Daca siguranta statului se compune din suma sentimentelor de siguranta ale cetatenilor, avem o mare problema. Efectele unei guvernari care se rezuma la administrarea saraciei, suprapuse crizei economice, nasc un om de tip nou care n-are a face cu sintagma care ne face inca sa ne strambam de scarba.
Prototipul lui Ceausescu nu manca mai deloc carne, dardaia sub plapuma, condamna raiul capitalist, privea la emisiunea “Occident” si intelegea ca in America oamenii dorm pe strada in cartoane, iar proprietarii de fabrici si uzine exploatau un drept fundamental, acela de-a munci, avea obligatia sa-si laude conducatorii pentru ca-i deschideau ochii si-si daruia bratul perpetuarii acestui modus vivendi. Cine nu reusea sa se incadreze era un rebut si traia cu frica in san.
Nicolae Steihardt a adaugat o caracteristica omului nou nasit de comunism: smecheria. A realizat astfel, fara sa-si propuna, o punte catre mostenitorul prototipului, care n-a gasit in bagajul genetic forta de-a pune pe primul loc al insusirilor munca, ci aptitudinea de-a se descuraca in orice imprejurare, fentand regulile.
Acum ne gasim in pragul unei cotiri fundamentale catre dezumanizare, intelegand prin asta delimitarea, volens-nolens, de bun, moral, constructiv, spirit solidar. Desavarsirea nu mai inseamna acumularea unor cunostinte, experiente, trairi de natura sa ajute dorinta de perfectiune, ci o optica simpla: traieste tu, apuca, subjuga, pocneste, striga.
N-ati observat in jurul dumneavoastra ca prietenii, colegii sunt tot mai greu de abordat pentru o mana de ajutor? Ca nu mai exista recunostinta, ca fiecare considera ca i se cuvine totul, ca nu mai este loc pentru toata lumea?
Necazul este ca daca adultii, care au apucat si regimul comunist, constientizeaza glisarea spre dezumanizare, fie si pentru ca au trait solidaritatea tacuta generata de frica, si pretuiesc amintirea unei strangeri de mana complice, dar nu au forta sa se impotriveasca, generatia care avea la Revolutie 5 ani nu are la indemana alt model de comportament decat goana. Goana inainte, cu putere, calcand peste cadavre, chiar si ale celor care in momentul cand le-au deslusit caile succesului le-au indicat o cale temeinica: munca.
Tinerii privesc in jur si observa ca nataraii muncesc, iar smecherii devin. Si nu au timp. Impinsi intr-o lume unde grija zilei de maine era o noutate pentru care nu erau pregatiti, siliti sa se adapteze regulilor pietei bazata pe competitie, parintii i-au scapat din mana si au pierdut din vedere sa se asigure ca lectura, fundatia pe care se construieste personalitatea, nu se afla printre preocuparile copiilor.
Fara povesti si clasicii literaturii universale, ca sa enumer doar minimul necesar unei minti care porneste la drum framantata de intrebari si-si gaseste propriile raspunsuri, tinerii s-au trezit intr-o lume fara repere. Sau, daca vreti, cu unul singur: Goana. Sclipiciul. Muschiul. Banul.
Si nu sunt prosti copiii astia. Au observat ca banul e limitat, iar cei care-l administreaza nu sunt laureati Nobel. Si daca nu i-a invatat nimeni ca exista calea temeinica, grea, dar aducatoare de recunoastere, n-au invatat ce inseamna respectul. Sau il confunda. Dar cel mai des il mimeaza. In functie de interes.
Oare ce vreau sa spun? Ca noua generatie nu este doar inteligenta, ci si foarte grabita. Ca nu este dominata de indivizi consistenti si oportunistii sunt tot mai multi. Ca se strecoara prin viata incercand sa demoleze o lume pe care o socoteste prafuita.
Iar in fata asaltului ei nebun, trebuie sa ne adaptam. Sa uitam tot ce am invatat si sa scoatem tot ce e mai rau din noi. Sa traim la adapostul egoismului. Numai ca desavarsind, prin cantitate, noua oranduire psihica, vorba unui psihiatru francez, trecem de la o cultura bazata pe refularea dorintelor, pe nevroza, la una care construieste si-si propune exhibarea lor. Ce se va intampla, insa, in momentul in care aceasta stare se va generaliza?
Cristian Mihai Chis
sursa: ziare.com
Adauga comentariu