Analize și opinii

Scott Ritter: Criza din Ucraina va duce la sfârșitul NATO

Scott Ritter este fost ofiţer de informaţii în cadrul Corpului de Puşcaşi Marini Americani. A lucrat în cadrul Naţiunilor Unite la implementarea tratatelor privind controlul înarmării; a participat în cadrul Operaţiunii ”Furtună în Deşert”, sub comanda generalului Norman Schwarzkopf. A fost şeful UNSCOM (Comisia Specială a Naţiunilor Unite pentru Inspecţii Privind Armamentul), între 1991 şi 1998. Din această poziţie a efectuat inspecţii în Irak.

La puşcaşii marini Scott Ritter a fost timp de 12 ani analist-şef în cadrul Forţei de Reacţie Rapid , având ca misiune analiza invaziei sovietice a Afganistan-iului şi Războiul Iran-Irak. În timpul Operaţiunii ”Furtună în Deşert” a fost consilier pe probleme de rachete balistice al Generalului Norman Schwarzkopf (cel care a condus toate forţele coaliţiei desfăşurate în Războiul din Golf).

(Transcript)
Întrebare: Să trecem direct la subiect. Chiar acum câteva zile, Biden a trimis un alt miliard de dolari sub formă de ajutor militar către Ucraina. Am avut lideri europeni din Germania, Franța, Italia, și România care s-au dus să se întâlnească cu Zelensky. Deci ce se întâmplă în acest moment ? Puteți să ne faceți o actualizare privind situația războiului ? Pentru că auzim atât de multe lucruri diferite în mass-media occidentală, dar ideea principală promovată de ei este: ”nu vă îngrigorați pentru Ucraina. Treaba merge bine acolo”. Însă în ultimul timp au fost niște … nu știu dacă sunt scăpări freudiene, sau niște indicii că lucrurile nu merg așa bine pentru Ucraina. Dar vreau să văd opinia dvs. despre situația conflictului. Războiul e despre învingători și învinși. Deci ce se întâmplă acolo ?
Scott Ritter: Să începem cu ce ai spus, că războaiele sunt despre învingători și învinși. Asta e în general. Uneori nu este așa. Îți dau un exemplu. Când Hezbollah se luptă cu Israel, Hezbollah câștigă prin faptul că nu pierde. Nu câștigă prin faptul că ar câștiga. Hezbollah nu a învins Israelul și nu îl vor învinge. Dar Hezbollah învinge prin faptul că nu este înfrânt de Israel.

Deci când vorbim de conflictul dintre Rusia și Ucraina trebuie să înțelegeți că, indiferent de discursurile pe care le auziți din partea lui Zelensky și a consilierilor lui, Ucraina nu va învinge Rusia. Ei nu vor putea să scoată Rusia din țară. Dar Ucraina poate câștiga acest conflict prin faptul că nu îl pierde. Cam asta e situația acolo în acest moment.

Occidentul s-a concentrat pe anumite narațiuni despre vitejia ucrainienilor: cum ucrainienii ucid ruși la grămadă, cum distrug mai multe tancuri decât rușii ar putea vreodată să producă. Toate astea au fost minciuni. Da, rușii au pierderi, e război. Nu numai că e război, dar e acel tip de război care nu s-a mai desfășurat de zeci de ani. Statele Unite nu au mai luptat într-un asemenea război, la un asemenea nivel operațional și de o asemenea magnitudine, de la conflictul din Coreea. Nici măcar războiul din Vietnam, cu toată durata și mărimea lui, nu a avut intensitatea constantă pe care o are conflictul din Ucraina.

Rușii se află în control în acest conflict. Acesta e un lucru pe care trebuie ca toată lumea să-l înțeleagă. Rușii au fost foarte reticenți în a dezvălui informații despre scopurile și obiectivele lor. Au făcut publice numai niște obiective foarte generale, precum ar fi denazificarea cum îi spun ei. Acest lucru înseamnă nu numai distrugerea fizică a formațiilor militare afiliate neonaziștilor, ci de asemenea distrugerea partidelor politice naziste și a ideologiei respective.

Rusia va insista pe schimbări în constituție, indiferent de forma statală pe care o va avea Ucraina după ce se termină conflictul. Aceste modificări ar urma să interzică sărbătorirea unor oameni precum Stepan Bandera, care momentan este erou național în Ucraina. Acesta e un vechi naționalist ucrainian care a luptat alături de Germania nazistă în cel de-al doilea război mondial, iar trupele lui sunt responsabile de măcelărirea a zeci de mii de evrei, a sute de mii de polonezi și a sute de mii de ruși, pentru că ei credeau că sunt o superrasă. Naziștii germani îi agreeau pe ucrainienii din vestul țării, blonzi și cu ochi albaștri; îi numeau ”prieteni arieni”. Ba naziștii germani chiar au luat mii de copii ucrainieni și i-au trimis în Germania, pentru a îmbunătăți ”bazinul genetic” al Germaniei. Despre asta vorbim aici (cu nazismul). Nazismul ucrainian de acum este o extensie modernă a ideologiei naziste. Eu știam de la istorie că bunicul meu și bunicii rușilor, francezilor, britanicilor s-au unit pentru a-i înfrânge pe nazişti în 1945. Dar iată că acest curent este viu și bine-mersi. Din păcate, nu numai atât dar e susținut de Statele Unite, Marea Britanie, și Franța. Mi se face rău când mă gândesc că astfel de lucruri au loc.
Deci Rusia a vorbit de denazificare. De asemenea, au vorbit despre demilitarizare. Orice element de infrastructură NATO în Ucraina, orice element NATO, orice rămășiță de locație NATO – fie că vorbim de locații de antrenament, de organizare, de depozitare a echipamentelor – vor fi eliminate. Ucraina nu va mai avea nici o rămășiță de prezență NATO. Armata ucrainiană va fi desființată și curățată de orice aparatură NATO. Tot acest echipament pe care noi (americanii) îl trimitem – în valoare de miliarde de dolari – va sfârși fie distrus fie capturat de Rusia. Plătitorii de taxe din Rusia mulțumesc plătitorilor de taxe din SUA că le-au trimis cadou cele mai avansate echipamente ale noastre, în valoare de zeci de miliarde de dolari. Acum Rusia va deține aceste echipamente.

Ultimul punct, desigur, este ca Ucraina să adopte o neutralitate permanentă față de blocurile militare. Ucraina nu poate niciodată să intre în NATO.
Acestea sunt obiectivele Rusiei în Ucraina, iar Rusia a spus în mod repetat că operațiunea militară specială nu se va sfârși până nu sunt îndeplinite toate obiectivele.
Rusia este serioasă. Cred că sunteți de acord cu mine că Rusia nu amenință degeaba. Rusia nu lansează amenințări aiurea. Rușii spun ceva, apoi îndeplinesc.

Conflictul din Rusia a fost denumit de ruși ”operațiune militară specială” pentru un motiv anume. Nu este război. Dacă ar fi fost război, am fi avut mobilizare generală și milioane de ruși trimiși pe front, iar conflictul s-ar fi terminat cu mult timp în urmă. Dar Rusia nu a vrut să meargă la război împotriva Ucrainei. Ei au vrut să lanseze o operațiune militară specială împotriva naziștilor ucrainieni, a NATO, și împotriva acelor elemente politice ucrainiene care au dat putere naziștilor și NATO în Ucraina. Acest conflict nu s-a intenționat a fi un război împotriva poporului ucrainian sau națiunii ucrainiene. Faptul că s-a transformat într-un război e vina conducerii ucrainiene și a NATO. Faptul că NATO trimite aceste echipamente grele va duce la distrugerea Ucrainei.

Cum am mai spus, ruşii câștigă, controlează situația. Rusia a dominat cifrele războiului din prima zi. Când a început conflictul, pierderile ruse față de cele ucrainiene erau într-un raport de 1 la 6. La fiecare rus care murea, erau șase ucrainieni care mureau. Acum această rată e undeva cam la 1 la 15-20. Douăzeci de ucrainieni mor la fiecare rus mort. Iar pentru Rusia acest lucru e bun, deoarece rușii au venit acolo cu aproximativ 200.000 de trupe.

Rusia a suferit într-adevăr ceva morți și răniți. Cifrele exact sunt necunoscute de noi, dar estimez că sunt undeva la 40.000 de morți și răniți în total. E un număr semnificativ, dar Rusia a adus întăriri între 40 și 60.000 de trupe. Deci forța lor militară în Ucraina rămâne cam aceaași. Ucraina început cu 260.000 de trupe în armata regulată, aproximativ 300.000 de rezerviști. De atunci au mobilizat peste 700.000 de bărbați. Deci există mulți ucrainieni pe teren, luptând pe un teritoriu foarte mare. Dar Rusia controlează situația, îi fărâmițează pe ucrainieni.

Acest conflict s-a transformat într-un război de artilerie. Artileria e disciplina vedetă a confruntărilor militare, iar Rusia e cea mai bună la artilerie. Ca să vă dau un exemplu de ce Ucraina nu va câștiga niciodată acest conflict, e de ajuns ca cineva să se gândească la faptul că Ucraina lansează aproximativ 5.000-6.000 de proiectile de artilerie pe zi. E o cantitate mare. Dar Rusia trage aproximativ 60.000-75.000 proiectile de artilerie pe zi. Ca să vă dați seama ce înseamnă asta, în timpul războiului din Golf (unde SUA au adus pe teatrul de operațiuni 500.000 de soldați, care nu e o armată mică), numărul total de proiectile de artilerie pe care le-a tras Armata SUA, în toată operațiunea ”Furtună în Deșert” a fost 60.000. Deci Rusia trage mai mult de atât numai într-o singură zi. Lansează de 10 ori mai multe proiectile de artilerie decât ucrainienii, ceea ce înseamnă că provoacă mult mai multe stricăciuni, mult mai multă distrugere decât ucrainienii, duc conflictul mai puternic în direcția dorită de ei, mult mai mult decât ar putea s-o facă ucrainienii vreodată. Ucrainienii au avantajul unui sistem extins de fortificații, pe care le-au construit în decurs de opt ani. Sunt foarte buni la construit fortificații. Ce fac ei este că apără un bucată de teren cât timp e necesar până să termine de construit un nou sistem defensiv în spate, după care se retrag în noul sistem defensiv. Strategia ucrainienilor este să renunțe la teritoriu pentru a câștiga timp. Preferă să piardă oameni pentru a câștiga timp. Să câștige timp pentru ce ? Pentru a primi acest echipament greu adus din Occident (din Statele Unite, din țări NATO), să se antreneze în folosirea lui. Și nu sunt antrenați în Ucraina unde pot fi loviți de rusi; se antrenează în Franța, Germania, Polonia. Acum Boris Johnson tocmai a zburat la Kiev. A spus ucrainienilor că vor primi antrenament și în Anglia. Obiectivul ucrainienilor e să reconstituie forțele pe care Rusia le-a distrus, și să provoace pierderi atât de grele Rusiei încât să nu-și poată îndeplini obiectivele și să ceară pace. Asta nu înseamnă că Ucraina a învins Rusia, dar în acea situație Ucraina învinge prin faptul că n-a piedut, prin faptul că supraviețuiește. Iar ce avem acum este că există oameni în Ucraina și în Occident care chiar cred că așa ceva este posibil. De aceea i-am văzut pe cei patru lideri – francez, german, român și italian – că s-au dus la Kiev, s-au întâlnit cu Zelensky și au anunţat că-l sprijină. I-au promis o eventuală calitate de membru UE pentru Ucraina, i-au promis mai multe arme, și i-au promis că îl vor susține (notă: aceasta e interpretarea lui, dar alte voci susțin că s-au dus pentru a-i cere să inițieze negocieri cu partea rusă). Boris Johnson a zburat după aceea la Kiev, i-a promis că Marea Britanie va antrena 10.000 de militari la fiecare patru luni. Dar toate astea sunt vise. Înțelegeți că tot echipamentul pe care NATO îl trimite astăzi … și să punem lucrurile în perspectivă!

Ucrainienii au cerut 1.000 piese de artilerie, întregul inventar de artilerie al Armatei SUA. Armata terestră și Marina de-abia dețin împreună 1.000 piese de artilerie. Deci ucrainienii ne cer să le dăm toate piesele de artilerie din arsenal. Ei cer 500 de tancuri. Dacă aduni toate tancurile din Anglia și din Germania, nu ajungi la 500. Ucrainienii vor mai multe tancuri decât au împreună Anglia și Germania. Același lucru. Și de ce le cer pe astea din moment ce Rusia deja a distrus un arsenal echivalent ? Iar armata rusă nu cere echipament de la nimeni, ei îl dețin. Deci noi (americanii) pur și simplu dăm echipament pentru ca rușii să-l distrugă, și-l vor distruge și în continuare. Și uite ce lecție învățăm de aici. Vestul trăiește în mica lor fantasmă din mintea lor. Dar azi sau ieri, mi se pare că îl cheamă Dennis Pushilin, este președintele Republicii Populare Donetsk – una din cele două noi republici care luptă alături de Rusia. Acesta a vorbit la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, un eveniment organizat pe pământ rusesc, găzduit de președintele Rusiei. Și vă garantez că el nu spune un lucru decât dacă a fost aprobat de Kremlin. Iar el a spus așa:

1. Operațiunea militară specială se va încheia cu aproximație la sfârșitul anului. Deci cei care cred că acest război se va încheia în câteva săptămâni sau în câteva luni, se înșeală. Termenul pus de ruși e sfârșitul anului, deci ei vor continua să-i fărâmițeze pe ucrainieni. E inevitabil;
2. Al doilea lucru pe care l-a spus este că ”dacă voi credeți că ne vom opri după ce eliberăm Donbass-ul, vă înșelați”. Pentru că ucrainienii au arme furnizate de NATO. ”Nu ne putem opri la granițele Donbass-uului, trebuie să îndeplinim misiunea. Trebuie să mergem și să le distrugem armata”;
3. A mai spus că oreșele Rusiei vor face parte din Rusia. Asta înseamnă că operațiunea militară specială nu se va încheia până când Rusia nu controlează toate aceste localități precum Harkov, Odessa, Dnieptropetrovsk – unde sunt populații rusești mari;
4. Apoi a mai spus că nu crede că statul ucrainian va supraviețui. Când toate astea se încheie, Ucraina nu va mai exista ca stat;
5. A mai spus că Zelesky va fi arestat și judecat ca și criminal de război;
Și chestia e că rușii, spre deosebire de ucrainieni, au capacitatea să facă toate astea. Și le vor face.

Aici suntem la acest moment. E ceva uriaș. NATO și Statele Uite se confruntă cu tipul de înfrângere morală și fizică din partea Rusiei care probabil că va duce la sfârșitul NATO. Nu cred că NATO va rămâne ca organizație, după acest conflict. Asta nu înseamnă ce se va dizolva mâine, dar această situație … pe lângă faptul că – oamenii au uitat – nu mai departe decât în august anul trecut, NATO a suferit o umilință uriașă: retragerea din Afganistan. Iar NATO a trecut printr-o criză anul trecut, în care se întrebau ”cine suntem, ce suntem, ce facem noi”. Iar acum s-au pus cu Rusia, în ideea că vor fi viteji împotriva ei; și vor pierde în fața Rusiei fără ca măcar să lupte. Când acest conflict se va încheia, Rusia va avea o armată care e cea mai calită din lume, cu experiență reală de luptă, iar de partea cealaltă se află forțe NATO slab antrenate, slab conduse, iar acum și slab echipate, deoarece acum și-au dat toate armele ucrainienilor. Deci, ca rezumat, în această situație ne aflăm.

traducere de Mihail T.

Sursa: ortodoxinfo.ro 

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu