokyo, Sultan Qaboos University – Oman, Universiti Tunku Abdul Rahman – Malaiezia, EARTH University – Costa Rica, Medical College (Chile), Aliat Universidades, Mexico, Middle East Technical University – Turcia, African Institute for Mathematical Sciences – Senegal, American University – Cairo, Institute of National Security Studies – Sri Lanka, Federal University of Santa Catarina (UFSC) – Brazilia, Hult International Business School – UK, London School of Economics and Political Science, European University Institute – Italia, The Graduate Institute of International and Development Studies – Elveția, Batten School of Leadership and Public Policy – USA. Tineri lideri globali, modelând viitorul altor tineri lideri!
De remarcat că universitățile europene și cele americane sunt cele care oferă diplome majorității celor din YGL, indiferent că ei provin din Africa, din Orientul Mijlociu sau din Asia. Există universități de prestigiu și în Asia, dar pregătirea celor din siajul Davos s-a făcut preponderent în SUA și Europa. Nu de alta, dar întreaga masă a celor cca. 1.300 de „lideri” au intrat în această zonă „occidentală” cu noua ideologie pe care o respiră prin toții porii!
Cu rare excepții, indiferent de diplomele deținute, ei nu sunt capabili să-și îndeplinească rolul politic pentru care au primit un mandat public din partea alegătorilor (așteptând comenzile celor de la Davos), așadar nefiind tocmai lideri! Mai mult, nu par a fi în stare nici chiar să răspundă unor întrebări simple și de bun simț, formulate de presă – în principal, preferând să recite tot texte ideologice. Ceea ce, un om care a trecut printr-una sau chiar două universități, pe urmă prin studii masterale și doctorale, se presupune că ar putea face extrem de ușor.
Precaritatea diplomelor este acoperită tot cu mormane de bani! „Prestigioasele” universități „occidentale” funcționează tot pe modelul corporatist, înghițind sume imense pentru serviciile prestate, pompate din zona corporatistă către universitățile care închid ochii în fața proiectelor de „formare” ale tinerilor lideri globali. Aceste universități par să fi devenit chiar dependente de ceea ce se cheamă „Big Money”.
În 2011, Klaus Schwab a fondat și Global Shapers Community, o rețea globală de comunități locale, sau „hub”-uri, de tineri cu vârste între 20 și 30 de ani, care sunt excepționali în potențialul, realizările și dorința de a contribui la comunitățile lor. În septembrie 2021, existau 444 de hub-uri cu 10.600 de „modelatori” (shapers).
Ai noștri tineri prin Indonezia învață…
Dar atenția lui Klaus Schwab a alunecat și mai jos, către școli, începând să își adjudece personal din învățământul primar, gimnazial și liceal. Totodată, a început să funcționeze ceea ce se numește „WEF Schools of the Future” (Școlile Viitorului), unde accentul se pune de pe acum pe chestiunile „verzi”, cum ar veni „schimbările climatice” și mai ales prevenirea lor, „sustenabilitate”, determinarea de „aptitudini antreprenoriale”, de asemenea desființarea statelor naționale și construirea unui viitor cu „cetățeni globali”.
Școlile sunt din bun start finanțate de către corporații private prin companii care furnizează „energie verde”, de exemplu. Programa școlară este catalogată deja (am văzut că presa este parte a proiectelor) ca având un uriaș impact pozitiv și fiind aptă să determine schimbări la nivelul curriculumului, pas cu pas, la început în școlile din apropiere, apoi într-un mod mai accelerat, la nivel regional sau chiar statal.
Primele modele funcționează deja în țări precum Indonezia, unde au și participat deja la proiect peste 700 de cadre didactice din peste 50 de țări! La fel, lucrurile merg înainte și în Kenia, Ecuador, Oman, India, Canada, Spania, Finlanda, China, Statele Unite, Marea Britanie, desăvârșind trecerea la ceea ce Klaus Schwab numește „Educația 4.0”.
Proiectul prevede „sprijinirea profesorilor în implementarea acestei noi viziuni prin recalificare și perfecționare, angajarea continuă în cele mai bune practici globale, schimburi de experiență între școli și sistemele școlare și construirea de mecanisme pentru evaluarea progresului în raport cu aceste obiective”. Inițiativa Educație 4.0 va contribui la viziunea Platformei pentru modelarea viitorului noii economii și a societății și va avea impact prin „oportunități pentru educație și locuri de muncă” asupra unui miliard de oameni până în 2030.
Președinți, premieri, parlamentari, prinți
Nu puteau lipsi liderii politici! În fond, de ei depinde politica de pe această planetă! Iată câteva nume: Emmanuel Macron – președinte al Franței, Carlos Alvarado Quesada – președintele din Costa Rica, Sanna Marin – prim-ministru al Finlandei, Alexander Stubb – fost premier al Finlandei între 2014-2015, Jacinda Ardern – prim-ministru al Noii Zeelande, Alexander De Croo – prim-ministru al Belgiei, Leo Varadkar – fost prim-ministru al Republicii Irlanda, șeful Partidului Fine Gael, Sebastian Kurz – fostul cancelar austriac, Mamuka Bakhtadze – prim-ministru al Georgiei (2018 – 2019), Enrique Peña Nieto – fost președinte al Mexicului (2012-2018), Chrystia Freeland – vice prim-ministru al Canadei și ministru al finanțelor, Matteo Renzi fost prim- ministru al Italiei (2014 – 2016), Mikheil Saakashvili, fost președinte al Georgiei (2004 – 2012), Victor Ponta – fost prim-ministru al României (2012 – 2015), Anies Rasyid Baswedan – guvernator al Jakartei, Eduardo Leite – Guvernator al Rio Grande do Sul, Brazilia etc.
Klaus Schwab spunea la Forumul de la Davos în 2017: „De ce suntem foarte mândri este că am penetrat în cabinetele cu liderii noștri globali”. Dădea ca exemple guvernul Franței, unde jumătate din cei care stau în jurul mesei sunt YGL, Canada la fel…
Publicația olandeză De Dagelijkse Standaard vine însă cu ceva și mai cutremurător: Guvernul olandez admite: „Da, încheiem acorduri obligatorii din punct de vedere juridic cu Forumul Economic Mondial”, după cum s-a aflat în urma unui răspuns la o interpelare parlamentară adresată de Gideon van Meijeren de la Forumul pentru Democrație.
„Miniștrii olandezi participă în mod regulat la reuniunile organizate de WEF”, a declarat cabinetul în răspunsurile sale la întrebările parlamentarului Van Meijeren. „În plus, există parteneriate cu WEF care au fost stabilite pentru următoarele domenii: politica de investiții durabile, Alianța pentru pădurile tropicale, Inițiative în sistemul alimentar, Centrele de inovare alimentară.” Se subliniază: „Obligațiile prevăzute în aceste acorduri sunt obligatorii din punct de vedere juridic.”
Cu alte cuvinte, cu maximă nonșalanță, Guvernul Olandei recunoaște Forumul de la Davos ca pe o structură conducătoare supranațională care decide în locul executivului și parlamentului pentru politicile aplicate și prescrie viitoarele politici ale țării.
Dacă cineva își imaginează că ceea ce se întâmplă în Olanda este un caz singular, ei bine, nici vorbă!
Ocupanții sau foștii ocupanții de portofolii ministeriale abundă în lista „tinerilor lideri”, iată lista țărilor: Canada, Statele Unite, Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, Nicaragua, Paraguay, Republica Dominicană, Japonia, China, Singapore, Bhutan, India, Pakistan, Cambogia, Maldive, Marea Britanie, Germania, Finlanda, Franța, Danemarca, Olanda, Grecia, România, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Iordania, Sri Lanka, Oman, Pakistan, Kenia, Mali, Rwanda, Ghana, Uganda, Angola, Africa de Sud, Sierra Leone, Australia, Noua Zeelandă etc.
La fel, parlamentari sau foști parlamentari din SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Argentina, Brazilia, Chile, Peru, Uruguay, Jamaica, Japonia, Mongolia, Malaiezia, India, Pakistan, Arabia Saudită, Botswana, Kenia, Israel, Grecia, Bulgaria, România, Germania, Danemarca, Finlanda, Marea Britanie.
Nu lipsesc nici liderii de partide din Australia, Canada, Ucraina, Marea Britanie, Spania, Israel, Indonezia, dar se disting „doamnele verzilor”: Annalena Baerbock – din Germania și Stav Shaffir – din Israel.
Ar mai fi „lideri” cu funcții de comisari în Comisia Europeană sau europarlamentari! Și, în fine, „capetele încoronate”. Și aici există o varietate deplină, am spus deja de regina Rania a Iordaniei, dar mai sunt Prințul moștenitor Frederik și Prințesa Mary Elizabeth (Danemarca), Prințesa Mette-Marit și Prințul Haakon (Norvegia), Prințesa Victoria a Suediei, Regina Maxima și Regele Willem-Alexander (Olanda), Prințul Jaime de Bourbon de Parme al Olandei, Prințesa Mabel de Orange-Nassau al Olandei, Regina Mathilde a Belgiei, Prințesa Reema Bandar Al-Saud (Arabia Saudită), Prințul William, Duce de Cambridge, Lord Gadhia of Northwood.
Charles, Prințul de Wales, chiar dacă nu este tânăr, cu siguranță este un apropiat al lui Klaus Schwab! Îl mai avem pe Baronul Nathaniel Rothschild, Prințesa Bajrakitiyabha Mahidol (Thailanda), Prințul Tunku Ali Redhauddin ibni Tuanku Muhriz (Malaiezia), Prințul Khalid Bin Bandar Bin Sultan (Arabia Saudită), Baroneasa Martha Lane Fox of Soho etc. Cum ar veni, e greu să desprinzi casele regale de aristocrație, astfel că prin gloata de la Davos nu e foarte dificil să descoperi prinți, duci, conți, baroni. De fapt, piesele de bază.
Munți de bani și platforme online pe săturate
Corporațiile din domeniul financiar, bancar, asigurări, investiții, consultanță, management etc. își varsă an de an cei mai buni dintre cei mai buni tineri (viitori lideri) în organizația lui Schwab. Cum am mai spus, fără excepție, tineri aflați în poziții decizionale, de conducere. Oameni care gestionează multe miliarde! Nathaniel Philip Rothschild – (Atticus Capital, UK), William F. Browder – CEO al Russian Federation, Hermitage Capital Management, Fang Xinghai – adjunct CEO al Shanghai Stock Exchange, Naguib Kheraj – director financiar la Barclays Bank Group UK, Sallie Krawcheck – CFO al Citigroup din SUA, Axel Miller – președinte al Consiliului Dexia Bank Belgium, Juan Jose Nieto – CEO al Palmera Capital y Servicio din Spania, Nazir Razak – CEO al Commerce International Merchant Bankers – Malaiezia etc.
Aceeași situație și cu fundațiile! Încă din 2005, pe lista tinerilor lideri a intrat Jonathan Tivadar Soros de la JS Capital Management LLC și Soros Fund Management, Alexander Soros, Vicepreședinte al Open Society Foundations, David Mayer de Rothschild (Sculpt the Future Foundation), Chelsea Victoria Clinton (fiica lui Bill și Hillary Clinton, de la infama Clinton Foundation, Clinton Global Initiative), Rajiv Shah – Președinte Rockefeller Foundation, USA, ca să dăm câteva exemple. Dar, în același timp, putem să observăm că exact prin acești oameni ne îndreptăm către punctele de confluență în ceea ce privește banii ce scaldă tot mai agresiv malurile „Marii Resetări”.
„Marea resetare” nu ar fi totuși posibilă fără a include companiile BigTech și fondatorii lor. Încă din 2005, Sergey Brin, co-fondatorul Google a fost în YGL, la fel ca și Larry Page. Google deține și Youtube.
Nu putea lipsi nici Sheryl Sandberg CEO al Facebook, Chris Hughesco – fondator sau Mark Zuckerberg – co-fondatorul Facebook (care deține și Instagram și WhatsApp), Jon S. Tetzchner – Opera Software CEO, Zennström, Niklas-Skype.
Cândva, Yahoo era mult mai mare decât Google. Din acea epocă datează apropierea de Jerry Yang și Marissa Meyer, fondatorul, respectiv CEO-ul de odinioară al Yahoo, cum tot aici îl regăsim și pe Jack Ma (Alibaba Group și Yahoo, dar și co-fondator Yunfeng Capital).
Îl regăsim tot aici, fără vreo surpriză, și pe Jimmy Wales, fondatorul Wikipedia. Dar nu absentează nemotivat nici cei de la Vimeo, Verizon, Yandex, TikTok, Cloudflare, Microsoft (vicepreședinta Lila Tretikov), apoi îl găsim pe Peter Thiel de la Paypal, lista poate continua cu cei de la Mastercard, Amazon, Verizon, Vodafone, Orange etc. Joe Gebbia – Chief Product Officer and o-Founder, Airbnb. Evident, nu au cum să lipsească cei de la Pfizer, AstraZeneca, Moderna, Gavi, the Vaccine Alliance, reprezentanți de top din companii cu nume răsunătoare precum Volkswagen, Siemens, Heineken. Și acesta e doar o schiță!
Din multe țări, YGL include persoane din ONG-uri, companii, bănci, fonduri de investiții, de gestionare a activelor, firme de consultanță, adică acea zonă privată care poate genera bani și, în cele din urmă, „ajuta” un lider să se impună și să aducă tranziția către „noua normalitate”.
Nu lipsesc nici avocați, procurori, judecători… Și nici vedetele. Începând cu Leonardo Di Caprio, Sharon Stone, Ashton Kutcher, Charlize Theron, Chris Tucker, Salman Khan, Bono, Yo Yo Ma, Wyclef Jean, John Legend, piloți de Formula 1 – Michael Schumacher, Niko Rosberg, fotbaliști precum Rio Ferdinand de la Manchester United sau Mathieu Flamini de la Arsenal. Și mulți alții! Modele expuse în vitrina celor de la Davos, pentru a se putea obține un consens și pe această cale. Iată, vedetele susțin „a patra revoluție industrială a lui Klaus Schwab”, deci pare să fie în regulă, nu?
Vedem, așadar, că Davos deși nu este un stat, dispune de o clasă politică, de presă, de un sistem de învățământ, de bănci, de corporații. Clasa politică subordonată – în special președinți și parlamentari – stau la baza elaborării legilor în țările lor și, implicit, a legislației globaliste davosiene și a politicilor publice. Putem, ca atare, considera că Davosul deține și o putere legislativă ocultă.
Dispunând de sectorul financiar-bancar, evident că interesul Davosului este să aibă și propria monedă, iar acest aspect este în lucru în clipa de față. Singurul aspect care lipsește încă este acapararea administrației. Pe de o parte, prin politicieni, pe de altă parte prin construirea propriei structuri (Build Back Better). Iar asta se va realiza odată cu obținerea identității digitale, unde bazele s-au pus prin așa-zisele „pașapoarte” vaccinale sau „verzi” pe toată planeta! Iată cum, nu greșim când spunem că Davos este una din marile puteri mondiale.
Cum a capturat Davod instituțiile internaționale
Mai trebuie știut că proiectul celor de la Davos – «Viziunea 2030» este identic cu cel al Națiunilor Unite – «Agenda 2030»! Exact aceleași povești despre „sustenabilitate”, prosperitate, capitalismul părților interesate, lupta fără sfârșit cu Covidul și cu schimbările climatice, egalitate de genuri, Build Back Better etc. Totul este public și pe față! Fiecare segment are propria pagină web, propriile explicații, propriile ținte.
Cum a ajuns WEF să-și subordoneze instituțiile internaționale? Nu este tocmai greu de ghicit: cu bani. Indiferent că vorbim despre ONU, OMS, UNESCO, Unicef etc. Nu mai puțin de 289 de organizații ale adevăratei societăți civile (nu ONG-uri coordonate de Soros) și-au exprimat profunda nedumerire și indignare și au denunțat preluarea ONU de către Forumul Economic Mondial, în 2019! Organizațiile au cerut renunțarea la acest parteneriat strategic cu Davos-ul, în special în chestiuni ce vizează drepturile omului, considerând că acest parteneriat pune în discuție chiar mandatul ONU.
Scrisoarea a fost înaintată și către președintele Consiliului de Securitate și Președinției G7, dar și către guvernele lumii. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Cum să se întâmple dacă Davos controlează guvernele și parlamentele „penetrate” cu cadrele sale?
Să vedem, atunci, cine este cel care conduce ONU! Vom descoperi că António Manuel de Oliveira Guterres, anume un politician portughez de 72 de ani, inginer ca și pregătire, fost premier în țara sa, din 1995 până în 2001, în fruntea Partidului Socialist. A fost învins de José Manuel Barroso care conducea Partidul Social-Democrat din Portugalia.
A fost șeful Internaționalei Socialiste din 1999 până în 2005. Pe urmă, s-a axat pe refugiați, până în 2015, câștigându-și suportul Davosului pentru actuala funcție. Un Davos, care prin organismele financiare ale cărui instrument este, îi controlează prin intermediul corporațiilor și băncilor pe majoritatea șefilor de stat.
Oricât de socialist ar fi Guterres, el este milionar în dolari! Nu este genul de socialist care mănâncă pe cartelă și își procură hrana doar dacă stă la coadă jumătate de zi în frig. Nici nu locuiește în vreun apartament social. O duce bine și se bucură de o existență îmbelșugată, contrar la tot ceea ce dorește pentru populația planetei!
Un alt organism internațional relevant este OMS-ul, condus de etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus. Considerat terorist în patria lui! Etiopianul Tedros câștigă anual 239.755 de dolari și este sprijinit de Uniunea Africană. Nu întâmplător!
În calitate de președinte al Consiliului Executiv al Uniunii Africane, în 2014, Tedros a subliniat necesitatea unei schimbări de paradigmă în guvernanța și dezvoltarea politică și socio-economică a Africii pentru a realiza agendele pe termen lung ale continentului. El a subliniat necesitatea ca Africa să se concentreze pe probleme de emancipare economică, accelerarea creșterii economice rapide și democratizare. Sună frumos, nu? În timpul mandatului său, UA a adoptat primul său plan de implementare pe zece ani pentru Agenda 2063 – o foaie de parcurs pentru realizarea unei Africi prospere, bazată pe creșterea incluzivă și durabilă, cu sănătatea plasată în centru.
Tedros mai deține câteva funcții cheie:
2008-2009: GAVI, Alianța Vaccinului, membru al consiliului de administrație
2009: The Aspen Institute, Ministerial Leadership Initiative, Aspen Global Health and Development la Aspen Institute, Ministerial Team – ceea ce face legătura și cu finanțările Soros.
Cine sunt românii din YGL și Global Shapers?
David Timiș, Horațiu Ticău, Raluca Sîmbotin, Simona Iftimescu, Irina Peșterean, Diana Rusu, Adina Maria Sandu, Loredana Urzica-Mirea, Anamaria Vrabie… Și alții ca ei, după cum vom vedea. Ai zice că este o listă de persoane aparent necunoscute. Unii, nu foarte mulți, cu studii extrem de serioase, chiar având cariere pe la companii occidentale, prin universități etc. În general, oameni care au crezut că Forumul Economic de la Davos sau structurile subiacente sunt trambuline pentru propria carieră. Obiective de bifat pentru CV.
Cei mai mulți, însă, gravitează în jurul unor programe și proiecte ideologice, prin diverse ONG-uri, tăind frunze la câini – după cum se spune și făcând tapaj că România e jegoasă și coruptă și că trebuie schimbată. Ei reprezintă un soi de cutie de rezonanță a globalismului, interesați să lichideze statele naționale, dar numai și numai pentru un bine comun, chiar dacă totalitar și comunistoid. Unde se termină fidelitatea față de România și unde începe fidelitatea față de oculta globalistă, este doar o întrebare la care încercăm să deslușim răspunsul.
Apoi, îi mai avem și pe cei care și-au asumat anumite funcții, demonstrând că strădaniile Davos-ului nu au fost inutile. Aceștia sunt cei nocivi! Cei care au început cu mici compromisuri, „doar o ridicare a mâinii” la un vot, chiar dacă prin acel vot se destructura o instituție a statului. Sau se înlocuia educația cu teorii despre cât de rău este ca vara să fie cald ș.a.m.d.
Primul loc în această listă i s-ar cuveni lui Victor Ponta, fost prim-ministru, un politician maleabil, care s-a plecat în orice direcție a fost cazul. De la „foi de parcurs” primite pe afară, la opoziție fictivă în țară, alianțe, trădări, executate după cum i s-a dictat, coabitare cu serviciile, nimic nu lipsește din tabloul „micului Titulescu”.
Tot de mandatul lui Victor Ponta se mai leagă și o acțiune devastatoare împotriva firmelor mici și mijlocii, pe de o parte prin hiperreglementările introduse, evident în consens cu legislația comunitară – dar neaplicată în alte părți, dar și un desant al Fiscului, fără precedent, ce a generat amenzi fără număr și suspendarea activității multor firme mici și mijlocii, în numele „corectitudinii fiscale”. Cei care au sau aveau firmă, își mai amintesc abuzurile fără precedent din acea perioadă, când pentru 3 bani găsiți în plus au în minus în casierie se suspenda activitatea firmei.
Un meritoriu loc secund i se cuvine Mariei Grapini! Ajunsă în Parlamentul European în 2014, Grapini a pozat în aliata poporului, în independentă sau chiar conservatoare și suveranistă. Mai cunoscută ca apropiată a lui Dan Voiculescu, a fost și promotoare a industriei textile, cu funcții în fruntea Camerei de Comerț din Timișoara. Puțină lume își mai amintește însă că Maria Grapini a ocupat și o funcție de ministru în Guvernul Ponta 2, între 2012 și 2014, deținând portofoliul Ministerului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Turism și Mediu de Afaceri.
Invitată în octombrie 2018 la Forumul Economic, Maria Grapini a adus în prim-plan perspectiva europeană a IMM-urilor, Grapini fiind recunoscută drept un apărător consecvent al acestora. A vorbit, așadar, despre obstacole și oportunități. Tot în 2018, o regăsim și organizatoare a conferinței „Successful Women in Europe”, axat pe chestiuni precum „gender gap”-ul din antreprenoriat, adică proporția mai mică a femeilor în clasa antreprenorială din România, cum altfel, femeile fiind „descurajate” să participe la astfel de activități de masculii toxici, probabil, de concepțiile „neeuropene” de pe la noi.
Bogdan Aurescu, în perioada 2003-2004 a deținut, în cadrul MAE, funcția de subsecretar de stat – Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar în intervalul 2004-2005 pe cea de secretar de stat pentru afaceri europene. În perioada martie – iunie 2012 a fost secretar de stat pentru afaceri globale. În prezent este ministru de externe.
Bogdan Aurescu, pentru cei care nu-și mai aduc aminte, este băiatul din dreapta președintelui Iohannis la Casa Albă (în stânga stătea Maior – ex-SRI), din momentul recepționării șepcii și a notei de plată pentru deosebit de importantul armament american.
Același Aurescu, în noiembrie 2020, susținea Hezbollahul și tuna și fulgera pe tema mutării ambasadei României la Ierusalim, mutare cu care, evident, nu era de acord. Altminteri, Aurescu utilizează retorica palestiniană privind „ocuparea” de către Israel a teritoriului din Cisiordania, Gaza și așa-zisului Ierusalim de Est. Această terminologie este proprie celor din Hezbollah, OEP, dar și celui care astăzi conduce de facto Palestina, Mahmoud Abbas, pe care l-am văzut mai sus, când relatam despre stabilirea de către Davos a „necesității” globalizării. Pentru israelieni acestea nu sunt „teritorii ocupate”, cum nu există nici un „Ierusalim de Est”! La asta se referă și „soluția celor două state”, intens promovată de administrația Obama, pro-Davos și pro-globalistă, cea mai ostilă administrație americană față de Israel! Propriu-zis, „soluția” ar fi renunțarea de către evrei la „Ierusalimul de Est”!
„În 1948 Israelul și-a proclamat independența, iar, în cele din urmă,orașul Ierusalim a fost divizat între partea de vest, ocupată de Israel, și partea de est, ocupată de Iordania. Israelul ocupă apoi, în 1967, în urma Războiului de 6 zile, Cisiordania, Gaza şi Ierusalimul de Est”.
Acum, regăsindu-l pe Aurescu pe lista lui Klaus Schwab, e mai ușor de înțeles! Davos s-a întemeiat, după cum am văzut, inclusiv urmând sugestiile unor lideri iordaniei (regina Rania) și palestinieni (Abbas), neavând cum să fie decât antisionist, anti-israelian și anticreștin.
În prezent, Aurescu e preocupat să doneze vaccinuri AstraZeneca Bangladeshului sau de aducerea afganilor în România sau a tancurilor franceze menite să sperie Rusia.
Legat de traiectoria „tehnocratului” Aurescu, merită observat că după epoca PSD (Adrian Năstase fiindu-i mentor), ajunge în 2014 să-l sprijine pe Ponta, iar în 2019 devine liberal! Între timp, a mai fost și consilier al lui Iohannis. Adică nu pare deloc deranjat să patineze dinspre social-democrație către liberalism, de la un partid la altul, indiferent de orientările acestor partide. De la „ciuma roșie”, fix la dușmanii „ciumei roșii”, dar dacă ar fi nevoie ar putea să se și întoarcă.
Nu fără folos, căci Aurescu e beneficiarul «Diplomei de merit pentru contribuție de excepție la activitatea diplomatică a României» și a Ordinului Național Serviciul Credincios în grad de «Cavaler» (2002); Ordinului Meritul Diplomatic în grad de »Cavaler» (2007); Ordinului Național Steaua României în grad de «Cavaler» (2009) și Ofițer (2013). Nu-i mai lipsește decât cea în grad de ghiocel!
Este de remarcat obediența lui Aurescu față de structurile globaliste – Adunarea Generală ONU, Consiliul de Securitate ONU, ajunse simple instrumente utilizate astăzi de cei precum Klaus Schwab pentru a instala dictatura mondială. Nimic din toate acestea nu par să-l deranjeze pe „șeful diplomației românești”! Bogdan Aurescu pare să nu fi băgat de seamă că Națiunile Unite au devenit un soi de parteneriat public-privat în spatele căruia se ascunde o listă de corporații ce-și susțin propriile interese privind desființarea statelor naționale și acapararea tuturor bunurilor publice și private ale planetei.
Pentru Aurescu, astfel de instituții rămân sacrosancte, indiferent dacă ele mai reprezintă sau nu ceea ce reprezentau odinioară. O accentuată disonanță cognitivă pare să-l țină departe de orice realitate a zilelor noastre, făcându-l astfel omul provdențial pentru globaliști, fiind unul din cadrele care și cred în politicile globaliste, oricât de antinaționale ar fi acestea.
Pentru Aurescu, a umbla cu capul plecat în fața puternicilor „de afară” reprezintă un soi de virtute, pe când a avea șira spinării și a-ți vedea propriul interes național reprezintă „o posibilă încălcare a dreptului internațional”. Textele lui Aurescu gem de astfel de observații dătătoare de frisoane! Preocupat de „dreptul internațional”, Aurescu pare că nu are nimic împotrivă ca dreptul național să fie pulverizat, ori drepturile individuale să fie șterse cu totul de pe tablă. Toate acestea, deși era unul dintre diplomații care, considerau unii, după victoria din procesul Insulei șerpilor, avea șansa de-a deveni un cotinuator al politicii inteligente diplomatice titulesciene, Nicolae Titulescu reușind să aducă tocmai prin politica mare, internațională, respect și prestigiu României.
Irina Anghel-Enescu. Ca pentru orice om de succes, povestea trebuia să înceapă de undeva! În cazul de față, de la bani. A nu avea bani este ceva „toxic”, după cum povestește Irina Anghel-Enescu într-un interviu pentru HotNews.ro, „să nu te stresezi că îți lipsește ceva ce poate fi important”. Iată joncțiunea cu tezele neomarxiste, promisiunea voalată a satisfacerii nevoilor ultime ale individului, pentru că „este foarte important să fii într-o zonă de confort”. Ca și cum viața ar fi un edificiu roz, în care nu există decât satisfacție și bunăstare, numai drepturi, niciodată îndatoriri!
Cam așa începe „formarea antreprenorilor” cu care se ocupă Irina Anghel-Enescu, un avocat autosuspendat din Baroul București, deși legenda spune că are „primul cabinet de avocatură specializat în private equity (capital privat) și venture capital (capital de risc) din România”. Are, de asemenea, și un ONG (Triple Helix) pentru promovarea antreprenoriatului. Și mai are și locul 39 în Top 50 cele mai influente femei din România, potrivit Forbes.
Câtă lume a auzit, însă, de Irina Anghel-Enescu? Poate niște antreprenori care au beneficiat de sfaturi sterile precum că nu e bine să ai o atitudine defetistă când faci afaceri sau altele asemenea! În realitate, Irina Anghel-Enescu pare să fie genul de somitate în afaceri care vinde bla-bla-uri, eludând principalele probleme de care se lovește orice om care a încercat să facă afaceri în România: lipsa de capital, lipsa forței de muncă și lipsa personalului calificat. Iar toate acestea se află în interdependență și nu au de a face nici cu așa-zisa birocrație care te împiedică să-ți deschizi o firmă, nici cu așa-zisa corupție ori cu lipsa de pregătire a antreprenorilor.
Apoi, chiar presupunând că eforturile pe care le depune Irina Anghel-Enescu pentru creșterea calității antreprenorilor ar fi reale, tot avem de observat că în clipa de față, atât Comisia Europeană, cât și Forumul de la Davos au o unică preocupare: să radă clasa de mijloc și, implicit, întreaga clasă antreprenorială, lăsând pe piață exclusiv corporațiile.
Aici, însă, ne reîntâlnim cu fondurile de investiții închise (de private equity) ce au ca principal obiect de activitate investiții în diferite companii private, fie pentru creștere, în cazul companiilor mici, fie pentru dezvoltare și expansiune în cazul companiilor medii și mari. În teorie. Adică, bani de la corporațiile care doresc să promoveze produse noi sau tehnologii inovatoare, cum ar veni.
Sau mai pe față: preluarea acelor afaceri care promit să producă bani. Fără mari bătăi de cap, întrucât banii se investesc doar în companii private, nelistate pe o piață reglementată (bursa de valori), în mod ideal investitorul (corporația) urmând să facă un „exit” după câțiva ani din afacere, odată ce a realizat un profit de pe urma investiției. Aici intervin însă „capitalurile de risc” destinate pentru „buyouts”. Dacă cumva proprietarul afacerii e strâmtorat, preluarea afacerii devine floare la ureche.
Cu un CV împodobit cu master-uri și distincții internaționale, prezența în diverse „comiții și comitete”, premierea și consilierea antreprenoriatului devine o chestiune facilă. Iar beneficiile pot fi substanțiale pentru investitori. Cu un drum, se drenează piața internă de capitaluri, de personal calificat și de idei de afaceri. Dar asta e doar o ipoteză.
Ceea ce nu este o ipoteză e faptul că Irina Anghel-Enescu are o viață și peste ocean, în Statele Unite. Adică, atașamentul față de antreprenoriatul românesc e de bănuit că se măsoară doar în cifre. Iar dacă cineva își imaginează că activitatea Irinei Anghel-Enescu este legată doar de sfera privată, evident, greșește! De exemplu, în 2016, a fost inclusă de guvern într-un consiliu pentru inovare și antreprenoriat. Consiliul Național pentru Inovare și Antreprenoriat (CNIA), a oferit „sprijin” Autorității Naționale de Cercetare Științifică și Inovare (ANCSI) din subordinea Ministerului Educației. Rezultatele sunt evidente, nu-i așa?
La fel, a fost numită membru al Consiliului de Supraveghere al societății SAI Erste Asset Management S.A. de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care este o agenție guvernamentală.
Preluare: qmagazine.ro / Autor: Ambrus Bela
Adauga comentariu