Analize și opinii

Anca Radu: Hipsterii și „Dreptatea”

În 15 minute de mers pe stradă am văzut după cum urmează: un băiețandru de vreo 20 de ani pe trotinetă electrică, gata pregătit să se urce pe mine pe trotuarul de 80 cm (50 cm utili, restul jardiniere), deși era goală toată strada (privată și înfundată), un bicilist trântit de o mașină pentru că a făcut un viraj larg la colț de stradă și i-a ieșit cotu’ în afara pistei pentru biciclete, ocazie cu care l-a atins mașina și s-a dezechilibrat, o ditamai namila de bărbat de aproximativ 1.90 trântit de câinele care-l trăgea nebunește după el și o mămicuță cu trei copii în mașină ieșind săgeată de pe rampa blocului în timp ce se hlizea cu copiii, cu privirea spre bancheta din spate. Dragii noștri hipsteri, eu știu că aveți punctaje maxime în fișa de evaluare de la corporație, dar… dacă vă spun că uitându-mă la cum arătați pe drum sunteți complet căzuți în cap, vă supărați rău de tot?… Și chiar dacă vă supărați, tot căzuți în cap sunteți; întrebam doar din compasiune.

Ne-am plâns că hipsterii nu învață ca în alte vremuri, că nu sunt dispuși la efort etc. – asta e partea subțire a problemei, stați să vedeți când compun subiecte de evaluare! Știți că ei au un limbaj imposibil de înțeles, pentru că acesta nu urmărește un raționament logic, nu are finețe semantică, nu contextualizează. Imaginați-vă că unul din ăsta vă dă un test cu „subtilități” de logică și că de felul în care îi răspundeți depinde accederea voastră te miri pe unde – mai rău, cel mai probabil nu pe voi vă examinează, ci pe copiii voștri. Este o catastrofă ce trăim, nu mai există salvare din momentul în care toate reperele fixe dispar.

Dreptate cu capul spart

E bucurie mare în rândurile bunilor cetățeni, de data asta pentru că nu scapă Udrea de pușcărie, deci „s-a făcut dreptate”. Pe lângă violența și rudimentarismul unei astfel de gândiri, prostia asta cu „făcutul de dreptate” denotă o profunzime intelectuală și mai ales morală de nivel de bodegă. Atunci când o sentință nu face bine nimănui, dar face foarte mult rău colateral unor persoane complet nevinovate, eventual unui copil, numai dus cu Sorcova să fii să crezi că doar în baza existenței unei acoperiri juridice (acolo unde există) „s-a făcut dreptate” – cel mult putem spune că s-a aplicat legea, cu toate relativismele intrinseci, dar asta cu „dreptatea” e de rândul monumentelor de prostie. Totuși, e de reținut că în mintea foarte multor cetățeni, mulți dintre ei creștini de expoziție, chiar așa arată dreptatea – nici nu mai știi de cine să-ți fie mai frică, de cei din închisori sau de cei de lângă tine.

Orice ar fi făcut Elena Udrea, mai mult rău decât a smulge mama de lângă un copil pentru fapte care, oricâtă pagubă ar fi produs ele, nu o transformă într-un pericol social care trebuie izolat, sigur nu a reușit să facă – desigur, depinde ce valori sensibile are fiecare, eu nu aș putea să dau o astfel de hotărâre și să mă uit în ochii copilului ăluia. (Nu e o apreciere la adresa judecătorilor, legea în sine este psihiatrică, în opinia mea.) Din păcate însă, legea asta brutală, care mutilează emoțional fără să producă mari minuni în materie de efecte pozitive, este atât de iubită de către un număr atât de mare de cetățeni, încât cine ar îndrăzni să le-o ia din brațe? Toată treaba e să nu le demonstreze viața cum arată în practică dreptatea asta “pe silogisme”, cu evaluări ale proporțiilor „corecte” pornind de la niște convenții stabilite strict ca să avem niște „unități de măsură”: 2 ani, 5 ani, 10 ani – v-ați întrebat vreodată cum se poate calcula dreptatea în ani? Nici să nu vă-ntrebați. Nu-i vorbă, și închisorile sunt de multe feluri – mintea puțină e una, lipsa empatiei e alta, bucuria extrasă din suferința celuilalt e lagăr în toată regula, și mai putem găsi exemple.

Cei care lovesc în familii au probleme psihiatrice

Dacă pentru fapte care nu au implicat violență vă doriți aplicarea de pedepse privative de libertate, prin care să se lovească într-adevăr violent în familiile celor condamnați, inclusiv în copiii acestora, nu am nicio reținere să vă spun că sunteți mai periculoși decât făptuitorii despre care vorbim.

Încurajând astfel de sentințe și mai ales astfel de legi, nu faceți decât să puneți umărul la formarea unor reflexe scelerate din partea judecătorilor și a legiuitorilor, care la un moment dat s-ar prea putea să vă nimerească în moalele capului și să nu știți de unde vi se trage. Ei, uite, de la manifestările publice psihiatrice vi se poate trage, care încurajează practici juridice din sfera medicală, pentru că „asta așteaptă lumea”.

Autor: Anca Radu

sursa: art-emis.ro

Despre autor

editor

comentarii

Adauga un comentariu

  • …evident ca fac parte dintre cei ”mai periculoși decât făptuitorii”… EU sa fiu un bun crestin? EU sa ma gindesc la destinul unui copil? EU sa sa am in vedere familia ei si sa dau dovada de clementa si umanism? EU? aha! sa ma prefac si sa uit ce a facut individa, nu? cum imi rin_jea pe ecran zilnic, cu aroganta si infatuare, cum isi vin_tura ifo_sele pe la Paris, cum imi justifica taierea a 25% din salariu, cresterea TVA la 24%, implementarea Proiectului Binom, ”consilierii” FBI si CIA, ”implementarea” a ceea ce azi se cheama ”justitea” si toate celelalte ”binefaceri” ale ”binomului” base-udrea… toate alea, transmise ”urmasului”, ne-au adus in ”raiul” de azi… si vrei sa UIT toate astea, nu? sa fiu ”sensibilos” la suflet, nu? pai EA de ce nu s-a gindit la ziua de miine, miine-le pe care-l traieste azi, de ce nu si-a ”asigurat” spatele si ce va fi sa fie, inclusiv o eventuala ”defectare” a ”statului esuat”? s-a crezut intangibila? pai eu si alti ”periculosi” ne-am preocupat de viata noastra, de ”binefacerile” oferite de sistemul in care EA era NUMARUL DOI, aidoma ”savantei” de la Tirgoviste… scuteste-ma de telenovela blondei! A STIUT ce face si A VRUT sa faca… cu buna stiinta si calculat… cu chestiile astea marunte au ”agatat-o… as fi preferat sa fie documentate chestiile alea ”grase”… insa e bine si asa… in fond si Capone a fost bagat la racoare pentru evaziune fiscala si nu pentru zecile de vieti curmate… oricum nu-mi fac iluzii ca va sta mult la ”odihna”… a fost doar o ”atentionare” a noii garzi catre ”vechea garda”… EI intre EI, EI contra LOR, actualii contra fostilor… atita tot… fostii nu cedau iar actualii si-au pierdut rabdarea… TREBUIA sa existe niste ”caderi”… iar pe ”principiul dominoului” se vede clar ca va urma o mare serie de demisii, retrageri, imbolnaviri mai mult sau mai putin fatale, accidente ori disparitii, ”migrari” in ”tarile calde”, ca pasa_ricile, si alte asemenea ”schimbari”… vechii nu se pot opune… actualii joaca in alta liga si nu au mila… au alte conexiuni, alte mijloace tehnice, alta conjunctura externa… jocul nu mai este la inceput si nu mai tin cacealmalele ori miinile moarte… se joaca ”la sigur”, cu software-uri de simulare si cu evaluari si predictii ”in real time”… empirismul si urechismul basescian s-a dus si acum isi fac simtite ultimele suflari icnite… sa mai spun de televiziuni? de site-urile ”oficiale”? de social media? de tehnici de marketing politic? de inginerie sociala? te noile tehnici de manipu_lare? uitati-va la CCC (nu brand-ul ci la ciuca-ciolacu-citu) si ”armonia” dintre ei… iar in Europa… macron, draghi, scholz, sánchez, sanna marin si mai toti ”liderii” europeni… de dulapul nostru nemtesc nu vreau sa spun nimic… e vremea lor… a celor care NU AU SENTIMENTE, NU AU SUFLET… marea britanie si-a schimbat sefu’ armatei… care ii anunta pe militarii ”engleji” si pe noi ca trebuie sa se pregateasca pentru al treilea razboi mondial… l-au schimbat pe ala ”vechi” pentru ca era prea pacifist, prea ”moale”, prea rational… blonda este si ea dintre cei ”vechi” si nu vroia sa ”dispara”… facea ce facea si tot aparea in frunte, ca… asa ca repet, DA! fac parte dintre cei ”periculosi” iar blonda TREBUIE sa plateasca…

  • Elene Udrea merita inchisoare pe viata. Cand a savarsit infractiunile nu s-a gandit la copiii care nu au ce manca si la pensionarii care au muncit o viata intreaga si abia au ce sa puna pe masa?

  • Ori erati prea mica, ori nu ati fost in tara in perioada de maxima nesimtire a blondei. Emblematic este gestul de a darui ciocolata copiilor sinistrati, iar mamelor lor pantofi cu toc pentru a rezista inundatiilor din Moldova…
    Cum zicea Maria-Antoneta: Daca nu aveti paine, mancati cozonac…
    Apropo de compasiune, mila, etc. Sunt atatea femei condamnate care au copii acasa, chiar mai multi si cu situatii financiare grele si nu sunt iertate, de ce ar fi bogatasa asta?